Premieră la ”Teatrul din buzunar”

Premieră la ”Teatrul din buzunar”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

UPDATE. Prima sală privată de spectacole din oraşul nostru, purtând prietenosul nume „Teatrul din buzunar”, va fi inaugurată astăzi, 28 iunie, de la ora 21,00, cu avanpremiera unui spectacol emoţionant, „Hei, oameni buni”, pe textul legendarului dramaturg american William Saroyan, premiera urmând duminică, în aceleaşi condiţii. Un teatru intim, cu 50 de locuri, tocmai a fost amenajat în Sala Teatrului Muzical „Şapte”, din clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor „Prof. Ioan Manole”, în aripa dinspre hotel, la etajul I.

Regia îi aparţine actorului Mihai Păun, cunoscut de pe scenele teatrelor de păpuşi din Galaţi şi Brăila, care adoptă acum o dramă puternică.

”Credem că avem în Galaţi iubitori ai acestui gen de teatru, cu număr redus de personaje, jucat într-un spaţiu neconvenţional pentru un public restrâns, amator de teme psihologice sau care vrea să experimenteze teme profunde, existenţiale”, declară managerul Teatrului Muzical „Şapte”, Isabela Oancea.

Personajul interpretat de Vlad Ajder, cunoscut actor al Dramaticului, vorbeşte despre o evadare spre San Francisco, precum surorile din piesa lui Cehov despre Moscova. Actorul joacă şi acum impresionant, alături de delicateţea, fragilitatea şi naivitatea luminoasă a personajului interpretat de actriţa şi coregrafa Geanina Sion, balerină la Teatrul „Leonard”, fondatoarea şcolii de dans Just Elite Dance. Regizorul interpretează convingător rolul soţului mărginit, sensibil la gura lumii, iar Isabela Oancea, pe cel al soţiei necredincioase a acestuia. Fără nicio vulgaritate.

Coloană muzicală este semnată de pianista Ana Maria Oancea, studentă la UNMB, Facultatea de Interpretare Muzicală. Faptul că trupa se simte ca o familie, cu actori şi interpreţi cunoscuţi de pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Nae Leonard”, este sporit şi prin faptul că întreaga familie Oancea este trup şi suflet în „Buzunar”: şi fiica mezzosopranei, actriţei şi regizoarei Isabela Oancea şi a dirijorului şi compozitorului Sorin Oancea este implicată în spectacol, dar şi fiul lor, Paul Drăguş, maestru de lumini şi la pupitrul sonorizării. Logoul trupei: o palmă cu şapte degete!


Teatrul Muzical "Şapte" va avea avanpremiera şi premiera spectacolului "Hei, oameni buni!", de William Saroyan, astăzi, 28 iunie, şi duminică, 30 iunie, începând cu ora 21,00.

Acţiunea piesei are loc într-un oraş din America, uitat cu totul de Dumnezeu. Un aventurier (Vlad Ajder), cu care viaţa nu a fost deloc darnică, întâlneşte, într-un context tulbure, o fată modestă (Gianina Sion). Dincolo de a zugrăvi totul în alb şi negru, dramaturgul american William Saroyan se apleacă plin de compasiune asupra nuanţelor gri ale vieții.

"Cu spectacolul "Hei, oameni buni", compania noastră inaugurează seria de spectacole "Teatrul din Buzunar". Credem că avem iubitori ai acestui gen de teatru, cu număr redus de personaje, jucat într-un spaţiu neconvenţional", declară managerul teatrului, regizoarea şi actriţa Isabela Oancea.

Cu ocazia premierei, va fi inaugurată și noua sală de spectacole a Teatrului Muzical "Şapte", cu 40 de locuri, aflată în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, la etajul 1, aripa de nord (intrarea lateral stânga).

Citit 2321 ori Ultima modificare Vineri, 28 Iunie 2019 13:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.