Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cenaclu "Noduri şi semne"
Ziua: 14 iunie 2019. Locul: Alexandria Librării. La etajul doi. Pe scaunele dispuse într-o încercare de dreptunghi așteaptă, în liniște sau șoptind discuții relativ importante, apropiații profesorului Dorian Stoilescu. Apropiați de-o viață sau apropiați recent, printr-o legătură pe care o înțeleg doar cei inițiați: poezia. Vinovat de stabilirea legăturii: cenaclul Noduri și Semne.
Născut la noi și trăitor în Australia, țara cu TIR-uri mai impozante, cum crede criticul și scriitorul Adi Secară, domnul Stoilescu așteaptă timid, ca într-o lecție de bun simț, lansarea volumului său de poezie - În fața tirului.
Se sting luminile. Nu e pană de curent, deși nu ar fi mirat pe nimeni, după ploaia torențială care spălase orașul cu doar câteva zeci de minute mai devreme. În cele patru colțuri ale încăperii, patru tineri încep a da glas, pe rând, unui poem din cartea a cărei lansare, acum îmi dădeam seama, tocmai începuse. Tinerii citesc versurile la lumina lanternelor deghizate în telefoane inteligente. Citesc pe rând, dar parcă ar fi una și aceeași voce. Și chiar este.
Vers final, apoi se reaprind luminile. Mă uit la cei din jur ca și cum eu aș fi recitat poemul sau ca și cum eu l-aș fi scris. Așa mi se întâmplă mereu când dau de ceva bun. Dacă e o carte, aș fi vrut să o fi scris eu. Dacă e film, aș fi vrut să-l fi regizat eu. Dacă e cântec… Ați înțeles.
Cei patru tineri iau o pauză. Pe parcursul lansării vor mai recita. Acum vorbește Adi Secară. Criticul. Pe rând, mai iau cuvântul Andrei Velea și Iulian Grigoriu, complici la conturarea produsului final numit În fața tirului. Aflăm că volumul este unul complex, care își poartă cititorii într-o călătorie intercontinentală, interculturală, intersentimentală… Cam ca un camion care face transport international. Ca un TIR, adică. Ni se dezvăluie ceva din truda care nu se vede. În spatele oricărei cărți care iese în lume stă un om care trebuie să aleagă, la un moment dat, ce să dea la o parte. Este lucrul cel mai greu de făcut, iar vorbitorii din seara aceasta sunt de acord că poetul Dorian Stoilescu păcătuiește prin ceea ce, în general, păcătuiesc debutanții: o dăruire totală publicului față de care s-ar simți vinovat dacă i-ar ascunde vreo trăire, vreun gând, vreo metaforă. A pus în TIR-ul acesta și dragoste, și ură, și disperare, și speranță, apoi s-a aruncat, din mers, în fața lui, gest care a făcut-o pe Ana Blandiana să-l numească pe șoferul-victimă ”un poet metamodern căruia îi pasă de tot ceea ce vede, de tot ce simte, de tot ce încearcă să înțeleagă sub imperiul unei aproape insuportabile intensități.” Aceste cuvinte aș fi vrut să le fi rostit chiar eu. Pentru că spun totul despre o carte de excepție, în care se găsesc ”poeme de emigrație, poeme de țară, poeme de revoluție, poeme de dragoste” (Ana Blandiana). Și, da, aș fi vrut să le fi scris chiar eu!
Vineri, 21 iunie, ora 18.00, la sediul „Viața liberă”, ne va citi Stela Iorga.

Citit 633 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2019 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.