Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
1 comentariu

Pr. Eugen Drăgoi, Un „Apostol” al filantropiei la Mănăstirea Adam, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2020


În condițiile binecuvântate ale declarării anului 2020, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, istoricul și părintele Eugen Drăgoi și-a îndreptat atenția asupra uneia dintre personalitățile vieții bisericești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX, un model exemplar pentru tematica comemorativă, chiar posibil subiect literar, ținând cont de încercările la care a fost supus, demne de un Iov al epocii sale și al spațiului său, existând, în cele 17 pagini dedicate biografiei sale, o adevărată fișă de roman, care i-ar fi inspirat pe un Agârbiceanu sau Gala Galaction:

„Dumnezeu, în rânduiala Sa, n-a binecuvântat familia părintelui Apostol și a prezviterei Petruța cu copii; amândoi însă au înțeles că vor fi binecuvântați de Domnul milei dacă vor ajuta pe alții ca niște părinți. Astfel, au crescut o nepoată de la vârsta de 7 ani, pe care au căsătorit-o cu preotul Serian. Dumnezeu i-a chemat la Sine pe cei doi (preotul Serian și preoteasa sa) după doar un an de împreună viețuire. Părintele Apostol a suferit pentru această pierdere, dar n-a disperat. Și-a îndreptat lucrarea sa filantropică spre un tânăr, fiu al unei văduve sărace, pe care l-a îndrumat și l-a susținut în seminar; dar și acesta a murit când era în clasa a V-a.

După această tristă întâmplare, «deși lovit în dărnicia lui» - scria preotul Constantin Badiu (nota a.g.secară: în Portrete de slujitori bisericești: preotul Apostol Vlasie, „Păstorul Tutovei”, anul III, nr.3-4, martie-aprilie 1940, pp.209-212; preotul C-tin Badiu a fost cel care, în fine, a fost fiul pe care l-a dorit, firesc, preotul Apostol Vlasie: l-a ajutat de la vârsta de șase ani „până la primirea jugului preoției și chiar și după aceasta”, p.20) – părintele Vlasie «nu se descurajează și alege din satul Adam pe cel mai sărac om, pe care îl înzestrează cu toate cele necesare gospodăriei: casă mobilată cu două odăi, căruță cu cai și plug, 4 ha pământ arabil», faptele sale filantropice neoprindu-se aici: ajută copii de școală, maici sărace și neputincioase, pentru comunitate ridică un monument eroilor, clădește poduri, face fântâni, ctitorește școală la Borodești, face donații atât pentru biserica Mănăstirii Adam (unde a fost preot sau și diacon timp de aproape 50 de ani; mai exact 45, de la 24 noiembrie 1891, când este hirotonit diacon până în 1936 când se pensionează, rămânând „sub streașina Mănăstirii Adam”, p.14, fiind preot din anul 1917 și iconom stavrofor din anul 1931), dar și pentru biserici din Pochidia, Borodești, Sălceni, Bălășești, Cotoroaia, Ghinghești... În ceea ce privește Școala din Borodești, „donează locul necesar, hărăzește o sumă importantă de bani pentru ridicarea clădirii și face o cișmea în fața școlii. Ministerul Instrucțiunii Publice, în fruntea căruia se afla atunci Spiru Haret, marele reformator al învățământului secundar și superior din România, îl recompensează pe părintele Apostol Vlasie și preoteasa lui, acordându-le o decorație și dând școlii numele: Școala primară preot Apostol și Petrița Vlasie.” (p.19)

Desigur, în aproximativ 15 pagini, cât poți cuprinde din viața unui om? Părintele Eugen Drăgoi, dar și Înaltpreasfințitul Părinte dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, semnatarul prefeței intitulate „Un chip luminos de rugător și filantrop de la Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» - Adam, Pr. Apostol Vlasie”, ne dăruiesc, totuși, un portret memorabil, însoțit și de, în partea a doua a cărții, de câteva secvențe ale gândirii preotului „de mir”, după cum se subliniază de câteva ori (pentru mirean/laic, preot căsătorit, nu călugăr!), „secvențe” desprinse din „Conferințele părintelui Apostol Vlasie” („pe care le-a susținut în prezența preoților din județul Tutova și a Episcopului Silvestru Bălănescu al Hușilor, la Mănăstirea Adam, în zilele de 17, 18, 19 și 20 august 1899”, p.24), părintele Drăgoi observând că este impresionantă capacitatea părintelui Vlasie „ de a sintetiza biografiile Părinților bisericești (nota a.g.secară: conferințele se refereau la „Cuprinsul scrierilor morale și ascetice ale Sfinților: Vasile cel Mare, Efrem Sirul și Ioan Scărarul, cu rezumat asupra biografiei lor.”, cf. p.28), prezentând succint, dar dozat, elementele fundamentale ale vieții și ale realizărilor lor în plan pastoral, misionar, apologetic, social-filantropic și duhovnicesc.” (p.25)

Astfel, cartea părintelui Eugen Drăgoi prezintă, de fapt, patru exemple de vieți conforme învățăturii creștine, prin contrast subliniindu-se „modestia” părintelui ( „pr.ic.stavr.”) născut în satul Cotoroaia, plasa Corod-Pereschiv, județul Tutova, astăzi sat component al comunei Cerțești, județul Galați, la 20 iunie 1867, Apostol Vlasie fiind „legat” kantian de spațiul sacru al Mănăstirii Adam (se știe că Imm. Kant se mândrea că nu părăsise împrejurimile Könisbergului, filosoful menținându-și idealurile creștine, dar încercând să reconcilieze religia cu știința și mai ales credința sa în științe), pe când Vasile cel Mare, Efrem Sirul și Ioan Scărarul, „acești bărbați pe care Sfânta noastră Biserică cu drept i-a pus în numărul sfinților, bazați pe Sfânta Scriptură, ca fundamentul credinței și moralei creștine, au dat mare dezvoltare principiilor evanghelice, morale și ascetice.” (p.74), cu excepția ultimului, se pare, au călătorit sau au fost în pelerinaje în mai multe locuri, după cum a fost rânduiala lui Dumnezeu...

Poate cel mai bine surprinde „gândirea” lui Apostol Vlasie, atunci când abia împlinise 32 de ani de aproape două luni, începutul conferinței, care arată nu era chiar „conservator”, bătând apropo la dreptate, egalitate și frățietate ( „Trecuseră trei secole de când lumina apăruse în lume, de când razele cele binefăcătoare de dreptate, egalitate, frățietate începuseră a lumina omenirea, de când văzduhul nu mai răsuna de țipetele celor asupriți și prigoniți și, în fine, de când adevărata idee de umanitate demnă de ființa omenească creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, înzestrată cu daruri mai presus decât toate făpturile, demnă și de a se numi fii ai aceluiași Părinte, apăruse lumii prin Iisus Hristos – Soarele dreptății – Care venind în lume, aprinde făclia de care omenirea avea trebuință, pentru a-și regăsi calea de la care rătăcise și pentru care trebuia să meargă, pentru a ajunge la destinația ei.”, pp.29-30), ocolind cu înțelepciune „libertatea” (nu este cazul să ne aducem aminte despre cum se referea Petre Țuțea, parcă citând pe cineva, la libertate, egalitate și fraternitate, înjurând... metafizic!), dar cu acceași înțelepciune, poate oarecum prematură, întrebându-se dacă puțina-i experiență și slabele cunoștințe pot fi în măsură „pentru a pătrunde în fond cuprinsul scrierilor morale și ascetice ale acestor iluștri bărbați, care prin viața, activitatea, predica și totodată punerea în practică a tuturor preceptelor morale cuprinse în Sfânta Scriptură, au pus în mirare lumea contemporană lor.

Însă acea întristare mi s-a ușurat întrucâtva când m-am gândit că Însuși Dumnezeu nu cere niciodată ceea ce nu e posibil...” (p.29)

Bref, în aceste zile ale unei lipse majore de înțelepciune, înțelegere, răbdare, în care nebunia (de care acuzam mai ieri islamiști extremiști) dărâmă statui, „arde” filme (subliniază părintele Drăgoi:„Când scriem aceste rînduri, România trece printr-o perioadă de grea încercare, datorită pătrunderii și răspândirii în țară a unui virus care a produs o pandemie.”), un final de capitol de carte ne aduce aminte că ispita „demolării”, neantizării celuilalt vine ciclic, semnalându-se „o mică” minune: „Credem că nu este întâmplător faptul că din puținele cruci și pietre tombale recuperate din cimitirul Mănăstirii Adam, înainte de închiderea ei în anul 1960, pe care buldozerele comuniste le-au făcut una cu pământul, s-a păstrat și crucea de la căpătâiul preotului Apostol Vlasie și al prezviterei sale Petrița, pe care obștea mănăstirii de astăzi a așezat-o, spre cinstea maicii starețe, în partea de sud a bisericii mănăstirii. Dumnezeu a lucrat aici, ca numele și faptele preotului a cărui viață s-a împletit cu viața monahală a Adamului și care a făcut nenumărate fapte de filantropie să se înveșnicească.” (p.23)

Citit 1129 ori Ultima modificare Marți, 16 Iunie 2020 14:31

1 comentariu

  • postat de Un galatean Sâmbătă, 20 Iunie 2020 14:43 5.13.167.*** Link la comentariu
    0
    1

    Felicitari parinte,poate ca lucrarea scrisa , sa inspire si tanara preotime a galatilor si nu numai, pentru a aduce in atentia tinerimii si nu numai,oameni care cu faptele lor, au construit Romania, au crestinat Romania si au facut dintrun regat, o tara.
    Dumnezeu sa le ierte pacatele lor si sa i odihneasca in pace.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.