Primele şase luni ale anului 2018 au adus realizări importante şi aproape nesperate pentru colectivul Liricului, toate cu sprijinul necondiţionat al Primăriei Municipiului şi al Consiliului Local Galaţi: revenirea colectivelor artistice şi tehnice în teatru şi recâştigarea statului profesional al fiecărui salariat, schimbarea titulaturii instituţiei în cea de Teatru Naţional de Operă şi Operetă şi, acum la final de stagiune 2017-2018, montarea în premieră absolută la Galaţi a dificilei opere pucciniene, "Turandot".
De la începutul anului, directorul general al teatrului, domnul Teodor Niţă anunţa derularea unui program dedicat aniversării Centenarului Marii Unirii, „100 de ani de cultură muzicală gălăţeană”, printre evenimente fiind şi premiera operei "Turandot", în 23 iunie, dată care s-a respectat întocmai, alegere justificată şi de faptul că, în acest an, întreaga lume muzicală aniversează 160 de ani de la naşterea marelui compozitor italian Giacomo Puccini.
Concepţia regizorală şi scenografică precum şi susţinerea rolurilor principale au fost încredinţate unor creatori şi solişti de peste hotare, care au dat dimensiuni europene evenimentului. Regizorul Paolo Bosisio, deşi afirmă o analiză psihologică dură, considerând subiectul „doar povestea unei ciocniri lipsite de tact între nevroze diferite şi contrastante”, nu aduce în scenă soluţii violente sau şocante, ci conduce cu abilitate sensibilitatea spectatorului prin planuri verticale (care rezolvă problema spaţiului insuficient al scenei), lumini, gesturi şi atitudini ale personajelor spre trăiri şi emoții de înaltă calitate artistică. Turandot, principesa „cu prejudecăţi asupra bărbaţilor, din cauza unei traume ancestrale, pe care una din strămoaşele ei a suferit-o” se autoizolează într-o cuşcă de gheaţă (în partea stângă a scenei) datorită luminii albe reflectată de veşmântul ei, într-o combinaţie de argintiu şi bleu transparent, care îi oferă atât protecţie, cât şi superioritate. Doar fluturii gingaşi din partea superioară a cuştii sugerează delicateţea, existentă undeva în spatele atitudinii glaciare, ce aşteaptă să fie eliberată. Toată duritatea ei va dispare în final la o simplă atingere delicată a degetelor lui Calaf, atingere mai puternică decât un sărut, care o va îngenunchea. Opus gheţii din atitudinea lui Turandot este roşul sângeriu prezent în cuşca din partea dreaptă a scenei în care călăul aşteaptă semnul pentru a decapita nefericiţii pretendenţi care nu au reuşit să dezlege enigmele. Doar Liù şi Timur sunt scăldaţi permanent de o lumină caldă precum razele soarelui ce sugerează înţelepciunea, devotamentul şi umanitatea lor.
Cei trei miniştri, trei clovni mereu în plină mişcare, chiar şi pe biciclete, dialoghează sau participă activ la desfăşurarea evenimentelor, punându-şi sau scoţând nasul roşu în funcţie de sarcasmul comentariilor. Scenograful Domenico Franchi a imaginat un spaţiu negru, întunecat ce sugerează spaima şi teroarea în care trăiesc toţi supuşii lui Turandot, subliniată şi de coborârea deasupra capetelor tuturor a unor elemente ce amintesc de scrierea chineză, dar şi de lama ascuţită a săbiilor, odată cu anunţul Mandarinului. Costumele realizate cu mare măiestrie în atelierele teatrului din material de calitate, sugerează în mod stilizat hainele tradiţionale orientale, iar măştile şi machiajele elaborate şi impresionante trimit la vechea cultură chineză. Un ansamblu scenic captivant, ce creează spaţiul ideal al desfăşurării muzicii. Spectacolul s-a bucurat de participarea unor solişti de calitate, atent selecţionaţi pentru fiecare rol în parte. Soprana Olga Hristea Stan de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Chişinău are toate datele necesare interpretării dificilului rol titular: ambitus vocal, strălucire şi siguranţă în acut, volum şi culoare în glas. Ţinuta sa imperială nativă şi frumuseţea chipului au atras permanent atenţia spectatorilor şi au dominat scena la fiecare apariţie, marcând evoluţia personajului de la intangibilitatea suverană rece şi superioară la umanitatea copleşitoare a dragostei ce o va îngenunchea la final. Un fidel colaborator al Liricului gălăţean, tenorul italian Antonino Interisano ne-a impresionat şi de această dată cu vocea sa sigură şi pătrunzătoare pe notele acute, creând un Calaf eroic, puternic şi convingător.
Puccini a realizat în paginile muzicale dedicate micuţei Liù adevărate cantilene poetice, pline de transparenţe şi unduiri, pe care soprana Young Ju Kim (Italia) le-a interpretat cu măiestrie. Frazările delicate, inflexiunile calde ale glasului, întreaga atitudine scenică au conturat cu artă un personaj simplu, uman, dăruit întrutotul devotamentului pentru omul iubit. Alături de ea, basul Viorel Trofin a interpretat cu o voce omogenă, caldă şi profundă, bine susţinută în expunerea liniilor melodice, un Timur plin de grijă părintească şi umanitate.
Cei trei miniştri au fost interpretaţi de bas-baritonul Dominic Cristea (Ping, Marele Cancelar) şi tenorii Adrian Ionescu (Pong, Marele Bucătar), Tudorel State (Pang, Marele Administrator), cu aplomb, voci sonore şi bine adaptate la jocul scenic dinamic, stabilit de regizorul Paolo Bosisio. În alte roluri au evoluat cu precizie şi voci frumoase tenorii Florin Bobei (Împăratul Altoum) şi Valentin Vasopol (Mandarinul - Principele Persiei).
Amploarea şi dificultatea partiturii corale măiestrit rezolvate de dirijorul corului Daniel Nistor, precum şi precizia şi sensibilitatea emoţiei transmise de corul de copii, îndrumat cu răbdare de Silvia Alice Niţă, au creat momente unice, impresionante pe tot parcursul spectacolului. Echilibrul sonor dintre scenă şi orchestră a fost în permanenţă controlat cu gestica şi atitudinea sa precisă de maestrul Gheorghe Stanciu, care în lungile repetiţii premergătoare spectacolului a lucrat fiecare detaliu, orchestra ajungând astfel la performanţe sonore şi dozaje de mare sensibilitate şi acurateţe. Coregrafia şi mişcarea scenică semnate de Gabriela Gegea au completat realizarea artistică a spectacolului sugerând fie freamătul și neliniștea lui Turandot atunci când Calaf răspunde rând pe rând la fiecare ghicitoare, fie atmosfera de fast de la palat.
Zestrea repertorială a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" s-a completat cu un titlu de mare rezonanţă, realizat de un colectiv în plină ascensiune profesională, motivat să ofere melomanilor gălăţeni trăiri artistice unice cu fiecare reprezentaţie.
Turandot - ultima operă pucciniană
Giacomo Puccini a început să scrie muzica operei "Turandot" în martie 1920. Ideea noii opere s-a născut în urma propunerilor făcute de libretistul Giuseppe Adami, care îi prezintă mai multe basme persane, printre care şi povestea stranie şi sângeroasă a dragostei dintre Turandot şi Calaf, basm venit din Orient, cu costume şi ceremonii bizare. La 29 noiembrie 1924, Giacomo Puccini se stinge din viaţă, "Turandot" fiind terminată de Franco Alfano. Premiera mondială a avut loc la 25 aprilie 1926 la Teatrul "Scala" din Milano, sub bagheta lui Arturo Toscanini. În timpul spectacolului, la un moment dat, dirijorul a întrerupt discursul muzical în locul unde se oprise Puccini din compus şi a spus: „În acest moment, maestrul a pus jos pana”. După o tăcere lungă, în sală, de la balcon, s-a auzit: „Viva Puccini!”, urmat de ovaţiile publicului. Astăzi, capodopera pucciniană se joacă pe toate marile scene ale lumii.
