Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Româniile literare: Avanpremieră editorială - „Agurinzi” de Ramona Băluțescu, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2020


Cine va ajunge la ultima pagină a acestei cărți (mereu am avut sentimentul că Poezia nu are cărți, ci manuscrise libere, gata să-și ia zborul, sau, bref, o carte de poezie nu este carte, ci un fel de colivie de suflet rămasă deschisă sau... care poate fi închisă ș.a.m.d.) va rămâne, poate, cu imaginea poetei Ramona Băluțescu ca Salomee cu păsări: „Ne-a podidit timpul pe nări,/ De parc-am furat/ Din merele crăcii, de noroc suitoare./ În buzunarele goale, spre mine, cu grijă/ Mereu am purtat/ Păsări, s-ajut lumina să zboare.”, Salomee „grădinarul de umbre/ Fără flori.”, care poate scrie în nisip: chiar dacă Zeul nu a fost, a fost visat de pomul cunoașterii! Chiar dacă Ioan nu a fost, tipsia de aur i-a visat capul tăiat! Chiar dacă porumbelul (poate și cel al lui Süskind) nu a fost, Duhul a dictat Poezia și Lumina!

Căutarea mistică a ceva care să înlocuiască mistica are, la Ramona Băluțescu, un nou episod! Desigur, nu este o căutare de dragul unei astfel de căutări! Este doar un aspect al liricii noului (încă) membru al Uniunii Scriitorilor din România! Poezia este Poezie și atât! O simți sau nu, iar la Ramona Băluțescu este, întotdeauna, de la început, de la primul vers, prima construcție lirică, până la ultimul... cuvânt!

Ezra Pound, recent tradus de Radu Vancu, scria, printre altele, că „există MAI MULTE în sau pe două pagini de poezie decât în sau pe zece pagini din orice proză, cu excepția acelor câtorva cărți care se înalță deasupra oricăror clasificări, ca orice excepție.” Dar „Poezia este totalitară în orice confruntare cu proza.”

Într-un fel, se observă acest totalitarism și în „Agurinzi”, unde prozaicul este pus la punct și virgulă! Finalul propriu zis, „Agureală” („Germinează semințele timpului de acum,/ Cu morb:/ Aceeași singurătate,/ Parcă n-a trecut nimic,/ Nici de data asta,/ Peste noi,/ Parcă am am fi jurat să rămînem, în agureala noastră,/ Pe viță,/ Cedînd din dulceața ce ni s-ar fi alocat,/ Cîndva,/ Suitor,/ Celor care ne mărginesc doar ca să nu curgem,/ Doar ca să nu greșim,/ Doar ca să nu fim.”) confirmă, bref, că dacă o parte din popularitatea lui Sartre (extinsă la unele mase) se datorează romanului „Greața”, „Acrelii” ca... Aguridă a agurinzilor, Acreala ca stare... metafizică a omului agnostic sau ateu, dar probabil nu numai, își găsește în Ramona Băluțescu un exponent artistic remarcabil, cu înțelepciune de amazoană.

Iar în linii mari, generale, acest volum (sau trilogia în sine, necitită încă în întregime, deoarece „Agurinzi” este parte dintr-o trilogie scrisă la vreme de coronavirus, dar dacă va avea aceeași încărcătură emoțională și artistică...) va fi unul dintre punctele de referință ale literaturii de pandemie.

Poezia contraatacă, și contraatacă bine, aproape când nu te aștepți, în aceste vremuri ciudate, apăsătoare. Totalitar sau nu, aceasta este altă poveste sau... altă acreală, înrudită cu demonul amiezii condiției umane!

Existențialismul neo-modernist al Ramonei Băluțescu se construiește sau se creează ca într-un atelier de sticlă de Murano, între un decadentism lucid tratat, mai mult ca reflectare a nebuniei decadente autentice din jur, și un post-uman neuitând de șerpii cu clopoței ori de „Hrana însângerată”, un poem din care cităm exemplar, dialogul neîmplinirilor și al remușcărilor (adevărate sau și false) fiind un numitor comun al câtorva dintre cărțile sale de poezie (cu tema iubirii imposibile, poate aici poem semnificativ: „Boboc chircit”), prin câteva, puține, „trecând” și eu cu gândul ori simțirea: „Pentru că, desigur, este doar viață,/ Și pentru asta nu se merită să te ostenești./ Lumea ideilor este liberă./ De acolo începe etajul, cu barieră,/ Totul comun, în matca statornicită de zeci de ani,/ Supa,/ Livada cu meri,/ Remușcările față de tot ce n-a fost,/ Norii care aduc nițică ploaie// Înspre poiana nu foarte îndepărtată,/ Și toate gîndurile acelea de Lego/ Din care ne construim,/ Și azi, ca și ieri, de dinainte de carantină,/ Povestea noastră visceral pitită/ Pe după anatomie,/ Pe după convingerile sociale,/ Pe după imagine,/ Acolo, pe tăpșanul unde este mereu liber la altoiul/ Cu cel mai bun Jonathan,/ Peste agurinda noastră deprindere/ Să ne ținem obrazul înțepenit/ Ca două - sau chiar mai multe -/ Statuete din Rapa Nui,/ Lîngă care reintroduc ăștia/ Sophora toromiro,/ Jumătate din noi, ai tăcerii tumultuoase,/ Jumătate, ai linei planări în lumină,/ Ca un condor sătul,/ De dincolo de hrana însîngerată/ Nemaidorind nimic.”

Întorcându-ne la o idee mai sus amintită, se ajunge, pe parcurs, la o mistică (pe care putem încerca să o numim altfel) discretă a Spritului universal care ne leagă pe toți, indiferent de regn: „De la capătul meu începe altceva./ Uite cum își întinde mîna mesteacănul,/ Să mă apuce,/ În nopțile în care ne cernem tina-mpreună./ De la capătul meu/ Se-ntîmplă să crească poruncă,/ De la împărăție,/ Spre viețuire cu soare și timp de flori...”

Dihotomia aproximativă suflet-trup se poate exprima astfel: „Uneori, în unele nopți,/ O iau cu o postată înaintea/ corpului,/ Schițînd cîțiva pași de danț,/ Îngînînd, aproape să nu mă aud nici eu,/ Cîntece niciodată scrise.// Este despre rost, totul,/ Despre puntea îngustă/ Ce face zilele mai puțin stinghere,/ Una spre alta,/ Despre cît de sus stăm cînd e vorba ca,/ Lucitori,/ Să ne completăm lucirea la sare,/ Despre cît de adînciți,/ În pășitul cu ochii închiși, sîntem,/ Cînd este despre a trece Styxul,/ Cu sufletul altuia în brațe,/ Înapoi.” („Rost”)

Aproape filosofic, heideggerian (Ramona Băluțescu își definitivează lucrarea de doctorat în filosofia Evului... Mediu, cu accent pe un singur reprezentant, Gerhard de Cenad!), simbioza regnurilor are nevoie și de Cuvânt: „Fereli de aguridă” -„ Dă cale acestui cuvînt./ Uneori, ne rodește el pe noi,/ Alteori, îi deschidem cărare,/ Netezind timpul cu ființa noastră.// Așa se ademenesc zorile,/ Așa se adaugă rost/ La ziua trecînd.// Am probat, cu piciorul,/ Puntea de gheață,/ De-atîtea ori.// Lasă a fi de spus/ Cum sîntem,/ În adevărată rostirea noastră,/ Atunci cînd ne-ascundem/ De drumul ascuns.// Ne vom găsi fereli/ De aguridă/ În tot,/ Doar lasă această potecă,/ De numărat cu buza,/ Înapoia noastră,/ Ca drum de taină/ Înspre dulceața lumii,/ Atunci cînd visăm/ Cu voie de la împărăția/ Cea mai de jos din noi,/ Despre bine.”

Cuvântul pelerinând prin „pustietatea cuvintelor”, martor la confesiunea poetei: „Azi nu am ieșit din sinea mea, murmurînd.” Totuși, iubirea de viață, chiar dacă ușor mizantropică, îndeamnă la astfel de sintagme, apropiind-o astfel de ideologia menționatului Pound: „Eu zic să construim rai”, cu un avertisment oarecum vag: „Feriți-vă de mine, vă zic!”, deși și teama, cu frică cu tot, sic, este asumată, în poeme precum „Mac”, „Lumina din palmă”, „Pe dinăuntru”...

Deși se strigă: „Nu mai iubesc pe nimeni. Ce timp extraordinar!”, întrezărim povestea de dragoste, imposibilă!

Prin tensiune, poate axul central al volumului poate fi considerat poemul „Uită-te la timp”: „Doborîți/ De acreala acestei lumi,/ Mi te arăți/ Cernit.// Nu-mi mai vine să mă rotesc în falduri,/ Ca Salomee,/ Să cer să ți se reteze capul,/ Să-ți scap capul.// Ne mărginește timp,/ Înghesuindu-ne făptura/ În cofe tot mai nevrednice/ Față de visarea noastră.// Uită-te la timp,/ Cum șerpuiește, cu dinți otrăviți, printre noi./ A devenit așa de greu,/ Din agurida noastră,/ Pînă și să ne înălțăm mîna,/ D-apoi să ne înlănțuim,/ Ca să ne prindă/ O altă zi, senini...”

Între acreala lumii și ispitele ei, poetul, ca și sfinții, are datoria sa: de a dărui, transmite mai departe, împărtăși, distribui, sic, Frumusețea cu Adevărul ei sau Adevărul cu Frumusețea lui!

Și se poate intui că Salomeea este altfel de Salomee, cu bunătatea ei, cu frumusețea ei, a vocilor sale „cântând”, poate vrând să creadă într-o lume mai bună, care poate fi una a sms-urilor ce nu vor fi scrise vreodată! O Salomeea care crede în Logica Viului, o, da, poate alt nume al misticii aproximative...

Citit 824 ori Ultima modificare Vineri, 14 August 2020 07:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.