Peter Matthiessen, "Leopardul de zăpadă", Biblioteca Polirom, Colecţia Esenţial, 2019, în traducerea Mihaelei Negrilă
Autorul, Peter Matthiessen (1927-2014), este, practic, un necunoscut pentru cei mai mulţi români. Dar are chiar trei National Book Award. Două pentru "Leopardul...", la categoria "Gândire contemporană", dar şi la Non-Fiction, după un an. 1979, respectiv, 1980. Al treilea premiu este pentru ficţiune, cu un roman, "Shadow Country", după aproape 30 de ani, în 2008.
În "Leopardul…" este vorba de o expediţie în Himalaya, făcută de Matthiessen şi de un prieten al său, pentru a cerceta ritualurile de împerechere ale oii albastre, stabilind totodată dacă sunt oi sau capre. :) Altă ţintă, dacă ar fi fost posibilă, ar fi fost menţionata felină… Altfel spus, există şi dorinţa de a vedea şi un leopard al zăpezii, dar se va dovedi că Peter nu va fi... pregătit spiritual pentru asta. Pentru el, leopardul va fi/ va rămâne ca o divinitate locală... sau mondială, despre care se ştie că există, dar nu este de văzut! Sic! Partenerul său de expediţie, George Schaller, va fi mai norocos… La întoarcerea sa separată, survenită mai târziu, se va intersecta cu mult râvnita panteră.
Aşadar, aproape un anotimp întreg prin Nepal, călătorind pe jos, prin nord vestul ţării, în Nepalul aşa-zis tibetan, în compania a tot felul de cărăuşi, locali, evident, şerpaşi, budişti sau hinduşi, câteva portrete ale acestora fiind memorabile, printre acestea distingându-se cel al lui Tukten... Un anotimp care este între toamnă şi iarnă, cu ninsori destul de consistente. Călătorie şi de... doliu, a doua sa soţie murind cam în urmă cu un an.
Soţia sa, Deborah Love, care scrie într-una dintre cărţile sale, dacă nu a fost chiar unica, "Annaghkeen": "Floarea îşi împlineşte imanenţa cu inteligenţa implicită în procesul de dezvăluire. Există o disciplină. Floarea se dezvoltă fără greşeală. Un om trebuie să se dezvolte până când înţelege inteligenţa florii. Să acţionezi ca şi cum nu ai şti nimic, nici măcar vârsta ta, nici sexul, nici felul cum arăţi. Să acţionezi ca şi cum ai fi făcut dintr-o ţesătură foarte fină... un abur uşor, ce trece prin orice, prin care trece orice şi el îşi păstrează forma. Un abur ce-şi pierde forma şi totuşi există. Un abur care în cele din urmă dispare, cu particulele împrăştiate la soare." O carte care te face să înţelegi şi mai bine, prin trăire a… locurilor prea înalte, de ce se convertesc unii occidentali la budismul zen.
Călătoria lui Peter se vrea, până la un punct, conformă cu ceea ce am citat din D. Love. Se înaintează prin noroi, frig, ploaie, ninsoare, zăpadă, în sus şi în jos, în zig zag, înfruntând toanele cărăuşilor, oricum plătiţi foarte prost, dar piaţa nu putea fi stricată, se trăieşte fiinţa munţilor, cerurilor, sub deviza "Fii luminos, nu greu!".
Un vis redat la pagina 233 poate… lumina chestiunea: "Visez cum urc cu voioşie pe munte. Ceva se rupe şi cade şi totul este lumină. Nu s-a schimbat nimic, dar totul e uluitor, luminiscent, liber. În sfârşit eliberat, mă ridic la cer… Visul acesta se repetă des. Uneori alerg, apoi mă ridic în aer ca un zmeu, mult deasupra pământului, şi întotdeauna plutesc transcendent o vreme, înainte de a mă trezi. Hotărăsc să mă trezesc, de teamă să nu mă prăbuşesc, totuşi astfel de vise îmi spun că sunt parte din lucrurile obişnuite, numai să nu mă cramponez şi să merg mai departe. «Nu fi greu», zice Soen roshi. «Fii luminos, luminos, luminos - plin de lumină!» În visele mele recente, am văzut de două ori o lumină atât de strălucitoare, atât de intensă, încât m-a trezit, dar lumina nu şi-a prelungit existenţa în starea de veghe. Ce a fost mai real, trezirea sau visul?"
Literatura din "Leopardul…" poate revendica aceeaşi dilemă: este vis sau trezire? Poate cele mai frumoase pagini sunt dedicate Munţilor, Fiinţei Munţilor. Ei, precum cunoscuta Divinitate, "sunt" şi punctum! Mai dau un exemplu: "Mai mult decât marea ori cerul, munţii înzăpeziţi slujesc drept oglindă a adevăratei fiinţe a individului, una absolut nemişcată, absolut limpede, un vid, o Pustietate fără viaţă sau sunete, care include în Sine întreaga viaţă şi toate sunetele. Totuşi, atât timp cât rămân un EU conştient de vid şi distanţat de el, pe oglindă stăruie un praf fin de zăpadă." (p.230)
Poate în ansamblu sunt puţine pagini de un asemenea rafinament intelectual, predomină aici reportajul, de cele mai multe ori sec, cu aspect de notiţe de călătorie (de altfel, se recunoaşte existenţa unui jurnal), dar, înaintând cu lectura, înţelegi că, gândit sau nu, deoarece "nici un fulg de zăpadă nu cade în locul nepotrivit" (p.368), cartea reuşeşte să fie asemenea labirintului muntos unde are loc expediţia!
Labirintul acesta încăpând în mantra (aproape obsedantă în carte) OM MANI PADME HUM, pronunţată în Tibet Oum-Ma-ni-Pei-mi-Hung, ce se poate traduce "Om! Nestemata din Inima Lotusului! Oum!", explicaţiile de la pagina 140 fiind mai mult decât exemplare, cele de la pagina 387 fiind complementare: "… această călătorie la Dolpo, pas cu pas şi zi după zi, este Nestemata din Inima Lotusului, Tao, Calea, Cărarea, dar nu mai mult decât micile întâmplări cotidiene de acasă. Învăţătura dăruită nouă de lama Tupjuk (nota cronicarului: alt personaj memorabil!) în timp de leopardul de zăpadă ne pândea de după stânci şi Muntele de Cristal plutea pe albastrul cerului nu a fost, aşa cum am crezut în ziua aceea, înţelepciunea iluminată a unui singur om, ci o afirmaţie splendidă despre divinul existent în toată omenirea."
În ceea ce priveşte "Balonul Vieţii libere", în economia lucrării ocupă foarte puţin spaţiu: este o trimitere la pagina 151 la o prietenă a autorului care, cu tânărul ei soţ şi cu un amic britanic, s-a înălţat cu un balon de pe terenul agricol din Long Island, fluturând mâna în semn de rămas bun spre o mulţime care ovaţiona şi s-a îndreptat spre est, cu intenţia de a traversa Atlanticul şi de a ajunge în Anglia. Nici unul dintre cei trei nu a mai fost văzut vreodată. În acest moment, mă simt mişcat, dar nu de dispariţia acelei fete (care nu a fost o tragedie, ci doar o încercare curajoasă ce a dat greş), ci de denumirea marii lor aventuri - Balonul Vieţii Libere. Poate că voiajorii din Balonul Vieţii Libere se refereau la «viaţa liberă» aşa cum a fost ea descrisă de un alpinist: «Munţii ne fuseseră un spaţiu de mişcare firesc, unde, jucându-ne la graniţele vieţii şi morţii, descoperiserăm libertatea după care bâjbâiam orbeşte şi care ne era la fel de necesară ca respiraţia». Însă acelaşi alpinist, după ce era cât pe ce să-şi piardă viaţa, a scris despre libertate diferit: „Am văzut că e mai bine să fii onest decât să fii puternic… Am fost salvat şi îmi cucerisem libertatea. Această libertate, pe care n-o voi mai pierde niciodată… mi-a oferit rara bucurie de a iubi ceea ce obişnuiam să dispreţuiesc…”
