Două decenii de cultură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe coperta a IV-a a numărului 167 al revistei „Porto-Franco” este consemnată împlinirea a 20 de ani de fiinţare, amintindu-se şi prima redacţie de atunci – Ion Chiric, Radu Macovei, Th. Parapiru, Constantin Vremuleţ şi Sterian Vicol – iniţiatorul sau „naşul”, cum zice actualul redactor şef (de 10 ani), poetul  Sterian Vicol, fiind Radu Macovei.

Este, desigur, o mare împlinire, revista „Porto-Franco” fiind bine cunoscută şi apreciată în ţară şi, în plus, singura publicaţie culturală din zonă care este prezentată în Dicţionarul General al Literaturii Române al Academiei Române.

Revista acordă spaţii generoase lui Mihai Eminescu, cu aprecierile lui Mihail Sadoveanu despre poetul naţional, cu texte de Sterian Vicol şi Neculai I. Staicu Buciumeni, dar şi cu poezii traduse în franceză şi engleză, de Miron Kiropol şi Bristena Georgiana Mantu.

Un grupaj de cronici literare se ocupă de cărţi semnificative, cum ar fi romanul lui Varujan Vosganian, „Cartea şoaptelor” (Mihaela Albu şi Dan Anghelescu), volumul de poezie „Craterul Platon”, de Liviu Ioan Stoiciu, „Obsesia zăpezii”, de Gabriel Iuga, „Poem despre nevroză”, de Mircea Tofan, toate sub semnătura  A.G. Minos.

Un interviu cu scriitoarea Galina Furdui din Chişinău propune Vitalie Răileanu, iar N. Georgescu semnează articolul „Un an după Grigore Vieru”. 

Ca de  obicei, revista publică multă poezie, cu Vasilian Doboş, Dumitru Băluţă, Mihaela Roxana Boboc, Ioan Dan Pintilie, Anca Arbune, Gabriela Toma, dar şi cu un grupaj  de poeţi bulgari contemporani.

Gălăţeanul Nicolae Arefu şi Valeriu Cojocaru din Reni propun pagini de proză. Un „profil plastic” realizează Natalia Huţanu pentru Mariana Tomozei Cocoş, care scrie la rându-i despre Sterică Bădălan.

„Petre Ţuţea şi ieftinirea vieţii” este eseul propus de Mircea Coloşenco, iar Ana Dobre semnează „Constantin Noica şi sindromul gândirii abstracte”. Mai remarcăm articolul profesorului universitar de la Cahul, Nelu Vicol, „Embolofazia verbală a peisajului lingvistic basarabean”.

Sunt publicate imagini foto cu aspecte din viaţa culturală a judeţului şi sunt reproduse lucrări plastice de Mariana Tomozei Cocoş şi Sterică Bădălan. 

Pentru că Sterian Vicol, „redactor şef, fondator, realizator”, cum este înscris în caseta tehnică, a  trecut în al doilea deceniu de păstorire a destinelor publicaţiei, este de aşteptat ca „Porto-Franco”, revista culturală a Societăţii Scritorilor „C. Negri”, să devină din ce în ce mai convingătoare. 

Citit 684 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.