Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ghiță Nazare: „De la cerneala de boz la calculator – amintiri recuperate”, Editura „Eikon”, București, 2020


Recenta carte a lui Ghiță Nazare, „De la cerneala de boz la calculator”, este însoțită de o prezentare cu totul laudativă. Ba, dacă numărăm bine, sunt chiar două prefețe deosebit de favorabile. Este vorba, în ordine, de textele semnate de scriitorii Violeta Ionescu (ca redactor de carte) și Ion Manea. Să-i cităm. „Ghiță Nazare nu este numai un povestitor înnăscut și nedescoperit încă, el este și un fin analist al epocii pe care a trăit-o și pe care ne-o prezintă, nu ideologic, ci probatoriu, nu acuzând direct, ci doar prin trimiteri discrete, dar bine țintite, toate sub vălul unei ironii de bună calitate. Ne face să râdem de defectele potentaților vremii apuse, pentru că doar umorul a salvat întotdeauna acest popor de la ridicol,” susține Violeta Ionescu în eseul intitulat „Un fin analist al epocii pe care a trăit-o!” Și, pentru a nu se crea ideea că autorul, profesor de istorie la bază, ne face martori ai vreunei frânturi de timp din vremuri imemoriale, să zicem din start că Ghiță Nazare este, precum se știe, contemporanul nostru, iar anii despre care scrie acum au fost deopotrivă și cei trăiți de el și de generația matură de azi. Ideea este amplu dezvoltată de Ion Manea în eseul său, „Romanul unei generații”:„Scriitorul Ghiță Nazare pune pe hârtie această istorie personală și o face cu talent, cu responsabilitate și mai cu seamă cu acel transparent sentiment că, deși vorbește în nume propriu, pune în operă o istorie întreagă, așa cum a fost și așa cum ea trebuie înțeleasă acum că a fost. (...) A nu se înțelege că în această carte Ghiță Nazare face istorie. Dumnealui face proză, dar una aparte, dincolo de care sau din care răzbate, mult mai expresivă și mai convingătoare decât cea din manuale, istoria.”

Subscriu la observațiile de mai sus. Da, Ghiță Nazare face proză. Este, cred, cea dintâi carte de acest fel a autorului, deși eseurile literare sau istorice publicate trebuie incluse aceluiași gen.Acum însă e vorba de povestire, de personaje, de descrieri. Iată un exemplu, portretul Bocănoaiei: „Bocănoaia, pe care nu știu nici astăzi dacă o chema așa, dar așa o alinta toată lumea, era o femeie înaltă, roșcată și roșcovană, cu ținută de ofițereasă, îmbrăcată într-un impecabil veston kaki, cu căciulă rusească cu urechi, cu pantaloni bufanți și cizme din piele până peste genunchi, bine lustruite, care să tot fi avut vreo 25 de ani, a deschis larg poarta și a intrat în curte secondată de omul satului care o însoțea. Avea în mână un cârlig de aproximativ un metru și jumătate, asemănător celui cu care se smulgeau paiele din șură pentru a hrăni animalele, pe care n-am înțeles atunci la ce i-ar fi trebuit. Fără să zică „Bună dimineața”, ceea ce ne învățase tovarășa învățătoare Maricica să facă oricine întâlnește o persoană necunoscută, Bocănoaia s-a răstit la tata: „De ce nu dați cotele de carne pe care le datorezi celor care ne-au eliberat patria de nemți?” Ar fi multe de spus. Mai întâi frapează portretul în sine. Acțiunea Bocănoaiei continuă cu desfășurarea unui control sever în gospodăria omului, pentru căutarea produselor ascunse eventual de la predare, și sfârșește cu ridicarea a doi porci, în contul cotei de carne ce trebuia predată. Cititorii de vârsta autorului înțeleg că Bocănoaia era, de fapt, printre cei dintâi reprezentanți, nemiloși, ai unei instituții, care și-a prelungit existența mult în timp, instituție numită O.R.A.C.A. (adică Oficiul Regional de Achiziții și Contractări de Animale). Numai că atunci, la începuturi, pe vremea cotelor, se lucra foarte dur cu țăranii. Ca o paranteză, amintiți-vă de personajul Costel al lui Băieșu (din serialul comic „Tanța și Costel”), individ care lucra la O.R.A.C.A. Și, pentru a mai atenua dramatismul situației, tot în legătură cu portretul Bocănoaiei, după cum e construit personajul mi-aș permite să-l includ într-un western; dumneaei, milităroasa, poate descinde de pe un cal în bătătura țăranului ca într-un saloon; iar omul satului, care o însoțea, tot călare, poate fi jucat de John Wayne. Cât privește personajul pozitiv principal, Eroul, el este nimeni altul decât copilul de 7-8 ani, autorul în pantaloni scurți, care de emoție confundă Breheci cu Berheci. Dar lupta propriu-zisă a fost dusă de dobitoacele din curte și de prin vecini, care au declanșat „unadevărat concert”, dușmănos, după ce godacii omului au fost „arestați” ca „datorie de război” către Uniunea Sovietică. Mai mult, „concertul a cuprins tot satul pe măsură ce căruța cu porcii noștri a trecut podul peste pârâul Tecucel și și-a continuat drumul pe Vale, pe ulița principală a satului, până la cooperativă, acolo unde era cântarul și se făcea recepția. Procesiunea era asemănătoare cu ducerea mortului la groapă. Oamenii ieșeau la porți sau stăteau cu coatele peste gard și comentau în șoaptă, femeile își făceau cruce, blestemau și-și scuipau în sân, copiii erau speriați și curioși. Asemenea practici inspirau teamă în rândul sătenilor, fiind ei bogați sau săraci.”

Cartea este un roman, în care fiecare capitol aduce plusul său de valoare la conturarea întregului. Sunt multe alte personaje memorabile sau situații care așază eroul în ipostaze definitorii pentru creșterea sa. Curgerea cărții urmează firul cronologic, cerut de o lucrare autobiografică. Personajul central, autorul însuși, își deapănă viața, trăgând după sine întâmplări și oameni, reali, înțeleg, unii doar cu nume schimbate. Implicit, se împletesc destine, ambiții ale unor inși, condamnați de timp, poate și de contemporanii lor. Nu toate cele relatate sunt blamabile, scopul cărții este pozitiv în ansamblu, dar există și suficiente instantanee ironizate, sunt relatate gogomănii ale unor personaje din high-life-ul vremii, întâmplări devenite folclor local. Autorul nu-și propune să se eschiveze de la implicarea în mersul istoriei din colectivele unde a lucrat. Și apropo de istorie, nu o dată, profesorul de specialitate veghează atent spusa scriitorului, completând-o cu fapte de necontestat. Rămâne grija pe care o degajă pentru corectitudinea celor relatate, deși orice scriitor are liber la imaginație, poate crea adevăruri personale, pentru aceasta trebuind să dea socoteală doar conștiinței sale. Apropo de limbaj, mai ales când evocă lumea satului, autorul rămâne credincios vorbelor moldovenești, mai ales când evocă unii termeni folosiți în gospodărie. Cu ocazia asta personal am aprofundat sensul și scopul boabelor de boz, plantă mai puțin vizibilă la oraș.

Nu știu dacă Ghiță Nazare și-a propus să depășească prin scris acest roman de început. Oricum activitatea sa de până acum este deosebit de complexă și definitorie. Iar pentru contemporani și viitorime rămâne deja de interes, prin această lucrare, cum a abordat un profesor de istorie o carte de... istorie personală.

*

Ghiță Nazare s-a născut în 30 mai 1947 în satul Vizurești, comuna Buciumeni, județul Galați. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anul 1970. Și-a desfășurat întreaga activitate profesională în Galați, ca profesor de istorie, scriitor și jurnalist. A frecventat cursuri de perfecționare profesională și managerială în țară (București, Iași, Cluj, Constanța, Brașov, Suceava, Ploiești, Sinaia, Bușteni) și în străinătate (Paris, Nottingham, Bratislava). A fost director al Casei Corpului Didactic Galați (1985-1987; 1990-2008) și inspector școlar de specialitate (2009-2012). A inițiat și condus, ca director sau redactor-șef, mai multe reviste: „Școala gălățeană” (1990 și în prezent); „Didactica Nova XXI” (2002-2008): „Armonii de toamnă” (2016 și în prezent); „Studii și articole. Istorie, Educație, Cultură” (2016 și în prezent). A publicat peste 700 de articole în reviste din Galați și din țară. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A publicat mai multe cărți, din care amintim: „Dialoguri despre educație”, Ed. Alma, Galați, 2000; „Coloanele spirituale ale Cetății”, Ed. „Școala gălățeană”, Galați, 2010; „Invitatul Ediției”, Ed. Sinteze, Galați, 2012; „Itinerarii spirituale”, Ed. Axis Libri, Galați, 2015; „Dialoguri. 50+1”, Ed. Axis Libri, Galați, 2015; „Cronici optimiste”, Ed. CCDJ, Galați, 2017; „Dialoguri V”, Ed. CCDJ, Galați. 2018.

Citit 1273 ori Ultima modificare Joi, 21 Mai 2020 22:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.