O nouă cronică a Tecuciului. Între memoria hârtiei și memoria socială...

O nouă cronică a Tecuciului. Între memoria hârtiei și memoria socială...
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Viorel Burlacu: "Confesiuni jurnalistice", Editura "Studis", Iași, 2021

*

Autorul cărții de față a fost - la cumpăna dintre milenii - un colaborator foarte apropiat, corespondent pentru Tecuci, al ziarului "Viața liberă". Așa ne-am cunoscut, însă și datorită calității sale de bază, aș putea zice, de animator al suflului cultural manifestat în municipiul unde trăia. În repetate rânduri a făcut dovada unui bun profesionist, dedicat meseriei (era pasionat și de transmisiuni radio, mai ales către postul din Iași); eu și colegii mei am apreciat la el totodată calitatea de om serios, ceea ce însemna că te puteai oricând bizui pe dumnealui. Aș mai adăuga ambiția de a aborda idei, țeluri (sau teme, în cazul de față) care nu-s la îndemâna oricui. De aici cred că și-a tras seva și o oarecare invidie, de care s-a "bucurat" pe parcursul șederii îndelungate la Tecuci. Mai trebuie amintită și loialitatea, iarăși o "rara avis" printre caracterele multora dintre contemporani. Și ultima (calitate, nu doar impresie) - ambiția. În cazul de față, ea se leagă de publicistică, meserie de care s-a atașat, pentru totdeauna cred.

Mă opresc aici cu referințele oarecum personale privindu-l pe Viorel Burlacu, trecând la cartea propriu-zisă. Să zic mai întâi că autorul a conceput și această scriere drept o cronică a Tecuciului. O cronică așezată pe multiple paliere, cu întâmplări, fapte (de istorie sau legate de contemporaneitate), cu persoane și personaje știute sau nu prea. Îi previn pe unii cititori că vor întâlni subiecte și eroi de articole care îi vor surprinde. De unde vin surprizele? Din chiar faptele ori existențele despre care scrie. Pentru că, deși numele de care se leagă cele relatate, într-un anume articol, sunt cumva cunoscute, unele amănunte biografice - mai puțin sau deloc. De pildă, dintr-un interviu cu Emil Coșeru, aflăm că celebrul actor ieșean și-a legat cariera de nume foarte mari ale regiei românești, precum Cătălina Buzoianu, Valeriu Moisescu ori Radu Penciulescu. Sau din cele relatate de tenorul Ionel Arghire, rezident în Germania în acel moment, rezultă că el a fost un interpret magistral nu doar al multor arii din opere, ci și al șlagărului "Eternitate", lansat de George Nicolescu, șlagăr devenit celebru și prin difuzarea sa în fostul cenaclu "Flacăra". Cartea găzduiește totodată și celebrități în devenire, precum studenții, la acea vreme, Dorian Gabriel Muntean și Simona Diaconu, acceptați la Oxford, respectiv, Princeton. Mai doriți motive de interes? Despre filozoful Mircea Eliade a auzit multă lume. Dar câți știu că numele (după tată) al autorului lui "Maitreyi" sau "La țigănci" putea fi Irimia. Mircea Irimia! Numai că părintele său, locotenentul patriot Gh. Irimia, a decis din dragoste pentru Ion Heliade Rădulescu, să-și schimbe numele în Eliade! În carte se publică textul acelui număr din "Monitorul Oficial" din 1899, act păstrat în arhivele tecucene, care atestă această modificare. Încă un singur motiv de a citi noua carte a lui Viorel Burlacu. Cocuța Conachi Vogoride s-a aflat în centrul multor scrieri. A fost evidențiat mai ales rolul ei în victoria unioniștilor din Moldova. Dar nu numai. Sunt știute eforturile unor tecuceni, îl citez aici pe profesorul și scriitorul Vasile Ghica, care a scris, relativ recent, despre Cocuța, "eroina Micii Uniri", insistând și pentru dezvelirea unui bust al acesteia la Tecuci. Viorel Burlacu reIatează acum și chestiuni mai puțin știute, cu ceva timp în urmă, despre unele persoane din anturajul ei. Primul ei copil, Emanoil (născut la Țigănești-Tecuci în 1847 și mort la Paris în 1935), a dorit să fie rege al Bulgariei (în două rânduri, în 1878 și în 1887). N-a reușit, deși tatăl, Nicolae Vogoride, avea "dosar bun": se trăgea dintr-un neam de bulgari turciți în Fanar. Dacă n-a izbutit să se afirme în Bulgaria, a reușit la București, fiind deputat în Parlamentul țării în două legislaturi. Cât despre tatăl său, aflăm un amănunt biografic inedit pentru mulți: renumitul personaj istoric a murit în 1863, fiind înmormântat la Brăila, în cimitirul "Sf. Constantin".

V-am dezvăluit doar câteva dintre "secretele" cărții, motive de lectură totodată. Ele dovedesc că Viorel Burlacu e un împătimit al istoriei (mai vechi ori mai noi) care pune Tecuciul într-o lumină favorabilă, în comparație cu alte așezări, mai întinse chiar decât urbea de pe Bârlad și Tecucel. Se știe că după 1989 a existat un curent de opinie, chiar politică, care dorea să i se acorde acestui ținut un statut pe care l-a avut cândva, acela de județ. Nu s-a reușit. Poate în viitor, deși tendința acestui mâine nu este, cred, de a fărâmița teritoriul țării, ci de a-l aduna administrativ în zone mai ample. Dar divagăm de la subiect. În încheiere voi transcrie finalul unei relatări, publicate în "Viața liberă", în 2014, la cartea sa mai veche, "Memoria hârtiei": "Viorel Burlacu, jurnalist și scriitor, un împătimit al conturării imaginii din trecut și de astăzi a Tecuciului, oferă prin cartea de față un portret, relativ recent, al orașului unde trăiește, implicit al unor oameni ai săi. Evident, ca să nu se uite cum ne-a fost viața de ieri-alaltăieri. Fiindcă între memoria hârtiei și memoria socială este, totuși, o strânsă legătură…" Afirmațiile de mai sus sunt perfect valabile și astăzi, în cazul acestei noi cărți.

Citit 1123 ori Ultima modificare Joi, 30 Septembrie 2021 22:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.