Un sculptor gălăţean premiat la Bistriţa Năsăud

Un sculptor gălăţean premiat la Bistriţa Năsăud
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Tânărul sculptor gălăţean Emilian Mocanu a primit, pe 2 februarie, Premiul anual „Grigore Bradea", care a fost decernat la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.  

Premiul „Grigore Bradea" a fost instituit, în 2013, de Asociația Culturală cu acelaşi nume și constă în oferirea unei sume de bani laureatului, precum și organizarea unei expoziții personale.

Emilian Mocanu, laureatul anului 2019, are 32 de ani, este absolvent al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca şi al Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin", Galați, secția de Grafică. Este în prezent doctorand al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. A fost bursier Erasmus la Faculdad de Bellas Artes, în cadrul Universidad del Pais Vasco, Bilbao – Spania.

Despre experiența din Spania, Emilian Mocanu ne-a mărturisea: „Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, decât cu jumătate de gură, ăsta este un adevăr de netăgăduit: Oriunde dincolo de granița de vest a României, este mai bine şi sunt mai multe oportunități pentru locuitori, implicit pentru artă și artiști. România rămâne la nivel cultural o enclavă cu un depozit artistic încă neatins. Putem spune că e un filon descoperit, dar care nu e încă exploatat la adevăratul său potențial."

Grigore Bradea s-a născut în 1 martie 1947, Spermezeu (judeţul Bistriţa-Năsăud) – un sat situat la poalele Munţilor Ţibleş, fiind fost unul dintre cei mai reprezentativi sculptori români ai generatiei '70. A fost membru al UAP din 1981, secția sculptură.

S-a stabilit la Bistrița unde, alături de alți colegi de generație, a făcut demersuri pentru înființarea unui cenaclu de creație și pentru alocarea unor spații destinate atelierelor artiștilor plastici bistrițeni. Grigore Bradea a murit în 10 iulie 1998, la Bistriţa.

Citit 1892 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 15:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.