Eveniment cultural în memoria eroilor din Pechea

Eveniment cultural în memoria eroilor din Pechea
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Înălţarea Domnului le-a oferit cetăţenilor din Pechea cadrul potrivit pentru a participa la un eveniment dedicat eroilor neamului românesc. La prânz, clopotele tuturor bisericilor din parohie au bătut în memoria celor căzuţi pentru patrie, pechenii depunând coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor, precum şi la cripta din Biserica Adormirii Maicii Domnului a familiei fostului primar al Galaţiului, patriot şi artizan al Unirii din 1859, Alexandru Moruzzi.

Au fost cinstiţi cei 300 de pecheni căzuţi la datorie, care s-au jertfit pentru cauza sfântă a dreptăţii şi credinţei în neam şi cruce. Au depus flori Filiala Oficiului Naţional Cultul Eroilor Galaţi, Primăria şi Consiliul local Pechea, Protoieria Covurlui, Subfiliala Oficiului Naţional Cultul Eroilor "Mareşal Averescu" Pechea, Cercurile Cultul Eroilor din unităţile de învăţământ, reprezentanţi ai agenţilor economici, precum şi cetăţeni din toate categoriile sociale. Primarul Mihăiţă Măncilă a promis cu această ocazie ca, cu ocazia sărbătoririi a 500 de ani de atestare documentară a localităţii, să se reamplaseze vulturii pe monumentele reabilitate, cât şi două tunuri de la M.Ap.N. la monumentul din faţa Casei de Cultură "Mihai Eminescu" din Pechea.

Evident, în organizarea profesorilor şi cu participarea copiiilor din Liceul "Costache Conachi", Şcolile Gimnaziale 1, 2, 3 şi 4, precum şi Grupul de grădiniţe "Violeta", a avut loc un impresionant program artistic, spre bucuria tuturor participanţilor, veniţi în număr mare la acest prim eveniment de după pandemie, aşa cum observa şi pr. Bogdan Istrate, secretarul Protoieriei Covurluiului.

Citit 960 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.