Zilele Hortensiei Papadat-Bengescu

Zilele Hortensiei Papadat-Bengescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De nouă ani, în luna decembrie, în preajma zilei de naştere (8 decembrie 1876) a scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu, Societatea Scriitorilor „C. Negri” şi Revista Porto-Franco îi aduc un omagiu romancierei.

Anul acesta, tradiţionala manifestare, care a inclus un colocviu, un simpozion şi ceremonia de înmânare a Premiilor 2009 „Porto-Franco”, a adus la Galaţi oaspeţi de din ţară şi de peste Prut.

Premiile Revistei „Porto Franco”

Duminică seara, de Sfântul Nicolae, la Sala „Mantu” a Galeriilor de Artă s-au decernat premiile anuale ale revistei gălăţene. La categoria Poezie, Premiul „Constant Tonegaru” a revenit Dianei Mănăilă Mărăndici, iar Premiul „Ion Trandafir” Sandei Panait.

La capitolul Proză, Premiul „Hortensia Papadat-Bengescu” a ajuns în acest an la Ion Avram, iar premiile pentru Critică şi istorie literară au revenit prof. univ. Ioan Brezeanu şi cercetătorului la Academia Română Mircea Coloşenco.

De asemenea, au fost remarcatr cu câte un premiu debuturile în poezie ale Mariei Raluca Baba (elevă la Colegiul „V. Alecsandri” şi  Irinei Bianca Şerban (Şcoala 28 „M. Eminescu”).

S-au mai acordat distincţii pentru jurnalism cultural (Valentin Talpalaru, Radio Iaşi), pentru artă plastică (Jana şi Gheorghe Andreescu), pentru ilustraţie de carte (Alexandru Pamfil), pentru întreaga activitate ca artist plastic (Silviu Catargiu) şi nu în ultimul rând pentru mecenat în cultură (Dan Lilion Gogoncea).

Discuţii creatoare

Momentul decernării premiilor a precedat lansarea ultimului număr al Revistei Porto Franco şi colocviul despre creaţia scriitoarei iveştene. Acad.

Mihai Cimpoi, scriitorul Vlad Zbârciog sau cercetătorii Nicoale Georgescu şi Mihai Coloşenco, precum şi alţi scriitori au intrat într-un dialog creativ, continuat a doua zi, după un popas la Statuia Mihai Eminescu din Galaţi, chiar în casa unde s-a născut romanciera. De altfel, Casa memorială „Hortensia Papadat-Bengescu” de la Iveşti a găzduit a doua secvenţă importantă din manifestările dedicate scriitoarei.

Elevii şcolii din localitate nu au lipsit de la sărbătoarea închinată acestei fiice a satului.

„Manifestarea din acest an, ajunsă la a IX-a ediţie, a fost una marcată de poezie, la fel ca şi în 2008. Anul acesta, în plus, şi-a mai pus amprenta asupra „Zilelor…” critica de întâmpinare a tinerilor poeţi”, a remarcat, la finalul celor două zile pline, Sterian Vicol, preşedintele Societăţii Scriitorilor „C. Negri”.

Din păcate pentru imaginea Galaţiului, cartea poştală marcată „Hortensia Papadat-Bengescu”, proaspăt editată la iniţiativa Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, nu a ieşit de sub tipar înainte ca oaspeţii să plece spre casă. Iubitorii prozei scriitoarei ar fi avut un suvenir plăcut şi palpabil despre şederea lor în oraş.

Citit 738 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.