Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Luiza Mitu, "Confesiunile Amiralei Noir", Ed. Aius, Craiova, 2020


Fiind vorba despre un debut mult așteptat, ne-am putea pierde în ispita prezentării omului Luiza Matilda Mitu, atât cât îl știm de la prieteni, cunoscuți ai scriitoarei, așa cum se reflectă în apele internetului, prin banalul „search”, dar voi fi pragmatic, voi da cărții oarecum mai mult decât scriitorului, deși este greu de analizat (cuantificat) cât mai rămâne din scriitor în carte, caracterizării/ prezentării Luizei Mitu acordând credit unui om special din viață (Viața scriitoarei și omului implicat în atâtea proiecte culturale non-confomiste!), Sergiu CORBU Boldor, inițiatorul și coordonatorul Proiectului Muzical CORBU și al Proiectului Blana con Dios. Starea 23, care, într-un recent interviu, sublinia: „Bineînțeles că e foarte important să ai lângă tine pe cineva care scoate aurul din tine și care nu face altceva decât să te încurajeze. La noi acest cineva este îngerul nostru păzitor, Luiza Matilda Mitu. Dacă Luiza nu era să impulsioneze prin pasiunea ei spre acest mod de viață, poate aș fi fãcut altfel.”

Așadar, alchimist cultural, poet, Luiza Mitu, încercând și capitole din angelologie, poate scrie, la pagina 12: „Îngerii au căzut în imaginație. / Prezența în Absență nu mai are imaginație. / (când poți vedea realitatea în toată complexitatea ei s-a cam dus cu imaginația). / really? / Fire! / No dreams allowed.”

Îngerul-scriitor, debutant (dar cu un volum neplătind deloc tribut unui debut nepregătit, poate „regia” odiseei debutului ținând cont aproape wittgensteinian de o convingere precum aceasta: „Ceea ce nu este rostit își păstrează mai mult semnificația. Eu nu am decât semnificații provizorii.”, p.17), la o judecată de apoi a literaturii, ar putea fi „acuzată” de cădere în neo-suprarealism (contactele cu viața celor atât de îndrăgostiți de avangardă din Craiova nu avea cum să nu dea rod cu astfel de caracteristici; și nu numai deoarece se face apropo la „122 de cadavre”) și... dialog supra-confesional, aproape dramatic, unde muzicalul și aluziile culturale au rolul lor (Jung, Wagner, „învățătura bisericii”, Dostoievski, mitologie germanică, Umberto Eco, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Rilke, teosofie, printre altele), ca și căutarea înțelepciunii (în sens filosofic) ori a teologicului, acceptarea lui, spiritual fiind amintit Deus Absconditus (undeva se exclamă „Dumnezeu e genial!”, p.25; tot acolo: „Dumnezeu se revelează în mai multe forme și expresii.”), Crucea, ca să nu amintim și alte aluzii la avatarurile Spiritului...

Liric, desigur, un autoportret este mai mult decât necesar, deși știm că, pedagogic, joaca de-a eul liric are sare și piper când apare și pseudonimul, dar și singurătatea și sociabilitatea, filantropică aici („Pentru că îmi plac oamenii./ În fiecare zi aflu despre mine fiind atentă la cei din jurul meu.”, p.18), cu tot elitismul mai mult decât necesar, când este înțeles firesc: „Îi pare rău când greșește. / O face din oboseală. /Din grabă. / Din neatenție. / Din ruperea firului logic. / Din saltul de la un nivel al realității la altul. / Din neștiință. / Cel mai greu suportă greșelile mărunte. / Și cu toate astea greșelile mărunte îi împământează ființa. / Poate că firescul ei se află în greșelile în greșelile mărunte...”(p.13)

Dar cine greșește? Amirala Noir? Sau doar se joacă, provocator, de-a greșeala, dintr-o uriașă dragoste de Libertate, paradoxal, într-un joc de seducție... anti-seducție?

„Pseudonimul este un fel de proiecție. Îți lasă posibilitatea de a păstra un spațiu gol între ceea ce crezi că ești și ceea ce încerci să afli că ești.
Fii mai precisă. E ca și cum te-ai privi din exterior. Cine întreabă acum? Amirala. Cine răspunde? Amirala. Cine se ascunde în spatele misterului? Amirala.
Amirala este un mister?
Da.
De ce?
Pentru că nu reușesc s-o identific.
Îi folosesc numele ca să aflu ce este. Și ca s-o pot citi și eu. Ca s-o pot contrazice. Amirala sunt eu. Uneori. Și acest eu cine este? Nu pot să spun cu certitudine cine este. Știu doar că acest eu poartă un nume.
Îmi poți dezvălui numele? Desigur.
De ce ai ales să ne spui numele în seara aceasta?
Pentru că în seara aceasta am avut de gând s-o ucid pe Amirala.
Ai reușit?
Nu.” (p.18)

O schiță de roman experiment, liric, cum altfel, formează fragmentele de discuții sau meditații asupra iubirii, iubirii din relații și viceversa, asupra liberului arbitru: „Oamenii nu sunt în stare să iubească dacă nu sunt într-o relație. Orice fel de relație. Dar să fie o legătură. Ei nu pot iubi Necunoscutul. Pentru că nu-l pot identifica.”, p.20) Sau: „Într-o noapte viitoare./ se împăcase în vis cu iubita amantului ei. amantul ei era un trup imaginat./ pictorii desenau pe oglinzi trupurile lor goale. spargerea trupurilor întârziase plata fusului orar./ în același moment în care cei doi intraseră pe ușă trupurile lor se spărgeau în oglinzile pictorilor.” (p.6, dar și 37: textele respective sunt oarecum identice, așadar li se dau o anume importanță, prin repetiția mascată de o altfel de formă grafică, aproximativ; textul de la 37 încheind cartea, apărută, ea, cartea, într-un format special). Sau, la pagina 8: „În lume există un El și o Ea. / În lume există mai multe ele pentru el. În lume există mai mulți ei pentru ea. / Dacă îl iubești desăvârșit în suflet pe El, vei iubi toate manifestările lor (ele). / Dacă o iubești desăvârșit în suflet pe Ea, vei iubi toate manifestările lor (ei). / Toate manifestările lor (ele, ei) se integrează prin iubirea desăvârșită de sine până la unitatea armonioasă a lui El cu Ea. / Mahatmas. / Amirala Noir învață lutra să-i supraviețuiască șarpelui în visele muritorilor.”

Este, dacă vreți, și un fel de nouă educație sentimentală, adaptată unor vremuri când oamenilor nu le va mai fi teamă să iubească (la noi, adminstratorilor le este teamă până și de educația sexuală, prin sexualitate înțelegând probabil un alt fel de a administra doar raporturile... de putere), recunoscându-se complexitatea atracțiilor, dorințelor, ființelor, „poemele” de la paginile p.36 și p.33 fiind, într-un fel, exemplare în acest sens (pus poeme în ghilimele deoarece practic, este, totuși, un singur poem!).

Așadar, acest volum, amintind, într-un fel, de o altă carte de debut care a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor Români la mijlocul anilor '90 (Alina Durbacă, cu „Lenjerie intimă”), are o vitalitate aparte, este dialectică... lirică, multiformitate, multipotențialitate și inflamabilitate, relativitate (tușând adaptabilitatea limbajului artistic la arta postumană care vrea să mai reziste post-adevărului), călătorie inițiatică (și prin obsedantul dialog) întru „Bun și Frumos”, Absolut, Adevăr...

Citit 766 ori Ultima modificare Vineri, 15 Ianuarie 2021 00:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.