* Mihaela Damian, Gheorghe Frătiță, Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului, Editura Muzeului de Istorie Galați, 2021
Două cărți noi despre Hortensia Papadat-Bengescu au apărut anul acesta. Mai exact, un album de fotografii, „Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului”, apărut sub egida Muzeului de Istorie Galați (sub semnăturile Mihaelei Damian și a lui Gheorghe Frătiță) și o biografie romanțată, „Hortensia Papadat-Bengescu - Străina”, scrisă de Ana Maria Sandu și apărută în colecția de profil a Editurii Polirom, în care au mai apărut cărți dedicate lui George Enescu, Caragiale, Brâncuși, Maria Tănase, Eugen Ionescu, Steinhardt, Cioran, Luchian, oarecum în continuarea sau complementaritatea proiectului Editurii Muzeelor Literare din Iași, unde apăruse Colecția „Scriitori de poveste”, cu „Povești…” dedicate lui Eminescu, Creangă, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Mihai Codreanu, Dosoftei, Mihail Sadoveanu, Vasile Alecsandri, Negruzzi, Topîrceanu.
Astăzi vom prezenta albumul, urmând să revenim,cu altă ocazie, asupra unora dintre cărțile de mai sus, modalități de promovare și de (re)apropiere de personalități culturale românești.
Albumul „Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului”, scrie Mihaela Damian în „Introducere”, „este rodul unei îndelungate și nobile pasiuni manifestată de profesorul Gheorghe Frătiță pentru Iveștiul natal și pentru oamenii săi. Animat de dorința de a păstra vie memoria prestigioșilor înaintași, fii ai târgului de altădată. Gheorghe Frătița a colecționat de-a lungul timpului numeroase obiecte aparținând personalităților iveștene care au dobândit faimă națională în diferite domenii de activitate. Prin Hortensia Papadat-Bengescu, nume de referință al literaturii române, Iveștiul și-a câștigat un loc de cinste pe harta culturală a României.
Motivat de dorința de a aduna cât mai multe și mai variate mărturii ale vieții și activității Hortensiei Papadat-Bengescu, Gheorghe Frătiță a inițiat o fructuoasă comunicare cu trei dintre urmașii scriitoarei. Cu Elena Stamatiadi, fiica cea mică a Hortensiei Papadat-Bengescu, a întreținut o corespondență de peste un deceniu. Începând din 1978, profesorul a vizitat-o în mai multe rânduri în locuința sa din Șoseaua Colentina nr.1 din București, unde a avut ocazia să afle istorii interesante despre viața și opera scriitoarei și să obțină o serie de bunuri personale ale acesteia. De asemenea, multe dintre fotografii, documente și cărți în ediții princeps au fost donate de către doi dintre nepoții săi, Dimitrie Stamatiadi (ziarist, istoric literar), și Sorin Papadat, fiul lui Nicolae Papadat.” (p.7)
În album veți găsi multe fotografii inedite, dar și studii, mai extinse sau de întindere mai mică, binevenite pentru oricine vrea să aibă un prim contact (sau să-și completeze cunoștințele) cu viața (dacă nu și cu opera) întemeietoarei romanului românesc de analiză psihologică. Doar două „capitole” sunt lipsite de rânduri introductive, anume „Caiet program al piesei Bătrânul” (pp.151-158), dar reproducerea de calitate a paginilor publicației permite lecturarea informațiilor necesare, și „Cărți cu dedicații” (pp.159-170), albumul încheindu-se cu niște „Crochiuri literare - Hortensia Papadat-Bengescu în ochii contemporanilor”, printre semnatari numărându-se Felix Aderca (în „Mărturia unei generații”, Ed. S.Ciornei, București, 1929), „G.A.” ( într-un interviu din „Adevărul”, Anul 50, nr.16204, 19 noiembrie 1936, interviu intitulat „De vorbă cu doamna Hortensia Papadat-Bengescu despre problemele de actualitate literară”), Vasile Damaschin („O oră cu doamna Hortensia Papadat-Bengescu” în „Viața literară”, 1938), Cella Serghi ( din „Pe firul de păianjen al memoriei”, Ed. Cartea Românească, 1977), Ioana Postelnicu ( în „Seva din adâncuri”, Ed. Minerva, 1985), Mihail Sevastos ( „Amintiri de la Viața românească”, Polirom, 2015 - cu o rememorare a unor întâmplări din 1916, în timpul retragerii în Moldova), Ecaterina Săndulescu ( „Din umbra umbrelor”, Ed. Albatros, 1981, povestind și din amintirile lui Silviu Goligher), Camil Baltazar ( „Contemporan cu ei. Amintiri și portrete”, Ed. pentru Literatură, 1962, cu o amintire din 1919, când „era și ea cuprinsă de zbuciumul incertitudinilor, de frământarea inerentă perioadei când te cauți, când dibui încercând să-ți dăltuiești o fizionomie literară proprie și, mai cu seamă, te strădui a-ți fixa instrumentul de expresie. În ce privește acest din urmă țel, scriitoarea s-a aflat toată viața ei în căutarea zbuciumată a perfecționării.”) și Ovid S. Crohmălniceanu („Amintiri deghizate”, Humanitas, 2012: „Pe Hortensia Papadat-Bengescu am cunoscut-o în toamna anului 1949. Pregăteam un curs despre ea și voiam să o întreb unele lucruri: Ieronim Șerbu, care trecea des prin redacția Contemporanului, mi-a mijlocit vizita și am sunat într-o după-amiază la locuința romancierei din cartierul Cotroceni. Era o casă arătoasă cu parter înalt, către care urcai pe o scară de piatră. Am fost primit într-o sufragerie sumbră, cuprinzând puține mobile, bătrâne și urâte. Hortensia Papadat-Bengescu era o femeie înaltă care, în ciuda vârstei (avea 73 de ani), se mișca grațios; și-a ales un loc cât mai ferit de lumină și, gata să satisfacă, amabilă, curiozitatea mea, m-a poftit să vorbesc. S-a bucurat auzind că va fi obiect de studiu la Universitate (...) Încercam să disting fața ilustrei mele interlocutoare. Surprinzându-mi, cu instinct sigur, curiozitatea, romanciera s-a tras mai tare în umbră. „Nu vreau să fiu privită - a spus explicându-și gestul. Am fost o femeie frumoasă, refuz să ofer acum oamenilor spectacolul ravagiilor la care timpul a supus obrazul meu. Nu mai ies din casă. De altfel, nici n-aș putea - a adăugat. Soțul meu a orbit. E bolnav, abia se ține pe picioare și trebuie să fiu mereu cu el.” (...) Am părăsit casa masivă, severă, din Cotroceni cu un gust de cenușă. O femeie își ascundea fața de lumină. Un bărbat agoniza, undeva, prin încăperile vaste, întunecoase, ale imobilului. Parcă ieșisem din locuința Rimilor.”
Gustul bucuriei de a te întoarce în timp, oarecum ca în filmul „Undeva, cândva”, este cel care rămâne după ce „vizitezi” albumul, unde, ca în câteva evocări, gazdă este marea scriitoare, cititorul fiind un altfel de refugiat. Altfel de lumini, un joc de lumini și umbre, te însoțesc, împreună cu vorbele împătimitului Gheorghe Frătiță, pe care am avut bucuria și onoarea să-l cunosc și să-l întâlnesc de mai multe ori, prezentându-și comorile strânse cu o pasiune greu de descris. Colaborarea dintre domnia sa și Mihaela Damian, de la Muzeul de Istorie, a fost mai mult decât binevenită, prilejuind astfel o apariție editorială de o importanță științifică și sufletească deosebită, pentru toți gălățenii, dar nu numai. Primul studiu, la primul capitol, „Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului” (exact ca albumul în întregime; textul ne dovedește că viața scriitoarei este demnă de un roman în mai multe volume, leitmotivul, firul roșu al tensiunii fiind refuzul soțului, cu care va avea cinci copii, de a avea o soție… scriitoare!), este semnat, de altfel, de amândoi, Mihaela Damian semnând textele care însoțesc capitolele „Album fotografic - Hortensia Papadat-Bengescu la Karlsbad” și „Familia Literară: Viața Românească și Sburătorul”. Ediția este îngrijită de editorul Cristian-Dragoș Căldăraru, fotoprocesarea, macheta grafică și copertele fiind realizate de Alexandru Șeitan.
