Recunoștință, neuitare, datorie, onoare!

Recunoștință, neuitare, datorie, onoare!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Violeta Craiu, "Alidada", Tipo Moldova, Iaşi, 2019

Atentă la tendinţe, la mode… literare, bine informată, nu întâmplător un om drag Violetei Craiu este stabilit în Statele Unite ale Americii, dar şi mare iubitoare a clasicilor, scriitoarea, ca un înţelept, adică ca un om cu un ochi îndreptat spre trecut şi tradiţii, dar şi cu unul aţintit spre viitor, şi-a ales „subiectul” acestei noi cărţi cu dragoste, cu nostalgie, poate şi un pic provocator.
Citind manuscrisul m-am gândit la un film celebru al lui Lars von Trier, un musical non-conformist, "Dancer in the Dark", tradus la noi şi ca „Dansând cu întunericul”, unde clasei muncitoare i se aduce un omagiu departe de clişeele prolet-cultiste.
Tot astfel reuşeşte Violeta Craiu în acest manuscris să declare dragostea sa nu numai pentru o meserie, aceea de drumar, ci mai ales pentru soţul care „a îmbrăţişat” această ocupaţie timp de aproape o viaţă de om. Evenimentul literar se leagă frumos şi de o altă aniversare a familiei, aşadar, aparent, totul ar fi doar cântec, dans şi bucurie, dar cartea, în ultimă instanţă, este şi o meditaţie asupra condiţiei umane, asupra Iubirii, asupra tainelor vieţii.
Un poem se intitulează „Tangou Asfalt”, este o aluzie la filmul lui Nae Caranfil, se poate spune că volumul este şi tango, dar şi sarabandă, poate şi bolero. O serie de filme (au poemele Violetei Craiu aici şi consistenţa unor scurtmetraje, unde ghicim alte şi alte poveşti de dragoste) celebră a fost cea cu Mad Max, dinamica nu este însă a filmelor de acţiune, aici nu avem un „nebun” Max, ci unul foarte bun, care trebuie însă deseori aşteptat. „O lovitură puternică în ușă în miez de noapte/ bărbatul vine din al treilea schimb de deszăpezire/ hainele-i sunt umede până la piele/ genunchii nu și-i mai simte și e flămând/ cu viscolul vâjâindu-i în urechi, adoarme/ înainte să soarbă din ciorba fierbinte.”
Descriere mai mult decât emoţionantă a limitelor fizice şi psihice la care pot fi aduşi oamenii, mai ales în cazuri de calamitate naturală!
Dintr-un anumit punct de vedere, Violeta Craiu realizează un mini-roman documentar liric, unde personaj principal colectiv sunt drumarii, cu câte un accent pus şi pe problemele de infrastructură şi de alt gen care pot apărea, sunt şi imnuri aduse Brăilei, la împlinirea a 650 de ani de la atestarea documentară…
Cele trei părţi ale cărţii provoacă, aşa cum spuneam mai sus, cititorul… să fie contemporan, să-şi asume istoria poate nu neapărat spectaculoasă a zilelor noastre (un poem se intitulează „Istoria dictează poezia”!), dar să şi descopere zei şi zeiţe pe care nu îi cunoştea: precum… Alidada, şi ea zeiţă de aşteptat, ca şi Godot, ca şi Max, Alidada fiind alegerea pentru numele cărţii, combinând… un nume „Ali”, care poate fi de bărbat, dar şi alint pentru variante de nume feminine, şi „dada”, care, după cum se ştie, este şi un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916, caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creație, prin negarea oricărei legături între gândire și expresie.
Desigur, glosarul binevenit ne va lămuri că „alidada” este o parte componentă a unui teodolit clasic, teodolitul fiind şi el un instrument de măsurare a direcțiilor unghiulare orizontale și verticale. Pentru noi, „alidada” va fi însă o zeiţă, o muză, la care s-a rugat, poate, scriitoarea, pentru Frumuseţea îmbinării cuvintelor, pentru transfigurarea realităţii de unde s-a inspirat, alidada, titlul ca tare, este poate singura semnătură… dada, reliefarea absurdului existenţei ţinând mai mult de alte curente de gândire sau literare.
Bref, din(tre) melase bituminoase, mixtură asfaltică, bitum ca altă dată din flori de mucegai, se înalţă, se ridică Omul-Poezie, Omul-Poem, cântându-şi Viaţa, întrebările, lecţiile de nelinişte (cu un astfel de poem începe carte!), bucuriile, durerile („Nostalgia lucrând la un portret al durerii” este alt titlu de poem), unde Sacrul intervine sau nu: „E luni, început de săptămână,/ strigă de durere siluetele pașilor/ îngropați pe jumătate în criblură -/ în fața bisericii Sfântul Nicolae/ muncitorii de la drumuri s-au așezat la masă/ nu se sinchisesc de trecători// Timpul ploios a întârziat execuția lucrărilor/ un pichamăr bate de zor asfaltul umed/ zgomotul se suprapune cântecelor religioase -/ în ritm de ciocneală insistentă, obositoare/ lumânările ard cu flacără mică/ pentru morți și pentru vii// Actualitatea este legată la ochi/ nimeni nu vede, nu aude/ doar în altar preotul/ săvârșește Jertfa sfântă a Liturghiei/ ciocanul de abataj a stins ultima bătaie/ stă răstignit de un copac bătrân// Mai târziu femeile împart colivă și vin/ unele își îneacă plânsul în colțul basmalelor negre/ altele blestemă aleea acoperită cu pietriș/ până la intrarea în biserică// Părintele își face cruci repetate/ binecuvântează bărbații adânciți în gânduri// pantofii din piele scumpă se afundă în băltoace/ ca un blestem întârziat.”
Sau, în poemul „Aglomerație în cimitir de Sfânta Maria Mare!”: „Aproape la toate mormintele arde câte o lumânare,/ preoții cântă Veșnica lor pomenire!/ Tămâierul se dă din mână în mână/ și se-mparte pomană/ pentru cei plecați la cele veșnice...// Umbrar ocrotitor verdele pomilor:/ pe Aleea Eroilor Patriei/ se asfaltează de zor;/ mila unui sponsor.../ Muncitorii de la drumuri transpiră la amiază/ sub dogoarea soarelui// Câteva persoane îndoliate/ așază buchete de flori printre morminte...// Unii se tânguie că nu vor apuca un loc de veci:/ nu va rămâne nimeni neîngropat/ mama pământ îi va primi pe toți/ chiar dacă pirul este greu de stârpit...// Un bărbat silabisește înscrisurile de pe cruci:/ Recunoștință, neuitare, datorie, onoare!”
Ultimele patru cuvinte sunt coloanele pe care (şi) templul cărţii Violetei Craiu se ridică, la marginea unui drum pe care unii îl numesc simplu Viaţă!

 

Citit 465 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2019 11:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.