Un secol şi jumătate de istorie a imperiilor şi principatelor de la Dunăre, aşa cum a fost ea reflectată în reprezentărilor cartografilor, este tema expoziţiei itinerante "Spații fluente. Hărți ale spațiului dunărean, 1650-1800", găzduită în aceste zile de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.
Această expoziţie îşi are "izvoarele" istorice foarte aproape de izvoarele geografice ale Dunării, în colecţiile de hărţi şi planuri constituite de margrafii (principii) Casei din Baden, în scopuri militare, la care se adaugă colecţia Institutului de Istorie a Şvabilor Dunăreni din Tübingen, dar şi piese din colecţii particulare.
"Fluenţa" istorică a expoziţiei ne invită la o călătorie în spaţiu şi timp, în (re)descoperirea Dunării ca liant politic, economic, cultural între Occident şi Orient, un demers pe care îl datorăm Arhivelor Landului Baden Württenberg, ca iniţiator al acestei expoziţii. Începută în 2017, prin vernisajul de la Karlsruhe, expoziţia a fost sursa unui dialog cultural transnaţional, "ultimul cuvânt" revenind, acum, vizitatorilor, în Muzeul Spiritualităţii Creştine al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
"Mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei necesare incursiuni în istoria fluviului Dunărea, care la vărsare în Marea Neagră ne invită să ne deschidem mai mult spre lumea mare, pe harta binefacerilor ei, diacronic şi sincronic, la Brăila, la Galaţi, la Tulcea şi la Sulina, centre de istorie, cultură, belşug şi necesară armonie interumană locală şi europeană", a arătat, în calitate de amfitrion al evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Perioada secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea nu a fost aleasă întâmplător ca subiect de explorare a expoziţiei. Este perioada de expansiune a Imperiului Habsburgic, dar şi al confruntărilor cu Imperiul Otoman. De exemplu, asediul Vienei din 1683 a fost un punct central al acestor confruntări, personaje din această încleştare titanică fiind chiar reprezentate pe unele din hărţile epocii! Regăsim şi descrieri ale oraşelor sau fortăreţelor, dar şi a rutelor comerciale - inclusiv portul Galaţi! - spre principatele din Europa Răsăriteană, care, până în această perioadă, reprezentau pentru Europa Occidentală, într-o anumită măsură, un fel de "terra incognita".
"Este perioada de redescoperire a Europei Răsăritene de către Occident - a arătat, într-o inedită intervenţie video, Excelenţa Sa dl Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin. Ţările din avalul Dunării sunt recunoscute ca entităţi noi, ca entităţi creştine, cu o cultură şi aspiraţii europene. Sunt noile descoperi ale Europei! În fapt, această expoziţie şi Dunărea sunt mementouri ale reinventării Europei, ale reaşezării şi reclădirii spaţiului european".
La rândul său, Excelenţa Sa dl Kai Helmut Friedrich Henning, locţiitor permanent al Ambasadorului Germaniei la Bucureşti, a declarat: "Din punct de vedere estetic, expoziţia este o veritabilă nestemată, găzduită într-o bijuterie arhitectonică. În al doilea rând, expoziţia ne arată într-un mod direct şi accesibil dimensiunea istorică a acestui fluviu central al continentului. Şi în al treilea rând - mai ales acum când trecem prin această criză a coronavirusului - expoziţia ne reaminteşte că, aidoma Romei, Europa nu a fost construită într-o singură zi şi că de-a lungul timpului a depăşit deja numeroase crize. O vom depăşi şi pe aceasta!".
Altfel spus, geneza spaţiului dunărean, aşa cum apare în reprezentările cartografice, este un îndemn la reflecţie cu privire la istoria noastră comună, dar şi de evaluare a prezentului pentru a păstra, cel puţin la fel de rodnică, această albie de abundenţă spirituală, cultural-artistică şi socio-economică. Prezenţa în număr mare la vernisajul expoziţiei a unor reprezentanţi ai mediului academic, ai administraţiei publice, ai unor instituţii de cultură, ai marinei este, poate, o promisiune că Galaţiul - care a fost "capitala" Dunării, prin celebra Comisie Europeană a Dunării - îşi va recăpăta şi în hărţile contemporane strălucirea demnă de o moştenire istorică atât de bogată.
Dunărea din spatele fortăreţelor
Cu "Dunărea albastră" asociem, inspiraţi de valsul lui Johann Strauss, un peisaj european, în care centre precum Viena şi Budapesta erau şi centre ale Imperiului Habsburgic. Acest lucru nu a fost însă întotdeauna aşa - doar în cadrul conflictelor militare cu Imperiul Otoman, părţi întinse ale Europei sud-estice au fost cucerite în secolul al XVIII-lea în beneficiul Împăratului. Marcgraful Ludwig Wilhelm von Baden-Baden, comandantul suprem al trupelor, şi-a câştigat faima militară cu numele de "Turkenlouis" - Ludovic Turcul.
Războaiele cu turcii au stimulat progresele cartografiei militare şi a fortificaţiilor. Hărţile aveau şi rolul de a familiariza publicul cu evenimentele epocii, fiind strecurate inclusiv "elemente mediatice" de propagandă, menite să sprijine efortul de război.
Însă cartografii au surprins şi peisaje necunoscute şi "au creat" astfel noi regiuni, în care Dunărea era elementul-liant, ce lega meleagurile obţinute în urma războaielor antiotomane, formând un spaţiu european unitar: de la izvoarele fluviului de la Donaueschingen şi până la vărsarea în Marea Neagră.
Împăratul şi sultanul, faţă în faţă
În cursul războaielor antiotomane, Dunărea a devenit o graniţă aprig disputată, înzestrată cu fortăreţe impunătoare. Din 1699/1718, exista o Dunăre "creştină" şi o Dunăre "islamică", un fluviu al împăratului habsburg şi un altul al sultanului otoman. Cartografii au surprins această rivalitate, un exemplu în acest sens fiind cartuşul de titlu al hărţii Dunării realizate, încă din 1635, de Willem Janszoon Blaeu. Împăratul şi sultanul, cu săbiile ridicate, reflectă, de o parte şi de alta, pretenţiile de dominaţie imperială şi religioasă.
