Ștefan Andronache, "Conachi. Repere biografice, bibliografia scrierilor, documente comentate", Editura Junimea, Iași, 2020
Prezentată deja în presa culturală centrală (Răzvan Voncu în „România literară”, nr. 2/2021 și Cosmin Ciotloș, „Dilema veche”, nr. 885, 25-31 martie 2021, existând, cu siguranță, și alte semnalări, cel puțin în publicațiile ieșene), cartea profesorului Ștefan Andronache este o întoarcere la un subiect drag domniei sale, „după douăzeci de ani”, în anul 2000 publicând, în seria „Personalități tecucene”, o biobibliografie intitulată chiar „Costache Conachi” (sub egida Bibliotecii Municipale "Ștefan Petică" Tecuci), care se adăuga celor dedicate lui Tudor Pamfile, Ștefan Petică, Ion Petrovici, Calistrat Hogaș și Hortensiei Papadat-Bengescu.
După cum observă și cei doi reputați filologi amintiți mai sus, este un demers mai mult decât necesar, din mai multe motive, dintre care R. Voncu amintește „locul și rolul logofătului în istoria literară și culturală a primei jumătăți de secol XIX românesc”, pentru noi fiind important dintr-o perspectivă care nu ține neapărat de patriotism local, dar care are o astfel de tangență, deoarece trebuie mereu subliniată contribuția personalităților din spațiul covurluiano-tecucean (ar fi elegant și semn de curtoazie, de respect pentru istorie, să vorbim de județul Covurlui-Tecuci, cam ca în cazul landului Baden-Württemberg!) la realizarea României moderne, și mă refer în special la Al I. Cuza, C. Negri, Ecaterina (Cocuța) Conachi, la vremea respectivă Costache Conachi aducându-și contribuția la dezvoltarea literaturii române, vestind „zilele de-aur a scripturelor române”...
Totuși, accentul nu cade pe „viața literară”, deși, din cele trei părți ale cărții, una, cea din mijloc, pp.53-82, este dedicată „Biografiei scrierilor” (conținând capitolul „Opera” - , cu subcapitole „Volume”, „Traduceri”, „În periodice și culegeri” - la care sunt menționate și prezențele pe internet - și capitolul „Referințe despre Conachi”, cu „Articole. Studii” - nu mai puțin de 181 menționate - și „Recenzii”, p.80), prima parte fiind „Reperele biografice” (despre care R. Voncu scrie că se constituie într-o „o cronologie care consemnează fără inutile digresiuni evenimentele din viața poetului” - la un moment dat se spune că Ștefan Andronache este născut în localitatea Conachi, localitatea fiind, de fapt, Cudalbi - născut la 10 februarie 1941, profităm și noi, mai târziu, este drept, să urăm cercetătorului mulți ani frumoși și rodnici, la împlinirea unei frumoase vârste!), iar ultima, cea mai bogată în elemente inedite, fiind „Documentele comentate”, realizarea ei necesitând cercetări atente și în Arhivele Naționale din Iași sau Biblioteca Academiei ș.a.
Reproducând, citând scrisori ale lui Costache Conachi (sunt 16 documente, majoritatea scrisori), Ștefan Andronache, care le și comentează, îl provoacă pe cititor, pasionat de istorie sau doar de elementul uman al unei anumite epoci, să facă o călătorie în timp, dar și în sufletul unui om deosebit, cu o istorie personală fascinantă, care a influențat epoca, dar a și fost influențată de epocă: „le-am ordonat după criteriul cronologic; dezvăluie nu numai calitățile umane (sentimente, trăsături morale), ci și aptitudinile sale de întreprinzător în afaceri, de bun organizator și administrator, dar și gospodar priceput. Ele mi-au reținut atenția datorită bogăției de informații, motiv pentru care am încercat să le comentez conținutul mizând întotdeauna pe dezvăluirea lucrurilor mai puțin cunoscute.” (pp.11-12)
Iată arta poetică a… cercetării sale, concluziile fiind de folos și în această nouă lume care se construiește și cu plan, dar și haotic, pentru cunoscători fiind semn că nu este nimic nou sub soare, spiritul lui Caragiale („Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe-aici, pe colo, și anume în punctele... esențiale”) și cel al lui Eminescu („Toate-s vechi şi nouă toate”) dându-ne semn, între comedie și tragic dându-se dramei ce este al ei: „Manifestându-se ca un adept moderat al filosofiei iluminismului, Conachi a pledat pentru introducerea treptată a unor reforme în societate, dar cu condiția de a nu se abandona valorile tradiționale specifice.” (p.7) Sau: „...trebuie să spunem că logofătul Conachi a slujit spiritualitatea țării sale cu înțelepciune, cu suflet și cu meșteșug, poezia erotică dovedindu-se pentru el un instrument de seducție și de autentică purificare.” (p.10)
Cosmin Ciotloș își exprima speranța că Ștefan Andronache, investind deja atâta energie în demersul său, ar putea să contribuie la realizarea unei ediții științifice de „Opere”: „Ca aparat critic, de exemplu, al unei necesare ediții de Opere, de care, exceptînd o intruvabilă încercare basarabeană din 1978, Conachi n-a avut parte. Cele două volume postdecembriste, Visul amoriului (2000), respectiv Ibovnică slăvită (2018), sînt, totuși, doar niște antologii. Care au rolul lor, mai curînd jovial, dar care nu pot ține locul unei întreprinderi temeinice, complete și definitive. La aproape 250 de ani de la naștere (nota a.g.s.: 275 de ani peste 11 ani, în 2033), logofătul ar fi meritat-o, cred. Cum cred și că Ștefan Andronache ar fi putut-o realiza fără mari eforturi. Jumătatea mai anevoioasă a drumului, cea care ține de arhivistică, a parcurs-o deja. Mai rămînea să adauge corpusul de texte, să pieptene ce e de pieptănat, să regleze cîteva scăpări și să elimine din redundanțe.”
O speranță care poate fi un îndemn pentru o lucrare de căpătâi pentru cultura românească!
Deosebit de emoționant este „Testamentul” cărturarului și omului politic Costache Conachi, document care nu ne-a parvenit în integralitatea sa, din prima sa formă, „nici datat și nici iscălit” existând două fragmente independente ce se păstrează în locuri cu totul diferite, aceste fragmente fiind pentru prima oară redate în integralitatea lor, Șt.Andronache făcând precizarea că „plecând de la originalele unor documente identificate și publicate, de la prețiosul Dicționar al lui Th.N.Ciuntu, precum și de la câteva reprezentări cartografice din secolul al XIX-lea, am fost nevoiți să corectăm numele unor sate sau moșii ce fuseseră transcrise cu greșeli de către Gh.T. Kirileanu care era nemțean de origine.” (nota A.G.S:: primul care publică un articol despre testament în „Convorbiri literare”, XLII, nr.12, dec.1908)
Iată cum începe Testamentul, exemplu și de înțelepciune creștinească:
„Mare ești, Doamne,
și minunate sănt lucrările tale!
Pomenești-mă, pomenești-mă, cănd vei veni întru înpărățiea ta.
Eu, volnic robul lui Dumnezeu, Alecsandru (zis Costachi) Conachi, Logofat mare și Cavaler de ordinul Vladimir la găt, fiiul Vornicului de Țara de Gios, Manolachi Conachi, și a(l) Elenei, născută Cantacuzini, și vnuc (nepot, n.n.) bunului meu, vornicului Costachi Conachi, și a Elenii, născută Catargiu, drept moldovan și creștin pravoslavnic; mai întăii rog pe toți de opștie, de la cei mai înălțați și pănă la cel de pe urmă calic și rob, să mă ierte de or(i)ce rău le voiu fi făcut sau pricinuit, și de orce bine am putut a le face și nu am făcut, de voe sau de nevoe, căci asămine(a) iert și eu pre toți din tot sufletul și cugetul meu.”
