A IV-a ediţie a Galei Artelor, organizată de filiala Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP), va însemna, ca de obicei, competiţie şi spectacol special de muzică, mişcare şi modă pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în această seară de 19 decembrie, de la ora 19,00! În cadrul galei uneia dintre cele mai apreciate filiale – au spus-o clar mai mulţi membri din conducerea pe ţară a UAP! – vor fi decernate, ca de obicei, premiile de excelenţă pentru membrii filialei şi oameni din lumea artelor plastice, pe mai multe categorii şi secţiuni (pictură, grafică, sculptură etc.), pentru anul 2019.
Nu vor lipsi de la sărbătoarea împlinirilor filialei nici atractivele momente artistice. Vom avea parte de o defilare specială pe podium: prezentarea noii colecţii de modă a Ioanei David, „Forever Black”. Tânăra creatoare de modă Ioana Cristina David este asistent universitar la Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, consultant senior la TARGET România, Bucureşti, Strategic Planning Director la Amprenta Advertising, Cluj Napoca, filiala Bucureşti şi Strategic Planning la AD(D)VERITAS Cluj etc.
Va cânta şi ne va încânta de pe scenă Ioana Bulgaru, „copilul minune al Galaţiului”, eleva de clasa a X-a finalistă la X Factor. Va evolua apoi Diana Zaharia, la 15 ani finalistă la acelaşi X Factor, aplaudată în spectacol de către Horia Brenciu, Delia exclamând: „O Aguilera”.şi „Măi, ai fost fenomenală!” Ne va bucura cu prospeţimea lui fenomenalul grup „Voces”, coordonat de Monica Măciuceanu, un „pluton” de copii care cântă şi dansează cu energie şi talent, cu multe premii naţionale şi internaţionale, inclusiv Marele Premiu la Festivalul de la San Remo în 2015 şi, tot acolo, Delfinul de Aur în acest an! Micuţii artişti s-au remarcat, aşa cum am scris, într-un festival la Sankt Petersburg, unde au smuls recent patru din cele zece premii oferite! Talentul plasticienilor va fi însoţit de foarte tinerele talente de excepţie.