Da, e adevărat că poezia presupune sinceritate. Dar poezia înseamnă doar sinceritate, doar jurnal intim? De-a lungul istoriei esteticii s-a argumentat de ambele părți, fără o concluzie unanimă. Uneori vrem ca poezia să fie sentiment pur, aproape psihologie, alteori vrem să fie falsificare, evadare, fantezie.
Autoarea poemelor de vineri, doamna Marcela Barbu, ne-a citit, emoționată, câteva poeme de o sensibilitate și de o sinceritate care au făcut aproape imposibil actul critic. Vrem să demontăm opera, să criticăm realizarea, nu sentimentele autorului. După cum puteți citi mai jos, opiniile au fost împărțite.
Contează sinceritatea și efectul. Sunt elegii de sinceritate, diferite ca formulă. Una merge pe simplitatea haikuului. Are sentiment și meșteșug. Le-aș aranja altfel grafic. Sunt și ziceri mai prozaice, mai obișnuite. Dar există și curajul metaforelor neobișnuite. Sunt construcții interesante. (Victor Cilincă)
Sunt cel puțin două registre. Unul în care poeta e pictoriță. Undeva e un tablou de pictură naivă. Are sensibilitate. Are și poezie de idee, mai profundă. Sunt imagini care m-au surprins. (Iulian Mardar)
Nu prea m-au prins textele. Aici demontăm păpușa. A venit cu sufletul pe tavă. E dificil și pentru critic, dar și pentru autor. Textele pleacă dintr-o zonă intangibilă. Sunt multe locuri comune. Poate că în sufletul autoarei au altă semnificație. Textele nu stau în picioare la o critică serioasă. Transmit sensibilitate. Dar sunt ușor de demontat, e destul de puțină originalitate. Cel cu tata e cel mai lucrat text. Mi-ar plăcea să văd și alte poezii. (Marius Grama)
Are poezii mult mai bune, ar fi trebuit să vină cu alte texte. (Paul Budeanu)
M-a emoționat profund poezia cu tatăl. Trebuie continuat în acest registru. Aștept proza. (Ioan Gh. Tofan)
Vineri, 24 august, ora18.00, la sediul "Viața liberă", ne va citi poezie Ana Maria Panagatos.
