Jack se trezi, ca de obicei, urlând de durere. Făcea asta de vreo trei ani, de când Mike se gândise, într-o zi, să-i pună o capcană de șoareci pe pernă, pe unde acesta se rostogolea jos din pat. De atunci, în fiecare dimineață, Jack își prindea urechea într-o capcană de șoareci. Nu era mereu aceeași, pentru că fratele său atribuise fiecărei zile o altă capcană. Cu Mike ieșit din decor, tatăl lui continua tradiția, pe de o parte pentru că îi ducea dorul lui Mike, și pe de altă parte pentru că devenise dependent de urletul acela matinal care era, pentru toată casa, semnalul de începere a unei noi zile.
- Bună, mamă, zise așezându-se la masă, cu fața înviorată de apa rece de la robinet, cu ochii plini de speranță și cu urechea dreaptă vărgată cu dungi de diferite nuanțe, de la vânăt-recent la negru-de-săptămâna-trecută.
- Bună, iubire! Iar capcană de șoareci pe pernă? îl întrebă mama, punându-i micul dejun în față.
- Îhî, făcu el, mușcând cu poftă din felia de pâine cu unt de arahide.
Doamna Wesome se așeză lângă el. Îl mângâie pe cap și-i zise cu o voce caldă, așa cum numai mamele au:
- O face pentru că te iubește. Știi asta, nu?
Jack dădu din cap că da.
- Uite, nu am voie să-și spun, pentru că ar trebui să fie o surpriză, dar ți-a cumpărat un cadou grozav de ziua ta.
- Serios?! Pot să-l văd? Te rog, mami, te rog, te rog, te rog, te rog, te rog! Pot să-l văd?
Maică-sa privi conspirativ în jur, deși cu ei nu mai era nimeni. Domnul Wesome pleca la serviciu foarte devreme, cu toate că era ieșit la pensie de câțiva ani. Fusese pompier din prima zi după absolvirea liceului și până în ultima sa zi la lucru. În secția unde lucrase era o adevărată legendă și de aceea mulți se îndoiau de existența lui.
- Bine, ți-l arăt, dar să nu mă dai de gol. Când o să-l încerci prima dată, de ziua ta, să pari surprins. De acord?
- De acord!
Merseră amândoi în garaj. Într-un colț, o prelată veche acoperea un obiect cu forme regulate.
- Iată-l! Ești pregătit? întrebă doamna Wesome.
- Niciodată nu am fost mai pregătit ca acum. Hai, mamă, arată-mi ce e acolo!
Cu un gest de magician, maică-sa dădu prelata la o parte dintr-o singură mișcare. De sub ea apăru o cutie de carton pe care scria ”Duke #16 Grizzly Bear Trap” (capcană pentru urși grizzly, tipul Duke #16 - n. tr.). Avea și un desen sugestiv pe ea, cu o mulțime de urși ologi fugind într-un picior în adâncul pădurii.
- Ei, ce zici? Nu e o frumusețe? îl întrebă doamna Weson, uitându-se la cutie cu un zâmbet drăgăstos. Deci?
Jack nu-și găsi cuvintele, pentru o vreme, iar când le găsi, acestea îi ieșiră gâtuite și în șoaptă:
- Trebuie ori să devin Mike, ori să plec naibii de-aici!
(fragment din romanul nepublicat "Uimitorul Jack")
Vineri, 27 decembrie, de la ora 19.00, la sediul "Vieţii libere", citește fiecare exact ceea ce are. Ce are mai bun.
