Cenaclul ca impuls

Cenaclul ca impuls
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sună telefonul. Este un coleg de cenaclu, un membru vechi, care a pus ambii umeri la buna funcționare a sa niște decenii. Poate că ”funcționare” sună cam tehnic, dar exprimă adevărul mai bine decât o metaforă. Cred. Îmi spune că scriitorul de serviciu - am numit aici pe cel sau cea care urmează să citească la următoarea întâlnire - nu mai poate face acest lucru. O urgență sau ceva planificat mai demult și de care uitase. Nu contează. Îmi vin în minte cuvintele ”nu e panică, man”, dintr-o reclamă. Știu că sunt scriitori, la Noduri și Semne, care au mereu câte ceva prin sertare. De data aceasta îmi propune să fiu chiar eu cel cu sertarul. Da, am, dar mă gândesc să folosesc această întâmplare și să scriu ceva nou. ”Nu te-am mai auzit citind proză de doi ani”, aud vocea de la celălalt capăt al undei radio (că fir de mult nu mai e). Și chiar că nu mă mai auzise citind proză de prin 2019. Poezie, da, dar voia proză. Și eu.

Deschid calculatorul. Aleg o povestire pe care plănuiam să o scriu mai demult, ca parte a volumului de povestiri la care lucrez sporadic, și mă apuc să o termin. Scrisesem, mai pe la începutul anului, prima pagină. Știam ce vreau să scriu, dar cuvintele se lăsau rugate să apară pe ecran. Așa e la început, mi-am zis. Așa e când faci o pauză de la scris. E ca atunci când te lași de alergat niște luni, apoi încerci să participi la maraton. Comparația nu e întâmplătoare. Povestirea este despre o cursă de opt sute de metri și un atlet adolescent care visează să o câștige, după un cantonament eșuat. Frazele ies chinuite, construite stângaci - ceea ce este ironic având în vedere faptul că eu chiar sunt stângaci. Dar scriu cu dreapta. Nu e nicio aluzie aici, de niciun fel.

Prima oră m-a găsit cam tot acolo, gravitând haotic în jurul aceleiași fraze. Apoi a venit al doilea impuls, cel de care aveam nevoie, deși nu îmi dădusem seama până atunci: trebuie să mă ridic la înălțimea textelor care s-au citit în cenaclu între ultima mea proză și aceasta pe care mă cam chinui să o scriu. Iar de citit, s-au citit texte demne de antologii literare. Proză, poezie modernă, poezie clasică, haiku, piese de teatru... Un bazar intelectual, frumos și tânăr în spirit. Da, trebuie să nu dezamăgesc! Măcar atât datorez unor oameni care scriu din pură plăcere și care vin să asculte ce au scris alții din același motiv. De fapt, datorez mai mult. Oricum, nu trebuie să dezamăgesc.

Voi citi deci (din nou, prietenii știu de ce), vineri, 15 octombrie, povestirea cu atletul, și încă una pe care am scris-o chiar săptămâna aceasta, din același impuls. Ne vedem, fizic sau/și online, după ora 18.30. Nu voi dezamăgi. Sper.

Citit 837 ori Ultima modificare Vineri, 15 Octombrie 2021 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.