În episodul de săptămâna trecută, am intrat în atmosfera care domnea la Ierusalim, în a cincizecea zi de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Am spus câte ceva despre a Treia Persoană a Duhului Sfânt, care era din veci, la fel ca Tatăl şi Fiul. Ca să înţelegem însă cu toţii importanţa Cincizecimii, trebuie să revenim în foişorul Cinei celei de Taină, în vremea Vechiului Testament.
La vechea Sărbătoare a Secerişului sau Cincizecimea, ucenicii Mântuitorului erau în aşteptare, fiindcă Mântuitorul le promisese că nu-i va lăsa singuri, ci le va trimite pe Duhul Mângâietor.
„Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc, reţinem din Faptele Apostolilor (2,1-4). Şi fără de veste s-a făcut din cer un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi limbi ca de foc li s-au arătat, împărţite, şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duh Sfânt şi au început să grăiască în limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.
„Limbile de foc”, prefigurarea Duhului Sfânt
La Sfântul Evanghelist Ioan, Duhul Sfânt este „apa cea vie”, iar la Sfântul Luca este „foc”, încălzitor, curăţitor, luminător, ne atenţionează Prea Fericitul Patriarh Daniel. La Cincizecime, limbile de foc prefigurează harul Duhului Sfânt, Care Se revarsă peste Apostoli, aceştia primind harul preoţiei.
În acest moment, ucenicii primesc toate harismele şi darurile preoţeşti (Fapte 2, 4; I Corinteni 12,7-11; 28) necesare pentru „zidirea Bisericii vii”. (I Corinteni 14,4, 12, 26). Pogorârea Duhului Sfânt face ca harul să se aşeze peste toţi Apostolii „la un loc”, dar şi peste fiecare în parte, în mod distinct, ne lămureşte părintele Dumitru Stăniloae.
Harul Duhului este necesar pentru împlinirea de către Apostoli a preoţiei şi a săvârşirii Sfintei Taine a Botezului, aşa cum anunţa la Iordan Sfântul Ioan Botezătorul: „Eu botez cu apă” spre pocăinţă (Ioan 1, 26), dar Acela care vine după mine, „vă va boteza cu Duh Sfânt” (Ioan 1, 33).
„Duhul e unul, dar darurile Lui sunt inepuizabile, nesfârşite, pentru că vin de la Duhul de viaţă dătător, în Biserică, la Sfânta Liturghie, ne învaţă Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos.
Înainte însă de a boteza cu apă şi Duh Sfânt, Apostolii au primit de Sus un mare dar: darul iertării de păcate. La Înălţare, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înălţat firea noastră până la Tatăl. La Cincizecime, ai pogorât, Doamne, milele marelui Dumnezeu peste noi, iertarea de păcate”.
Din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare reţinem că Duhul Sfânt este „Duhul Adevărului, darul înfierii, făgăduinţa bunurilor viitoare, pârga fericirii veşnice, putere de viaţă dătătoare, Izvorul sfinţeniei”.
Apostoli sunt acum investiţi a ierta păcatele şi a Boteza şi ştim că la Sărbătorea Secerişului, erau în aşteptarea Mângâietorului iudei, cretani, parţi, elamiţi, romani, cu toţii nedumeriţi fiindcă Pogorârea Duhului Sfânt a produs nedumerire. „Ce va să fie aceasta?”, se întrebau ei.
Nedumerirea era una ziditoare. Iudeii şi nemurile erau surprinşi şi dornici să primească Duh Sfânt. „Ce să facem pentru a primi şi noi Duhul Sfânt?”, se întrebau aceştia.
Au aflat de la Sfântul Apostol Petru care mai întâi le-a vorbit despre Învierea şi Înălţarea cu Trupul la Cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel Răstignit şi Înviat, Care prin Jertfa Sa a răscumpărat păcatele noastre, împlinid astfel făgăduinţa făcută de Dumnezeu Tatăl.
Ce să facem noi astăzi pentru a primi Duh Sfânt ? Întrebarea este actuală şi răspunsul îl aflăm tot din Sfânta Scriptură: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt!, i-a lămurit Sfântul Apostol Petru. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe câţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Faptele Apostolilor 2, 38-39).
Acesta este momentul în care, în vechiul Ierusalim, cei ce au primit cuvântul lui Dumnezeu prin Apostolul Petru, o comunitate de vreo trei mii de oameni, s-au botezat şi au devenit „Ierusalimul cel nou”.
Duhul Sfânt ne îmbracă în lumină
Harul (haris, în greacă) este în concepţia Bisericii noastre Dreptmăritoare energie necreată.
Cincizecimea aduce pentru ucenici mai întâi harul şi pentru împlinirea acestui act, „al cincilea” în istoria mântuirii omeneşti, a fost nevoie ca Mântuitorul să Se înalţe cu Trupul la cer şi să ne trimită Duhul Mângâietor.
Tot în acest moment, al Cincizecimii, Apostolii botezând primele comunităţi de oameni, „ca la trei mii” au zidit Biserica vie. „Nu înainte însă de a-i ierta de păcate pe cei care au cerut botezul în numele „Sfintei Treimi : al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, pentru ca haina veche a omului adamic - păcatul strămoşesc - să fie lepădată.
Iar cel care aduce înnoirea omului prin Taina Sfântului Botez este Duhul lui Dumnezeu, a Treia Persoană a Sfintei Treimi, ne spune Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos.
Duhul Sfânt este cel care aprinde în Apostoli harul preoţiei, misiune pe care o îndeplinesc mai întâi cei doisprezece ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos. Apostolii primesc darul săvârşirii Tainei Botezului, pentru că - prin „limbile de foc” care desemnează Duhul Sfânt şi slava lui Dumnezeu cel viu - ucenicii devin primele „mădulare” ale Bisericii lui Hristos; Duhul Sfânt este cel care aprinde în Apostoli harul preoţiei, al slujirii la Altarul sufletelor oamenilor.
Înainte însă, Apostolii duc între iudei şi neamuri Evanghelia lui Hristos, potrivit îndemnului făcut de Mântuitorul: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Prin veacuri, Evanghelia lui Hristos - „vestea cea bună” - care conţine „cuvintele vieţii veşnice”, prin Apostoli, apoi prin trimişii Apostolilor, prin Episcopi şi preoţi, a ajuns din neam în neam până la noi.
La români, încă din primul veac creştin, Sfântul Apostol Andrei propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu l-a scris definitiv şi irevocabil “pe tablele de carne ale inimilor”, ale sufletului românesc, ale moşilor şi strămoşilor noştri.
Harul primit la Botez ne-a curăţit de păcate şi ne-a îmbrăcat în înveliş de lumină, spre desăvârşirea omului nou. „Căci Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit”, ne arată Sfântul Evanghelist Ioan (1,17).
