Ștefan Prică, Petru Todoran, Destine în economia de piață, Ed. InfoRapArt, Galați, 2021
Pe eroul, super-eroul, Meșterul Ștefan Prică îl știm din alte cărți ale lui Petru Todoran, ceea ce ne confirmă că unul dintre scopurile acelor cărți (dar și a acesteia) s-a împlinit: un om de omenie a fost salvat de la uitare, așadar, conform unor vechi înțelepciuni, salvându-se o viață de om, s-a salvat o lume întreagă!
Alt scop era salvarea de la uitare și a faptelor celor care au adus o nouă dimensiune, aproape faraonică, din punct de vedere istoric, Galațiului. Oraș care, într-o epocă pe care unii o vor, politicianist, scoasă cu totul din istorie, a cunoscut o dezvoltare la care cu greu se va mai ajunge.
Ștefan Prică, pe care îl cunoaștem (sau îl vom cunoaște) acum mult mai bine, tot cu ajutorul Cronicarului Todoran, urmașul unui Sfânt, la propriu, avea multe fapte de salvat de la uitare, transcrise, traduse-n cuvinte, cam 2.000 de pagini, cam câte o pagină de fiecare an din epoca creștină! Cronicarul a contribuit la esențializare, dar, poate, și stilistic!
Este drept că veți descoperi și câteva inserții istorice, dar mai mult schițate și cam oprindu-se către început și mijloc de secol XX!
Cele mai multe pagini, transfigurate de către Cronicar, se vor opri la ne-aventurile lui Ștefan Prică, deoarece nu se poate spune că omul nostru a fost un aventuros. Rareori vezi descrisă viața unui astfel de om rațional, care a reușit cu înțelepciune să administreze instituții diverse, să ajute mii și mii de oameni să aibă o viață normală. Și vor fi și pagini pitorești, din Ardeal, unde se cunosc, în jurul Celui de-al Doilea Război Mondial, neajunsurile, dar și binefacerile economiei de piață, când copilul Ștefan mai vindea prin Brașov diverse produse...
Veți vedea/citi cum Cronicarul, având harul prieteniei de la Sfântul protector al numelui, Petru (icoanele cu Sfântul Petru și Sfântul Pavel spun multe despre „cultul” prieteniei adevărate în creștinism!), ajunge să se apropie de Ștefi (Ștefan Prică) „moștenitor a câte puțin din trăsăturile ciobanilor macedoni, bulgari, greci, sârbi, ucraineni, turci, tătari, armeni și evrei și, desigur, români, cel pe care George Mârzac, fost director general la două mari combinate siderurgice din țară, l-a botezat ca fiind Constructorul care a fost peste tot și în tot timpul, în fruntea ridicării obiectivelor de pe această platformă industrială”, între mulți dintre acești oameni, întâmplător sau nu lideri adevărați născându-se frății demne de legende, pentru ei Combinatul Siderurgic Galați fiind „fratele mai mare”!
Desigur, una este să ai doar nouă meșteri mari, calfe și zidari și alta să ai griji și responsabilității față de cei 11.200 (peste unsprezece mii) de salariați ai ICMSG-ului, care te poate transforma într-un fel de divinitate care, însă, nu-și uită umanitatea, episoadele vizând viața privată, cele mai multe abia schițate, fiind un omagiu adus familiei, indirect soției pierdute mult prea devreme din pricina unei boli nemiloase.
Și mai este o legătură cu celebra legendă-baladă: unul dintre primele capitole este dedicat lucrărilor la Catedrala (acum arhiepiscopală) din Galați, mai exact lucrărilor de refacere și consolidare, care au durat 10 ani. Cităm un mic fragment: „La final, eu și constructorul asociat, domnul Constantin Mitroi, am pus o întrebare retorică: n-ar fi fost mai simplu, mai ieftin și mai rapid să fi construit o nouă clădire, pornind de la zero? Ba da, desigur, ne-au dat răspunsul distinșii profesori.” Dar veți vedea, citind, de ce a fost mai bine așa!!!
Oamenii săi (și implicit Măria-Sa, pentru că acei oameni sunt oamenii Măriei Sale) vor mai fi implicați și în alte lucrări la biserici și mănăstiri, din acest punct de vedere cartea fiind o mărturie creștină a Renașterii spirituale care a avut loc sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Casian, cu episoade amintind de „Jurnalul fericirii” al lui Steinhardt.
Evenimente precum Revoluția sau ce-o fi fost ea, contactele cu jungla economiei de piață („fenomenele ei”), cu toate pericolele posibile, cu începuturile… digitalizării la Galați, eterna tranziție socio-economică („metodele lui Stolo de trecere a economiei socialiste prin valțurile precapitalismului”, printre altele), inflația („Suntem, deci, în 1994, trăim în economia de piață de aproape cinci ani. Inflația a crescut la 21.500 la sută față de prețurile din prima jumătate a anului 1990. Acum bancnota noastră națională, leul, s-a umflat peste măsură. Noi suntem milionari!”), lupta cu zvonuri de tot felul, inclusiv cu bârfe amoroase, plata unor datorii de sute de miliarde (cu toată tensiunea socială rezultată), epopeea pensionărilor premature, (tratată cu umor special), lovituri pe care le primește din partea presei ș.a.m.d., toate acestea relevă un caracter adevărat, pentru care a supraviețui nu este decât o artă morală.
Așadar, avem un nou roman-documentar (așa cum sunt și filmele documentare, marcă înregistrată Petru Todoran, aici la patru mâini, cu Ștefan Prică), dar și o… istorie aproape ca o istorie scrisă de niște istorici adevărați, cu documente, cifre, citate ș.a.m.d., cu, așa cum spuneam, inserții spectaculoase:
„Tatăl meu și-a pierdut averea de trei ori (...) Prima pierdere a suferit-o în Ucraina, unde dobândise 1.500 de oi. În Crimeea. Pe cale cinstită. În cei patru ani, 1917-1921, revoluționarii bolșevici și gărzile albe, contrarevoluționare, i-au păpat oile. Când a putut scăpa din acel iad, cum se întregise țara la 1918, tata și-a luat familia și s-a așezat în România Mare, în comuna Monor, județul Bistrița. Aici am locuit între 1925 până în 1940,când Dictatul de la Viena ne-a alungat și de aici, lăsând în urmă o băcănie și un făgădău... Au încărcat într-o căruță ceea ce au apucat să ia din averea agonisită prin muncă și s-au tras la Brașov. Acolo și-a găsit adăpost la 150 de metri de gară, acolo și-a deschis o băcănie. Aproape de sfârșitul războiului, când avioanele americane au ajuns pe cerul patriei noastre, la primul val de bombardiere care au trecut peste Brașov, în prima zi de Paști, o bombă a căzut peste băcănia tatălui meu (...) Pentru a treia oară în viața lui, tatăl meu s-a ridicat de jos, nu s-a lăsat doborât. Ne spunea nouă, băieților - că eram trei frați! - când aveți de făcut o treabă pentru a vă asigura viitorul, sau orice lucru important, mai întâi să vă gândiți bine, să vă asigurați resursele toate, iar când veți avea toate condițiile gata, atunci să porniți să faceți acel lucru. Să nu te lași influențat de nimeni, bazează-te numai pe mintea ta.”
Bref, cartea unei minți sănătoase, dacă tot se scriu și se publică atâtea cărți despre creierul uman în general, într-un corp sănătos, cartea unui suflet frumos...
