Rădăcini spre înaltul operei literare
Foto: Iulia Kelt

Rădăcini spre înaltul operei literare
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

În urmă cu trei ani, în septembrie 2015, se năștea în Librăria Humanitas din Galați Proiectul literar IV Romane. Era o inițiativă unică: patru scriitori, aflați la momentul scrierii primelor romane, dezvăluiau din intimitatea creației și prezentau publicului fragmente din cărți, în timp ce le scriau. Una dintre cele mai importante edituri din țară, Brumar (premiată în 2018 de Uniunea Scriitorilor din România) a decis să publice lucrările celor patru și să le lanseze pe 17 noiembrie la cel mai mare târg de carte din România: Gaudeamus.

În imagine, de la stânga la dreapta, protagoniștii proiectului IV Romane: jurnalistul Tudor Neacșu (debut absolut cu romanul ”Karga”), Adi - George Secară (publică ”Piripitanga”, are deja 10 cărți de poezie), Andrei Velea (lansează ”#Agora”, are deja șase cărți de poezie și proză scurtă) și Octavian Miclescu (publică acum ”Vânzătorul de margarete”, are deja patru cărți de poezie și proză scurtă, pe scena Dramaticului gălățean i s-a jucat piesa de teatru ”Secretul lui Moebius”).

Cei patru stau lângă lucrarea ”Rădăcini spre înalt”, debutul în sculptură în metal al artistei gălățene Sorina Fădor Vădeanu. ”Peste ani, când copiii mei vor vedea lucrările, aş vrea să fie bucuroşi că părinţii lor au făcut ceva pentru înfrumuseţarea Galaţiului, nu doar la nivel optic, ci şi la nivelul ideilor, ceva care să hrănească spiritual zona aceasta”, declara Sorina în urmă cu șase ani, la lansarea operei.

Cartea în jurul căreia se strâng cei patru scriitori este ”În curte la Dionis”, a lui Mircea Eliade; a fost tipărită la Galați și a făcut parte din biblioteca lui Emil Cioran.

100 comori pe hârtie, în 100 de locaţii importante ale Galaţiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) şi Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă". Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 1432 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Noiembrie 2018 20:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.