Era anul 1972. Ceylon devenea Sri Lanka, U.S.A. își retrăgea ultimii soldați din Vietnam, iar Ioan Gh. Tofan scria povestirea ”Cîrciuma”, cu un foarte nederanjant ”î” din ”i”. Povestirea în sine a rezistat trecerii timpului, fiind la fel de bună acum ca atunci când a fost scrisă, semn că reforma ortografică nu a adus nici o (sic!) schimbare în calitatea actului de creație literară. Și nu este doar părerea cronicarului, care a fost transportat, încă de la primele cuvinte, în atmosfera acelor vremuri, descrise cinematografic de autor, cu filtru sepia. Dealtfel, textele lui Ioan Gh. Tofan, care evocă Galațiul de demult, sunt ca niște filme artistice cu valoare de documentar, scrise cu sinceritatea iubitorului de literatură care s-a hotărât să lase, la rându-i, niște urme în peisajul literar al acestor locuri. Ce mai atrage la acest text este faptul că se citește ușor, grație unei scriituri fără poticneli și fără încercări de a metaforiza inutil sau de a se lansa în perorații filosofice înțelese doar de câțiva inițiați sau, în multe cazuri, doar de autor. Presărat cu umor fin, textul are farmecul acela al unei povestiri de demult, cu mahalale, mahalagii și cârciumi, pe care o citești cu nostalgie chiar dacă te-ai născut mult după acele vremuri.
”Se cunoaște că e scrisă pe vremea când exista mai multă libertate în scris. E realistă și creează atmosferă. E chiar mai cursivă decât scrierile sale de mai târziu” (Laurențiu Pascal).
”Am remarcat fluiditatea scrisului și stilul său plastic. Cititorul este, parcă, proiectat în acele vremuri și are senzația că participă și el la scene. Limbajul accesibil, deloc emfatic, face ca lectura să fie una plăcută” (Mirela Gheorghe).
”Textul are cursivitate. Nu am remarcat niciun moment de plictiseală. Creează și un mic suspans, ceea ce face bine povestirii. Descrierile și caracterizarea îi ies foarte bine” (Stela Iorga).
”Am remarcat un anume caracter intim al relatării. Aș fi ascultat chiar mai mult decât s-a citit pentru că lectura m-a prins. A avut farmec” (Carmen Neacșu).
”Sunt ecouri din alte lecturi. Stilul acesta, atent la detalii și la atmosferă, este plăcut. E axat pe starea personajului, de unde senzația de intim. Deși poate că descrierile sunt cam lungi, este o proză mai sinceră decât altele. Are o voce diferită, mai personală ” (Cristina Nedu).
”Mi-a plăcut foarte mult fragmentul cu visul. Mi s-a părut ca o confesiune făcută pe canapeaua unui psiholog. Cuvintele au o greutate care te conectează la filmul narațiunii. M-a dus cu gândul la filmul ”Cu ochii larg deschiși”. Mi-a plăcut foarte mult” (Daniela Lăcrămioara Donose).
Vineri, 25 iunie, de la ora 19.00, în direct pe pagina de Facebook, citeşte Andrei Velea.
