Vera Crăciun, "Joc de aripi, joc de flori, Prin poveşti şi ghicitori", Editura PIM, Iaşi, 2018
Recent, un juriu al unui prestigios festival de la Chişinău, al cărui preşedinte a fost academicianul Mihai Cimpoi, i-a acordat Verei Crăciun un premiu pentru eseu, confirmare a talentului şi a muncii sale literare, poate prea puţin apreciate aşa cum se cuvine, deşi sunt semne că lucrurile se vor îndrepta. Vara trecută am fost martor la contribuţia domniei sale la un interesant proiect, "Pe aripi de poveste", al Bibliotecii "V.A.Urechia", unde dragostea sa pentru copii şi literatura acestora a fost din nou evidenţiată: în mijlocul copiilor, Vera Crăciun se metamorfozează - devine o adevărată Şeherezadă lirică, râde, cântă, dansează, improvizează, captând absolut atenţia micuţilor, care devin prietenii domniei sale necondiţionat. Fiinţa sa devine joc de aripi (de înger protector), joc de petale aruncate în faţa Fiinţei Cuvântului, care vine, vine, cu alai de necuvântătoare pe care, deseori cu har de fabulist, le transformă în personaje de neuitat.
Uimirea, candoarea, fericirea sunt trei zâne bune care o însoţesc în demersul său. O provocare dificilă, căreia cel mai frumos îi răspund copiii, întotdeauna cu aplauze.
Autoarea, prezentă în "Dicţionarul scriitorilor gălăţeni", al eseistului şi istoricului literar Zanfir Ilie (unde se precizează, printre altele: Studii de Management la Braşov. Debutul are loc în anul 2011, cu volumul "Meditații și cuvinte". Este prezentă în numeroase antologii. Este membru al "Asociației Universul Prieteniei - Iași", "Asociației Expresia Ideii" - Onești şi al Societăţii Scriitorilor "C. Negri" - Galați. Dintre premiile obţinute menţionăm: premiul I şi II - 2013, 2014 2015 - la Concursul naţional de poezie - Revista Literară "Dor de Dor", Premiul Cenaclului "Grai matern" la Festivalul Internațional de poezie "Renata Verejanu" - 2015, Diploma de excelență pentru parteneriat și cooperare eficientă în organizarea activităților comune de promovare și valorificarea patrimoniului cultural - Biblioteca Municipală "B. P. Hașdeu" - filiala "Ovidius" - Chișinău - mai 2014. Are cronici favorabile publicate în diverse reviste culturale cum ar fi "Armonii culturale", "Pagina verde", "Glas comun", "Poștașul", "Observatorul" publicat în Toronto - Canada, Ziarul "Națiunea", "Porto Franco", "Convorbiri literare". La aceste reviste şi colaborează cu diverse texte. A fost invitată la emisiunile TV - Moldova - Chișinău şi Expres Tv Galați. Horia Zilieru, cunoscutul poet, aprecia: "Vreau să-i remarc aplecarea către citirea prin ochii săi, atât cât poate să absoarbă ceva din esențele eminesciene - sunt câteva poeme închinate. Trebuie să remarc acest lucru, pentru că este bine ca în orice om care scrie să aibă pe cerul gândirii sale această stea tutelară, Eminescu"), scrie la începutul acestei noi cărţi a domniei sale, care urmează să apară şi în limba engleză cât de curând: "este o carte dedicată nepoţeilor mei, Sofia Maria și Ianis, cât şi tuturor copiilor din lume!". Aici mi-am propus să comunic "o emoţie. Îmi place tovărăşia ei, a emoţiei, îmi place să ascult şoapta cuvintelor, îmi place să plutesc pe aripa lor. Dacă aş fi copil, aş încerca să fac asocierea între artă şi cuvânt, între fantastic şi real, între amănunt şi generalitate. Literatura pentru copii îmbină toate aceste elemente, lăsând spontaneitatea, imaginaţia, temeinicia, dăruirea, detaliul, zâmbetul, umorul, interpretarea să îşi poarte, misterios, aura lor de magie peste creştetul meu. Dacă aş fi copil, aş aspira către înaltele şi convingătoarele gândiri artistice, întâlnite în poveşti, poezii, ghicitori şi aş deveni o visătoare, o demnă protagonistă a acestora. De aceea, chem copilăria! De aceea primesc de la ea, de la această fetiţă blândă şi zvăpăiată uneori, înţelegerea de a fi, eu însămi, uneori, copil. Fără această legătură plină de semnificaţii, plină de optimism, plină de iluzie şi iscusită imaginaţie, poveştile, poeziile şi ghicitorile vor fi lipsite de interes. Lămurind aceste detalii, voi deschide, acum, paginile acestei cărţi, unde, cu nerăbdare, sunt aşteptată de micii eroi, pentru a-i saluta, pentru a-i îmbrăţişa, pentru a-i felicita pentru sublimul lor joc nevinovat, aflat printre cuvinte. Să urmărim acest joc împreună! Cu iubire, Vera Crăciun"…
În carte predomină poezia, unde, însă, întâlnim şi povestea,nu numai în cele două texte în proză, antologice în sine "Prin uscatul sevei" şi "Povestea Cugetării". În primul text (care începe aşa, filosofic, "Adevăratele minuni ale lumii vin din înţelegerea şi iubirea pentru necuvântătoare. Vin, prin uscatul sevei, ușor, ușor, învăluindu-le, pe ele, pe ele, necuvântătoarele! Vedem, deseori, manifestări ale acestora şi ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă ele, necuvântătoarele, nu au cumva un rol în această lume, şi anume, acela de a fi un exemplu pentru noi, oamenii. Şi, de multe ori, chiar cred acest lucru! Ca un fin observator al lumii înconjurătoare, nu de puţine ori am văzut lecţii de viaţă date de păsări, animale mici, animale mari, fie domestice, fie sălbatice. Dar, ce spun eu… "sălbatice"? În fiecare loc de pe acest pământ, cred eu, iubirea nu face diferenţa dintre domestic şi sălbatic. Cred că există "iubiri sălbatice", dar asta este o altă temă cu un alt conţinut.”), personaj principal este un pui de zebră care trebuie să se confrunte cu o pierdere grea, amintind de tristeţea unei fetiţe cu chibrituri… "Povestea Cugetării" este o capodoperă sui generis, având ca personaje centrale Gândul Înălțător și Gândul Îndoielnic. Doi copii… ai personalităţii fiecăruia dintre noi, cărora Vera Crăciun le descoperă valenţe nebănuite.
Finalul poveştii este mai mult decât potrivit şi cronicii noastre de întâmpinare:
"Doi copii pășesc agale pe verzile poteci, amândoi bucurându-se de frumoasa dimineață. Au lăsat în urmă, pentru câteva clipe, zarva și neliniștea celor din jur. Feeria și libertatea privirii, a verdelui proaspăt, presărat cu flori mici colorate, îi făceau să alerge într-o voioșie asemănătoare, ghiciți cu a căror personaje din această poveste?
Nu sunt alții decît cei doi frați, Gândul Înălțător și Gândul Îndoielnic, care, transformați pentru câteva clipe în copii ai câmpiei, vin să-și îmbrățișeze mama și să-i vorbească despre faptele voastre înălțătoare.
Acest lucru se repetă de zeci și zeci de ani, încă de pe vremea când și bunicii bunicilor noștri au fost și ei, la rândul lor, copii.
Pe o pajişte înverzită, bătrâna micuță, care se pierdea adesea printre frunzele tufelor din împrejurimi, se spune că trăiește și astăzi, tot singură, singură și nu este alta decât Bătrâna Cugetare.
Ea este cea care dăruiește binecuvântarea ei de mamă celor doi copii, celor două gânduri și, deseori, chiar și ție, cititorule!
Să te încununeze mereu Gândul Înălțător!"
