* (pentru doamna Cecilia Rusu) *
Mă duc la noapte să-mi aduc tăcere din pădurea care-i
loc al uitării înapoi, sfinţit de moartea căprioarei!
Mă duc la noapte să-mi culeg lumină din fântâna unde-i
atâta lună pentru toţi mirii bezmetici ai secundei!
Mă duc la noapte să-mi găsesc loc de întors într-o pădure
cu vizuini şi viziuni cât mai departe de secure!
Mă duc încolo să-mi aduc nişte încoace, că toţi furii
au dispărut, şi a rămas frumoasă iar muma pădurii;
şi mă aşteaptă printre lupi cu lacrimi, cu pâine şi sare,
şi-o cosânzână care dă miros de viaţă-n căprioare!
Mă duc la noapte să aud cât se mai poate diorama,
cum păsările dau în pui şi cât de singură e mama!
Mă duc să văd copacul `nalt până la umărul viorii
şi să învăţ ce-a zis Mihai când a gândit „memento mori!”
Mă duc să am pân-la sfârşit o traistă plină ochi cu şoapte…
Şi dacă n-am să înţeleg, am să mă duc de tot la noapte!
