Cenaclul „Noduri şi Semne”: Cum se simt stelele din Australia

Cenaclul „Noduri şi Semne”: Cum se simt stelele din Australia
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pe 28 mai 2021, poetul și profesorul universitar D. Stoilescu (la orele două dimineața, „timpul” orașului Sydney, unde este acum stabilit) ne-a prezentat fragmente din manuscrisul celei de-a doua sale cărți, aflate în pregătire, „Stetoscop de stele migratoare”.

Carmen Neacșu: „Poezie care merită citită și lăsată să se așeze în interior. Prea multe gerunzii… Cel mai mult mi-a plăcut poemul margine de Galați, anii `50”.

Romeo Aurelian Ilie: „Cumul de imagini puternice. Mi-a plăcut grupajul, prefer poemele mai scurte. Există niște inversiuni mai stridente.”

Radu Vartolomei: „Mi se par interesante, nu spun că ar fi nici bune, nici rele. Mi se par foarte actuale. Unele seamănă cu niște prezentări de mici lecții de istorie pe youtube. Sunt texte bune, totuși, dar nu poezie, deși transmit sentimente. Ar fi interesant dacă ar încerca să le pună pe muzică, poate ar ieși vreun cântec precum „Waltzing Matilda”, care este un fel de imn neoficial al Australiei…”

Octavian Miclescu: „Pe tema comunismului nu a fost scris destul: nici ca mărturie, nici ca literatură, așa că poemele cu acest subiect sunt binevenite. pentru că există mereu un astfel de pericol, vedeți ce s-a întâmplat acum în Bielorusia. Desigur, istoria este istorie, poezia este poezie… Are imagini frumoase, dar este prea direct. Poemele din volumul de debut par mai vânoase decât cele de azi.”

Iulian Mardar: „Este o temă dificilă cea a comunismului. Prefer abstractul, clipa când poezia învinge prozaicul. Cititorul poate fi îndepărtat prin acest gri întunecat. Trebuie o reașezare, o decantare.”

Cristina Dobreanu: „Lirism dens, tumultos în volumul de debut. Acum este mai domolit, poate mai limpezit. Nu se ridică la tensiunea debutului, cartea „În fața tirului”, dar este un răspuns organizat, bine structurat la lumea în care trăim.”

A. Secară: „La urma urmelor, D.S. scrie o altfel de istorie a stelelor, dar nu orice stele, ci acelea care ne au în grijă pe noi, oamenii, fiind atent însă și la fenomenologia Răului.” Trei versuri: „steaua ta e rescrisă de metafizică printr-o iubire,/ iubirea devine un exercițiu al mirării/ iar mirarea mărturisește colindul despre viață,/ și tot așa…”

Vineri, 4 mai, orele 19.00, citește online Radu Vartolomei, dar ne pregătim de întoarcerea la… normalitate.

Citit 945 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iunie 2021 02:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.