Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cosma Tudose, Memorii și emoții printre slove, Ed. Academica, Galați, 2020


În cadrul aparițiilor editoriale recente, cartea profesorului universitar Cosma Tudose este și nu este greu de clasificat, comentat. După cum o spune chiar titlul ales, sunt „memorii” (evident, nu precum cele ale lui Churchill, care a prins „altfel” Războiul – Cosma Tudose s-a născut în ziua de 1 iulie 1938, în comuna Miorcani, județul Botoșani, astăzi, atunci județul Dorohoi, fiind ulteori adoptat de mediul academic și orașul gălățean), cu tot ceea ce presupun acestea, întâmplări, portrete, dar sunt și jurnale non-conformiste, de familie, dacă vreți, și de călătorie...

Dar este și un „război” cu Uitarea, un război cavaleresc, unde adversarul este respectat, stimat, provocat cum se cuvine. Scrie autorul la începutul prefeței proprii:

«Vine o vreme când viața se cere rostită luând-o de la capăt, cu ajutorul amintirilor pe care le-ai mai păstrat în colțul minții. Multe le-ai uitat și e și normal, dar din noianul de amintiri rămân cele care te-au impresionat și care ți-au marcat viața. În această situație sunt eu, acum. Ajuns la vârsta ,,toamnei târzii”, după ce am pus pe hârtie călătoriile pe care le-am făcut de-a lungul vremii, am simțit nevoia să pun pe hârtie evenimentele trăite, de care mi-am adus aminte. Știu că ,,uitarea este un dar ceresc”. 

Rezultă o carte de un farmec aparte, care se poate adăuga, pentru o istorie non-conformistă (și a Galațiului), în care regulile de bază ale științei istoriei (și binecuvântările muzei Klio) s-ar îmbina cu subtilități literare, supuse unei anume subiectivități, care deseori este altfel de obiectivitate, scrierilor unor prozatori, publiciști sau istorici (și de artă) precum Max Popescu, Ioan Gh. Tofan, Pr. Eugen Drăgoi, Petru Todoran, Ghiță Nazare, Tudose Tatu, Corneliu Stoica, Ion Lucian Mehedinți, Violeta Ionescu, Cezarina Adamescu ș.a. pentru care realismul constituie pentru viitorime un izvor istoric care nu va putea fi neglijat, mai ales pentru o Istorie a spiritualității gălățene...

Și mai sunt în cartea domnului Cosma Tudose „emoții” absolut firești: mai ales când încerci să-ți amintești începuturile, având în preajmă (chiar dacă și la o anume depărtare) nepoții, de o vârstă aproximativ egală cu cel pe care încearcă să-l readucă „la viață”: copilul și adolescentul Cosma Tudose ș.a.m.d. Hâtru ca orice moldovean care se respectă, Cosma Tudose scrie spre final:

„Nu este ușor să-ți aduci aminte de lucruri care s-au întâmplat cu mult timp în urmă, în unele situații am uitat ce-am făcut ieri. Am avut curiozitatea să-i dau fratelui meu Emanuel să-mi citească capitolul Copilărie din lucrare. A avut unele lucruri de adnotat, dar puține pe care să le rețin. Același lucru l-am făcut cu capitolul Studenție moldavă pe care l-am dat să-l citească colegul Titi Naum. Ambii și-au adus aminte de evenimente la care cred că nu am participat și, de fapt, veneau cu amintiri care nu erau ale mele. De aici ideea, cred eu, că fiecare reținem doar evenimente la care am participat personal și mai puțin din cele auzite de la alte persoane. De altfel se și spune că atunci când ne amintim de un eveniment din trecut, ne amintim de fapt ultima oară când ne-am amintit de el. Nu ne amintim de evenimentul în sine, ci de amintirea lui. De aceea am continuat să scriu și să pun pe hârtie numai ce mi-am amintit singur.” (p.204)

Amintirile propriu-zise încep „din al treilea sau din al patrulea an de viață. Îmi amintesc de casa cu cerdac de la țară, de grădinița din fața casei cu pomi și verdeață, de grădina mare din spatele casei, unde nu aveam voie să merg, de cățelul Azorel (cu coada scurtă) care ne-a așteptat un an de zile să venim din refugiu, de vaca bălțată din grajd de rasă Simmenthal de culoare albă cu pete roșietice. Sunt tot felul de amintiri răzlețe: în cele mai multe cazuri fără legături între ele: chemarea urgentă a moașei satului la nașterea fratelui meu, primele țipete de după naștere, mama fiind tot timpul lângă el. Apoi o altă amintire, în refugiu fiind, întâlnirea emoționantă dintre părinții mei, după aproape doi ani de când tata plecase la război: venise în concediu pentru două săptămâni. Îmi amintesc că după venirea din refugiu, tata fredona în în casă cântece care, după 1948 – au fost interzise: Treceți, batalioane române, Carpații, Tricolorul (varianta originală), chiar Imnul Regal. Și azi îmi aduc aminte de vocea de tenor a tatei, cântând în timpul pregătirii lecțiilor pentru școală...”

Uneori, câte o întămplare te duce cu gândul la Nică a lui Ștefan a Petrei: „Aveam cred, vreo 7-8 ani și am spart ușa de la cămara ce dădea în pod. Și cu cât tata îmi spunea că nu am ce căuta acolo, eu mai abitir îmi doream acest lucru. Tata ținea ușa încuiată pentru a nu ajunge noi, cei mici, la scara rezemată de gura podului, scară periculoasă și nesigură. În pod erau puse la afumat un picior și o coastă de porc care răspândeau un miros îmbietor. Când tata a venit de la școală și a văzut isprava mea, nu mi-a fost bine deloc bine.”

Sau: „Țin minte o întâmplare hazlie care s-a petrecut în postul Sfintei Marii, când bunica, femeie credincioasă, mă punea și pe mine să postesc. Bunicul mă lua seara la mulsul vacii și avea grijă să ia cu el și o ulcică din care îmi dădea să beau lapte cald, atuncea muls de la vacă. Bunica n-a aflat de sacrilegiul pe care-l făcea bunicul, în perioada postului Sfintei Marii. Acesta este și motivul pentru care mulsul vacii și băutul laptelui abia muls mi-au rămas mult timp în minte.” (p.23)

Ca într-o scriere suprarealistă, precum „Nadja” a lui Breton, fotografiile au un rol important în construcția cărții, justificarea nefiind însă ca la scriitorul francez:

„Fotografiile, la rândul lor, ne amintesc mereu de câte sau schimbat. Timpul nu mai poate fi dat înapoi, dar privind la o fotografie, pot să revină sentimente trăite la momentul fotografierii. Mă uit la fotografiile făcute nepoților noștri, Laurențiu și Sebi. Sunt incredibile prin punerea în scenă a momentelor din viața lor. Noi, la rândul nostru, am făcut mai puține fotografii copiilor noștri, sigur unele amintiri s-au pierdut.” (p.6)

Uneori textul are accent de monografie (tipuri de casă, obiceiuri, și culinare, la unele lăsîndu-ți gura apă ș.a.), personajele fiind, desigur, părinții, ambii învățători, alte rude, colegi, prieteni, profesori, oficialități... Istoria „mare” este surprinsă cum influențează istoria „mică”: prin război, foamete, colectivizare, „revoluția” industrială, mișcările de populații:

„La un an după întoarcerea noastră din refugiu, o mare secetă a cuprins zona Moldovei; ai mei abia reușeau să întrețină o capră pentru laptele copiilor. Biata capră a murit în timp ce era tunsă de unul al lui Capră, din sat. Țin minte că mama a vândut apoi o mașină de cusut Singer, pentru a putea cumpăra alimentele minim necesare traiului și o vacă ce dădea zilnic, până la 20 de litri de lapte. Surplusul de lapte era împărțit familiilor nevoiașe cu copii, din jurul casei noastre, în special celor trei copii ai Catincăi Lupașcu.”

„Anul 1949 a fost greu pentru oamenii din sat. Comuna noastră avea cam 3.000 de suflete și era a doua cea mai mare și mai bogată din fostul județ Dorohoi. A început procesul de colectivizare, obligând țăranii să se înscrie în Cooperativa Agricolă de Producție (CAP), după modelul colhozurilor sovietice. Mulți au refuzat și au avut de suferit bătăi, arestări, trecuți la chiaburi și obligați la cote uriașe către stat, de cele mai multe ori imposibil de achitat. Grâu, porumb, alte cereale, păsări, laptele de la vacă, toate erau confiscate fără nicio plată. Oamenii nu aveau voie să taie un vițel, porci doar unul de familie. Se întâmplau lucruri groaznice în sat, pe care eu, deși nu le pricepeam copil fiind, le auzeam din discuțiile în surdină, dintre părinții mei.” (pp.18-19)

Nici fiorii primei iubiri nu sunt neglijați, nici gustul primei înghițituri dintr-o halbă de bere!

Mărturia literară a profesorului Cosma Tudose, adăugându-se lucrărilor de specialitate (fizică) și celor de studiu asupra religiilor, întregesc un portret de creație renascentistă, portretul unui om care a făcut istorie.

Citit 570 ori Ultima modificare Vineri, 10 Aprilie 2020 01:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.