Cu divinitatea în gând şi în vers

Cu divinitatea în gând şi în vers
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prieteni, foşti colegi, actuali sau foşti avocaţi ori judecători, bibliotecari şcolari, elevi şi alţi iubitori ai poeziei au fost miercuri alături de poetul Traian Arhip-Zeletin (FOTO), care şi-a lansat al doilea volum de versuri.

Evenimentul, organizat de Casa Corpului Didactic Galaţi, i-a avut ca invitaţi speciali pe doi colegi din breasla scriitoricească a autorului, poetul gălăţean Valeriu Valegvi şi scriitorul tecucean Ionel Necula.

Fost jurist, acum pensionat, Traian Arhip-Zeletin şi-a reunit poeziile sub titlul „Dumnezeu în natură”, volum apărut anul acesta la Editura Terra din Focşani, cu sprijinul Asociaţiei Personalului Didactic „Simion Mehedinţi”.

Valeriu Valegvi a spus că motto-ul sub care autorul îşi aşază creaţia - „Am să trăiesc până ce moartea va muri” - este elocvent şi a subliniat predilecţia acestuia pentru versul clasic şi pentru ideea concisă.

Tonul optimist este pus în evidenţă şi de alegerea pentru o anumită structură a volumului, cele trei capitole intitulându-se „Divinitatea există”, „Cred în dragoste”, „Îndemn la libertate”.

De reţinut este şi concepţia grafică a cărţii, ilustraţia fiind semnată de artistul plastic Nicolae Einhorn.

Citit 511 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.