Festival naţional de pomină, la Brăila

Festival naţional de pomină, la Brăila
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Trei zile la rând, între 24 și 26 septembrie, re/numele Galaţiului a fost strigat în agora, datorită celor 12 voluntari membri ai filialei gălăţene a Asociaţiei culturale "Tomis" Constanţa, participanţi la un eveniment atractiv, de anvergură încă din start, desfășurat la Brăila. Astfel, prima ediţie a unui festival de reconstituire istorică, denumit "Expoziţia istorică Vladislav I", a stârnit deja ecouri în multe locuri din ţară, graţie internetului! Deşi evenimentul a fost puţin mediatizat, tocmai din pricina măsurilor de prevenţie anti-pandemice, interesul publicului a fost foarte mare - şi o spunem după ce am putut compara, timp de câţiva ani, cu desfăşurarea altor festivaluri notabile din ţară. Pe bulevarde, lungi parade atractive în uniforme viu colorate, de epocă daco-romană, de Ev Mediu, de epocă fanariotă ori din cele două războaie mondiale, care au stârnit saluturi, aplauze şi "şedinţe foto" ad-hoc. La Parcul Monument au avut loc spectacole de lupte, precum eliberarea cetăţii Brăila de către Mihai Viteazul, bătălii din Al Doilea Război Mondial sau înfruntări cu romanii. Prezentarea gălăţenilor, povestea Revoluţiei lui Tudor (cu ajutorul călăreţilor din Călata şi a "ienicerilor" ieşeni), cu efecte pirotehnice, lupte şi, inedit la astfel de manifestări, replici de scenariu. La corturi, voluntarii din Constanţa, Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Arad, Brăila etc, unii chiar cu vechime în domeniul studiului profesionist al istoriei, au răspuns (cu folos nu numai copiilor) întrebărilor trecătorilor despre piesele expuse, originale sau replici. Plus prezentări, mânuiri de arme şi concerte de seară. Evenimentul a fost realizat de Primăria municipiului Brăila, Consiliul Județean Brăila şi instituţii de cultură şi militare locale.

Vom reveni.

Citit 2348 ori Ultima modificare Joi, 30 Septembrie 2021 09:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.