Doina Ruști, "Paturi oculte", Ed. Litera, București, 2020
„Totul este metaforă!”
Biblioteca de Proză Contemporană, de la Editura Litera, este numele unei noi colecții care debutează pe piață cu noi cinci titluri, în pofida pandemiei. Romanul Paturi oculte de Doina Ruști inaugurează noua Bibliotecă Litera, urmat fiind de romanele Cuibul bufniței de Tudor Runcanu, I Put a Spell on You… de Allex Trușcă, Cimitirul trandafirilor de Cristi Nedelcu și de un volum de proză scurtă, Kyparissia de Alexandra Niculescu.
Colecția își propune să acorde atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, să întregească peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite:
„Biblioteca… a venit în mod firesc, după ani mulți în care am citit texte primite de la scriitori pe care nu-i văzusem niciodată, multe dintre ele interesante, excelent scrise, încât îmi părea rău că nu puteam să le sprijin altfel decât printr-o recomandare convențională, nefolositoare de multe ori”, spune Doina Ruști, coordonator al colecției. „ Acesta a fost un punct de pornire. Dar, pe măsură ce se contura ideea unei colecții, realizam că mă alătur unui vis comun, unei părți importante a vieții – care este cultura națională.“
Călătorii fabuloase, orașe abulice, întâmplări cotidiene ori experiențe metafizice – iată doar câteva dintre temele abordate.
*
În paralel cu munca de coordonare și îndatoririle didactice, Doina Ruști chiar a scris romanul mai sus menționat (se va vedea că este conceput și în vremea pandemiei, prin trimiteri subtile), o carte care își relevă „perfecțiunea” (asupra acestei perfecțiuni voi reveni cu alt prilej) pagină cu pagină, virtuozitatea, imaginația și inteligența scriitoarei conducând cititorul către un final de o muzicalitate, armonie aparte, demne de finalul Requiemului mozartian, un Communio: Lux aeterna, parafrază nu numai a segmentelor Introitus și Kyrie eleison, dar și cu o Dies Irae a… roșcovilor, dar și a oamenilor (imaginari sau nu numai) care au norocul să devină personaje ale sale, (o zi) poate mai puțin așteptată, o „mânie” cuantică… mântuitoare în cele din urmă, unde se jonglează cu spațiile și timpurile, cu personajele, despre care se pot povesti multe, remarcându-se o Amélie Poulain de Dâmbovița, Florina, alintată quasi-shakespearean Ferucia, mai pe scurt „Flori”, care devine dependentă de conviețuirea cu niște misterioase paturi, a căror istorie o aflăm, dacă avem răbdare și ne lăsăm să alunecăm în substanța câteodată de chihlimbar în formare a siropurilor de roșcove întru care poveștile se frăgezesc, incredibilul fiind vrăjit să pară cât se poate de posibil...
Literar vorbind, Doina Ruști și-a construit (prin celebra trilogie, ale cărei ecouri se simt și în „Paturi...”) un București imperial, unde domnește ca o Sultană Șeherezadă (scuzat să-mi fie turco-arăbismul! Ioana Pârvulescu și Alina Pavelescu „revendicându-și” alți... București, sic!, literari)... „Micul Paris” de altădată devine un fel de Bagdad suprarealist demn de poveștile imaginate sau dezvoltate din istorii reale, căutate prin arhive și manuscrise vechi, inventate și ele câteodată, mai mult sau mai puțin, o „cetate” deasupra căreia nu zboară covorașe fermecate, ci... paturi „oculte”, cu duhul lor, un fel de inteligențe deloc artificiale, care ar putea fi foarte bine explicate de șamani sau șamane...
Bref, un roman fantastic (ca gen literar), „o poveste pentru visători și năuci, scrisă cu vechiul meu creion de roșcov! Plus 20 de sărutări virtuale”, după cum este scris ca autograf pe harta atașată romanului, „harta din visele Roșcovului” (având principale repere Piața Universității, Parcul Cișmigiu, Teatrul Național, Parcul Unirii, Calea Victoriei, Bulevardul I.C. Brătianu, Biserica Rusă), pe care sunt plasate paturile-personaje, „rupte” din ființa Zeului-Roșcov, dacă vreți așa, în care parcă Povestea este mai importantă decât personajele (celelalte), povestea ca un „acel ceva care te scoate din mizeria omenească, făcându-te să fii mai mult decât ceilalți, să ai un teritoriu al tău, la care să vină lumea și să se uite printre gratii cu jind. Povestea patului îi umfla penele, dar n-o făcea niciodată să zboare. Evenimentul mult așteptat nu mai sosea, exact ca atunci când istoria n-are final și rămâne doar un maidan, unde răsar buruieni otrăvite. Or, Flori nu avea deznodământ la poveste.” (p.32)
Povestea-carte-pat (mai exact, vor fi 26 de paturi de...căutat!) în care vă veți găsi culcuș este, trecând peste primele planuri de receptare, o incursiune în... lumea ideilor (care, într-adevăr, ne fac viața altfel! Lumea ielelor, a zânelor!)! Dacă personajele lui Camil Petrescu „se pierdeau” deloc fantastic, Căpriceanu al Doinei Ruști, pe care ni-l prezentăm pe larg într-unul din capitolele subliniate prin titlul propriu („Un iubit mort”, p.191, celelalte capitole „aparte” fiind „Povestea pianistului”, cea a „fabricantului de paturi”, „Lev librarul” și „Roșcovii”) revendică, dincolo de moarte: „Eu am fost aici, în lumea roșcovilor, și am dreptul să povestesc despre asta.” (p.262)
Ca un adagio la teribila idee a lui Nietzsche, conform căreia este posibilă o eternă repetare a întâmplărilor unei vieți, roșcovii propun, în dialogul cu același Căpriceanu: „Dacă nu ți-ai dat încă seama, tocmai asta e drama: nu moare nimeni!” (p.257)
Într-un fel, suntem pe plaiurile basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, care ar putea fi „în orice dimensiune, în orice fantă a universului” (p.264), basmul lui Petre Ispirescu (cules de el, mai exact), fiind amintit (pp.55-56), Bucureștiul poate fi fantastic ca în Mircea Eliade, ca în povestea vrejului de fasole (Jack este menționat la 211), se fac tot felul de trimiteri-omagiu: „Scriitori de mistere. Rude periferice ale lui Poe, strămoși îndepărtați ai lui Prosper Mérimée, prefăcuți cu timpul în pulbere aurie care se mai plimbă încă prin sângele lui Serge Brussolo, Süskind, Zafon”, ca să nu mai spunem și de Stephen King, Jung, un lift al Doinei Roman, David Lynch, cartea lui Varlaam și Ioasif, Roberto Bolaño, Mihail Șișkin cu „Luarea Ismailului”, alți „spărgători de poveste”...
Sunt de (re)găsit aluzii la vieți literare și editoriale (cu năravuri românești de promovare sau anti-promovare), viața artistică, a actorilor este și ea în prim plan, se satirizează și falșii membri ai comunității LGBT (care, între timp, a devenit LGBTQIA+!), în care vor să se încadreze doar pentru că, iată, este la modă!
Așadar, o poveste (nu numai) de dragul poveștii, în care se vorbește cu arborii precum în Tolkien? Sau pentru că „în univers lucrurile se amestecă în mod aberant pentru o minte de om, însă legăturile astea dintre întâmplări, dintre cuvinte sau dintre oameni au nevoie de o traducere. Nu oricine știe să citească ceea ce se află pe întregul traseu al unui cuvânt, de exemplu. E ca atunci când vezi un roșcov și crezi că e numai un lemn pentru foc, fără să-ți dai seama că în el se află sute de întâmplări, nu doar de pe vremea când era o biată sămânță - asta este banal -, ci de pe când a fost în mintea cuiva, trimis să ducă un gând, un impuls, să treacă prin prin fața unui curent, să amintească atingerea unei mâini, consecințele unei întâlniri de două secunde. Toate astea nu intră într-o poveste cu început și sfârșit, ci fac parte dintr-o tapițerie, care exprimă totul în câteva semne.” (pp.259-260)
Metempsihotic, multidimensional, răvășitor, homeric, ruștic-roșcovic, o carte de neuitat, așa cum sunt toate cărțile Doinei Ruști pe care le-am citit până acum!
