Așa au fost rânduite lucrurile. Despre cele mai chinuitoare gânduri, despre suspinele cele mai adânci și durerile cele mai aprige, despre disperare, ca și despre iubire se poate vorbi lămuritor doar în poezie.
După o vreme în care cenaclul nostru a răsfoit proză după proză, a venit și vremea bună, cu adevărat bună a poeziei. O poezie cioplită parcă de Tatiana Nona Ciofu pe un stâlp al caznelor pentru suflete. După cum ea însăși ne-a spus, lectura a venit după șase sau șapte ani în care a lipsit din cenaclul nostru. Însă a meritat să așteptăm.
Iulian Mardar a mărturisit că ar cumpăra numaidecât o carte în care ar putea să citească astfel de versuri: „Bucata de sticlă prin care ochiul meu trece drept neobservat / e singura care poate spune că nu port nici o vină. / De obicei am grijă să nu pierd nimic din ce consider că mi se cuvine / De obicei nu îmi pierd timpul ciugulind resturi”.
Despre sensibilitatea poeziilor, despre asemănarea lor cu un bisturiu manevrat de un chirurg de suflete necunoscut și infailibil ne-a vorbit Carmen - Cristina Neacșu. Nu s-a sfiit să spună că a plâns. Cum să fi fost altfel, când în lectura Nonei a putut găsi așa ceva: „O mângâie / cu grijă să nu se taie / Doar uneori, în somn / când întinde mâna să o atingă / se înțeapă / Nu îi spune nimic niciodată / Îl înfricoșează ochii ei stranii și părul vâlvoi / dar mai ales cuvintele care cad rostogolindu-se / lăsând dâră de cioburi / Ea vede și parcă o bucură teama lui/ Așa o păstrează / ca și când ar fi o păpușă întreagă / nouă, strălucitoare, neprețuită”.
Anca Șerban Gaiu și-a amintit imediat de serile în care poezia curgea în libertate, spre Dunăre, pe aleea de la P-uri, fără prejudecăți și judecăți de oameni mari. Și-a amintit imediat ce a citit versurile acestea: „Și ea a născut ca și mine frânturi lumină / a mușcat întunericul până la os / a sfâșiat nedreptatea cu dinții / Și ea va muri la fel ca mine / cu același pământ strâns în pumn / cu ochii pironiți într-un cer liber”.
În fine, despre metafore și despre mesajele universale încapsulate în câteva cuvinte ne-a povestit Antoanela Mardar după ce a ascultat-o pe Nona recitând: „Din anul acela nu am mai ucis nimic / Mor încet prefăcându-mă că îi aud / îmi închipui ziua când voi putea primi / așa cum se cuvine / batalionul greierilor nemuritori”.
Vineri, pe pagina de Facebook a cenaclului „Noduri și semne”, citește, de la ora 19,00, Carmen - Cristina Neacșu.
