Liricul gălăţean, participare de succes la Festivalul de la Constanţa

Liricul gălăţean, participare de succes la Festivalul de la Constanţa
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „N. Leonard” Galaţi a participat săptămâna aceasta cu opereta "Silvia" la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetăţii” Constanţa, unde reprezentaţia în aer liber s-a bucurat de succes şi de un public numeros.

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „N. Leonard” Galaţi are o existenţă de 63 de ani, fiind astăzi un teatru european ,inspirat de vechile tradiţii muzicale româneşti, dar conectat la realităţile culturale actuale. În toţi aceşti ani, pe scena Liricului gălăţean s-au format generaţii de interpreţi care au dus faima acestei instituţii în întreaga ţară şi dincolo de hotarele ei. Peste 250 de spectacole au văzut luminile rampei, titluri din creaţia universală, dar şi lucrări create de compozitori români.

Prin participarea la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetăţii” pe 20 iunie, în Piaţa Ovidiu din Constanța, am avut bucuria de a relua legăturile mai vechi statornicite între instituţia noastră şi viaţa culturală constănţeană. Spectacolul cu opereta "Silvia" de Emmerich Kálmán reprezintă unul dintre titlurile de referință din repertoriul teatrului nostru, pus în scenă de reputatul regizor Cristian Mihăilescu, coregrafia fiind semnată de Francisc Valkay, costumele de Viorica Petrovici, iar decorurile sunt propunerea scenografului Anton Hirschkorn.

Unul dintre străluciții reprezentanți ai operetei de la începutul secolului al XX-lea, care a adus un suflu nou în muzica genului, este Emmerich Kálmán, cunoscut publicului vienez mai ales prin opereta sa "Silvia" (1915). Despre această lucrare, regizorul Cristian Mihăilescu spunea, cu ocazia premierei gălățene din 2000: „Silvia este, poate, cel mai frumos imn închinat eternului feminin. Şi ce este în fond acest «etern feminin»? Frumuseţe şi mister, gingăşie şi gelozie, temperament clocotitor şi rafinament discret. Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, le-am spus «SILVIA»”. De aproape 20 de ani, spectacolul montat de binecunoscutul regizor Cristian Mihăilescu se bucură de același succes fiind apreciat de public și interpretat cu entuziasm de artiști.

În fața publicului participant la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetăţii” Constanţa a evoluat colectivul Teatrului gălăţean, format din orchestra, corul, baletul şi soliştii Mihaela Alexa, Valentin Vasopol, Silvia Alice Niţă, Adelina Diaconu, Adrian Mărginean, Teodor Niţă, Alexandru Dobre, Bogdan Baicu, Dumitru Belciugan, Viorel Huru, Ovidiu Ghioc şi soliştii de balet Alina Donţu şi Ionuţ Ţurlea, sub bagheta dirijorală a maestrului Eugen Dan Drăgoi.

Citit 2171 ori Ultima modificare Luni, 24 Iunie 2019 00:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.