Gülten Abdula-Nazare, Pământul, muntele, peșterile și pietrele în cultura popoarelor de origine turcă, Galați, InfoRapArt, 2021
La împlinirea unei frumoase vârste, în aceste zile, scriitoarea și profesoara Gülten Abdula-Nazare a dăruit tuturor iubitorilor diversității culturale o nouă carte dedicată unor aspecte care țin de misterioasa țesătură ideatică ce stă la baza culturilor diverse, în acest caz fiind vorba de popoarele turcice, precum cel turc, tătar, azer, uzbec, kazah, găgăuz, uigur, turkmen și atâtea altele, aproximativ 150-200 de milioane de oameni mândrindu-se cu această nobilă apartenență.
Este un omagiu indirect și pentru o aniversare aparte a unei mari personalități a culturii turce, poetul național Yunus Emre, UNESCO declarând anul 2021 ca An de celebrare al înțelepților (filoosofilor) Ahi Evran (fondator al ordinului Ahi), Yunus Emre și Hacı Bektaş, Gülten Abdula-Nazare pregătind o altă lucrare dedicată acestui eveniment.
Unul dintre marile merite ale cărților, dar și ale celorlalte activități culturale sau filantropice ale Doamnei Gülten Abdula-Nazare (așa cum o cunosc, cu prietenie deosebită, în ultimii ani), este faptul că deschide aceste „porți” către alte și alte universuri, paradoxal nu numai către cel turcic, al popoarelor turcice, care, prin complexitatea sa, prin bogăția sa spirituală, poate fi comparat cu cele neo-latine, germanice (anglo-saxone), slave…
Trezește entuziasmul cercetării științifice, desființează prejudecăți! Cele trei cărți apărute până acum, „Pomul vieții în cultura popoarelor de origine turcă”, „Apa în cultura popoarelor de origine turcă” și cea de acum, „Pământul, muntele, peșterile în cultura popoarelor de origine turcă. Legende, mituri, simboluri, credințe, ritualuri”, urmând mai mult sau mai puțin sintagma reputatului gânditor francez Gilbert Durand, aceea de „bazin semantic”, mai întotdeauna tușând ideologia maestrului asumat Mircea Eliade, vizând istoria credințelor și ideilor religioase, re-prezintă, de fapt un excurs în imaginarul istoric, lingvistic, literar, religios și artistic chiar al unei „umanități” cu totul și cu totul aparte (oarecum în paralel și complementar „Enciclopediei imaginariilor din România”, coordonată de Corin Braga).
Toate eforturile domniei sale demonstrează, ca în cazul tuturor marilor spirite enciclopediste, şi în acest volum, elementele comune ale… „Umanităților” (apropo și la unitatea transcendentală a religiilor propovăduită de Fr. Schuon), dincolo de ceea ce le desparte și le transformă în „umanități”, un spirit profund identificând, desigur, unica Umanitate, unificată întotdeauna de iubire, empatie, spirit de solidaritate, nu în ultimul rând de Dumnezeu.
Parafrazând cele spuse de cercetătoare (dar și de traducătoarea care ne-a încântat cu scrieri ale unor scriitori turci deosebiți, pe care i-a prezentat deseori pentru prima oară în limba română; încântându-i și pe cititorii turci cu pagini de referință din literatura română, Gülten Abdula-Nazare fiind cea care a tălmăcit în turcă „Papucii lui Mahmud” de Gala Galaction), „Dacă nu vom cunoaşte miturile, legendele, nu vom putea găsi răspuns la diversitatea culturală pe care o trăim astăzi în cadrul unei imense globalizări culturale”, dacă nu se va da culturii, printr-o adevărată cunoaștere, printr-un sistem educațional cu adevărat performant, axat pe caracteristicile fiecărui învățăcel, ceea ce este al ei, și deloc al Cezarului, ceea ce o face să fie sacră pentru ființa umană, păstrându-se atât tradițiile, dar și încurajându-se întrepătrunderea tradițiilor, în spiritul păcii universale, conform celor spuse cândva și de Mahatma Gandhi, („Nicio cultură nu poate trăi dacă încearcă să fie exclusivă.” sau „Eu şi tu suntem aceeaşi fiinţă, nu pot să-ţi fac rău fără să mă rănesc.”), se va ajunge, fără doar și poate, la agravarea crizelor care sunt în lume sau care se întrevăd.
În pofida tuturor dificultăților acestor vremuri de pandemie, luptătoarea Gülten Abdula-Nazare, ca un David post-modernist, învinge Uriaşul ignoranţei, intoleranţei, demonii oricărei amieze, oricărei lehamite, realizând prin acest tom aducerea Muntelui la Mohamed, dacă vreți, glumind mai mult sau mai puțin serios.
Precum veți vedea, unul dintre accente cade (de aceea am și adus vorba către Profet) tocmai pe relația dintre Mohamed și creștini, avându-se în vedere aspectul particular al unor documente aflate la Mănăstirea Sf. Ecaterina, „Sfânta Mănăstire a lui Dumnezeu făruită în muntele Sinai” care „a dăinuit aproape neschimbată până în zilele noastre, în această zonă ostilă credinței creștine. Se spune că existența sa se datorează și unui acord extrem de vechi scris de însăși mâna Profetului Mohamed, sub denumirea de Carta privilegiilor, prin care proclama Muntele Sinai ca fiind un loc sfânt, respectat de arabi și de islam. Practic, prin acest document, Mohammed asigura protectoratul direct al aşezământului. În cadrul muzeului sunt păstrate două documente: „Ashtiname” (Testament) și „Scrisoarea către asirienii creștini” trimise de Profetul Mahomed călugărilor, în care acesta promite că musulmanii vor apăra, cu prețul vieții, mănăstirea și pe cei ce trăiesc acolo.
*
Legat de istoria românilor, aflăm un aspect deosebit de interesant, în ceea ce privește pe vlahi: „Pentru a ajuta la construcția mănăstirii Sfânta Ecaterina, printre miile de muncitori, Iustinian a adus și 200 de vlahi de la sud de Dunăre, lucru care este menționat și în documentele mănăstirii. Ei au rămas și s-au stabilit acolo, sprijinind și apărând mănăstirea, păstrându-și tradiția și religia, însă în secolul VII, odată cu invazia arabă, mare parte din ei au trecut la credința musulmană, rămânând în continuare ca slujitori ai mănăstirii. Astăzi sunt cunoscuți ca tribul „geabelilor” și își duc traiul în preajma mănăstirii. Ei își recunosc rădăcinile, istoria, îi respectă pe calugări, iar celelalte familii de beduini îi numesc „fiii creștinilor”. Denumirea de Sf. Ecaterina a fost dată, după unele surse, mai târziu, abia în secolul X, când moaștele Sfintei Mucenice Ecaterina au fost aduse la biserică.”
*
Am subliniat aceste două aspecte din motive evidente. Și pentru spectaculosul implicat, dar mai ales pentru nuanțele importante pe care le aduce în adevărata cunoaștere nu numai a Celuilalt, și din punct de vedere al filosofiei culturii, dar și din punct de vedere religios, ci și pentru propria noastră auto-cunoaștere. Cercetând în primul rând Frumusețea și Bunătatea Oamenilor, indiferent de ce religie ar fi, cu har și prisosință doamna Gülten Abdula-Nazare se dovedește a fi din nou un mesager al ramurii de măslin, mesager al marilor oameni care au făcut istorie spirituală! O dovedește prin întreaga sa operă, care, iată, este un dans cu elementele primordiale: Aer, Vegetal, Apă, Pământ, (urmează oare Focul?) este un dans al cuvintelor și al Vieții, un dans al Spiritului de la Dunăre și Carpați până la umbra și lumina minaretelor Moscheii Albastre, Aya Sofia, și mai departe, până la Sfântul pământ al Sinaiului, iată, sau până în Altai.
