La aniversare, o nouă carte. Printre altele, despre simțul umorului (până) la Dumnezeu

La aniversare, o nouă carte. Printre altele, despre simțul umorului (până) la Dumnezeu
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Dan Plăeșu, Garsoniera lu’ Ăl Bătrân, Ed. InfoRapArt, Galați, 2021

*

Una dintre legendele literaturii gălățene, Seniorul Dan Plăeșu, a primit recent cel mai frumos dar, probabil, pentru un scriitor (care împlinește în ziua de 25 octombrie o frumoasă vârstă: 80 de ani!): o nouă carte, subintitulată oarecum misterios, "șapte proze ciudate". O carte de suflet (cu suflet, "sufletă" și suflete, pentru suflete! Cu un "ceva" care nu numai că… "respiră din lectura acestor pagini", fiind adică însuflețit, dar chiar entuziasmează cititorul, reînviind o comunitate, "marea familie a Străzii" despre care este vorba puțin mai jos, dar și…inventând, literar-meditativ, cu un umor special, marcă înregistrată, lumi mai mult sau mai puțin paralele), în care, poate, centrul de greutate, din mai multe puncte de vedere, pare a fi constituit de ultimul text, "Bulevardul cu amintiri", în care "bulevardul" este una dintre axele economice (și, iată, culturale) ale Cetății, George Coșbuc (în primii ani ai copilăriei scriitorului era numit Take Ionescu, după ce a fost mai întâi Strada Șanțului, apoi strada Covurlui!), iar "amintirile" sunt ale lui Dănuțu, copilul… Dan Plăeșu!

"Pare", deoarece, după lecturarea  tuturor textelor (eu am început cu ultimul), greutatea, gravitatea (cu forma de râsu’-plânsu’ specifică românilor), gravitația, dar și lipsa de gravitație, exagerând, mai mult sau mai puțin, sunt ale… condiției umane, reflectată sui generis, prin prisma meditației, dar, în cazul unora, și prin altă mare dragoste a scriitorului: spiritul dramaturgic, cu ușurință "Cealaltă viață a Bărbatului haios", "Aici și Dincolo" și "Garsoniera…" putând fi convertite în piese de teatru care, puse în scenă de regizori inteligenți, prin felul în care Absurdul ajustat specific tratează… atotputernicia divină, ar fi fost apreciate, cu siguranță, de un Eugen Ionescu sau de Samuel Beckett. Abordarea este mai mult decât interesantă: nu mai este așteptat… Godot, sau, mai degrabă, împreună cu Godot este așteptat și… omul! Omul bun, însuflețit, entuziasmat (de către spirite superioare sau nu! Sic!), mistic sau nu…

Multe dintre personajele pseudo-pieselor de teatru menționate sunt ajunse la niște finaluri, la niște momente de răscruce, de bilanț, se încearcă o administrare a regretelor, nostalgiilor, melancoliilor, amintirilor… bucuriilor, sunt prinse cumva între "Aici și Dincolo", dar, măcar unele, mai speră și la o alternativă, fiindcă, după chip și asemănare, nebunia, haosul, iubirea, par să nu fie de ajuns sau să ducă, cu ajutorul unui Sâsâit (este personaj, i se mai spune și John!) și al unei Doamne de Gheață, către ceva, alt "ceva", nu prea plăcut, sau, fără aceștia, către o Plictiseală a eternităților (există un dialog și despre Eternitate sau eternități), ante-lumești sau post-lumești, unde se poate medita la infinit despre "Binele universal" (oarecum personajul principal al "Garsonierei…", un Creator, care transformă o temă literară și filosofică într-un fel de partener, fiind Celălalt personaj principal, pe lângă… Adam și Eva… și toți urmașii lor)! Observa mefistotelica Moarte, seducătoarea Doamnă de Gheață, vorbind colocvial, studențește, oarecum ca în "Cartier": "…Păi, nene, ori ai un program - binele universal - de care ții cu dinții până-n pânzele albe, ori recunoști că direcția aleasă nu duce nicăieri și faci altfel.

- Altfel, cum altfel?, se trezi să întrebe cam furios bossul universal.

- Înseamnă să accepți un concurs de proiecte, în beneficiul afacerii dumitale și al lumii, îi explică tipa înfrigurată." (p.137)

Obsesia acestui "altfel" sau a oricărui "altfel", a întrebării "cum ar fi fost altfel" este unul dintre firele roșii ale cărții. De aceea unele personaje și vor să se întoarcă după moarte, unele se întorc, fantastic, evident, este și un astfel de filon tratat sui generis și el. Clar, nu suntem "în cea mai bună dintre toate lumile posibile", după cum credea un personaj de-al lui Voltaire, trebuie mereu proiecte, poate și pentru re-trăit "altfel". În "Candidul" francezului, un motiv recurent este revenirea la viață a personajelor apropiate protagonistului pe care acesta le crezuse moarte. La Dan Plăeșu, personajele chiar au murit sau au fost în comă, dar revin, în fel și chip; cert este că, precum la Candid, există nostalgia Paradisului, a grădinii raiului (zice Candid: "dar până una-alta trebuie să ne lucrăm grădina!"), la urma urmelor, cu toții suntem multiplicarea lui Adam și a Evei, putem ajunge să nu avem alte preocupări decât așteptarea pensiei (sau a salariului - pentru a ne plăti facturile) și privitul la televizor, unde ora cinci a devenit unica oră - cu cei doi, ajunși astfel de vajnici pensionari, se încheie "Garsoniera…"!

"Teologic" și teleologic, autorul alege pentru coperta IV un astfel de fragment, în care vorbesc cei doi:

"- Fiindcă, atunci când noi, oamenii, murim, îi explică baba Eva, sufletele noastre devin niște fluturași cu aripi ca petalele de flori, iar ele zboară și zboară până ajung sus de tot, în Grădina lu’ Ăl Bătrân.

- Și acolo ce se întâmplă cu ele?, se interesă moș Adam.

- El le primește, se bucură că le vede și le plantează în Grădina Lui de pe balconul garsonierei, pe fiecare la locul său. Iar când se nasc oamenii, El îi trimite fiecăruia câte o floare de acolo, adică, un suflet care să-l însoțească în viață, îl lămuri baba Eva.

- Păi, are Cel de Sus vreme să culeagă atâtea flori? Fiindcă pe tot pământul ăsta mare se nasc atâția oameni în fiecare zi!

- Îl ajută îngerii-grădinari. El culege flori doar la ocazii speciale. Se uită în jos, vede c-a venit pe lume un copil mai deosebit, care-i place mai mult, iar atunci se duce în Grădină, ia un suflet cu mâna Lui și-l trimite nou-născutului. Atunci se cheamă că pruncul acela a fost ales și dăruit de Dumnezeu. Și va ajunge un om mare… Foarte mare! Așa că eu ziceam că nu-i rău, mă, Adame, să batem măcar cu gândul uneori la ușa garsonierei Lui, doar pentru a-l întreba dacă mai are nevoie de ceva. Ori dacă e sănătos. Ori dacă-l putem ajuta cu vreun medicament compensat, cu o farfurie de mâncare, cu o pâine. Că în Grădina Lui n-avem voie să intrăm, acolo e treabă îngerească."

Umorul special al lui Dan Plăeșu, ca ecou al receptării Neseriozității lumii-omenire (chip și asemănare, oare?), lume înțeleasă creaționist sau evoluționist-creaționist (sau, dacă tot aminteam de Voltaire, poate… quasi-deist?), se va fi născut (și nu facem psihanaliză!) poate din seriozitatea… tatălui său, dar și dintr-un obicei care ne aduce aminte de baronul lui Italo Calvino, care a ales să trăiască doar în copaci, prezentându-ni-l pe Dănuțu ca pe un mic nobil (apropo de Seniorul din deschiderea articolului nostru!), după ce doctorul Bârsan i-a recomandat multe fructe în dietă:

"De atunci viața mea s-a urcat și s-a desfășurat și prin pomi. Acolo stăteam cu orele, citind, întinzând fel de fel de fire «telefonice», pentru a comunica «modern» cu puștanii din vecini sau doar admirând împrejurimile de la înălțime." (p.187)

Pomii, altă trimitere către Grădina Raiului…

Desigur, Dan Plăeșu se joacă de-a candoarea, poate și de-a naivitatea, și de-a relativitatea a tot și-a toate! Einsteinian (și nu numai), Pluriversul poate fi cât o garsonieră, cu ditamai grădina pe balcon!

Bref, este o pledoarie pentru "o grădină pentru fiecare!", o pledoarie pentru o "nouă" relație, un nou raport între om și divinitate (deși poate suna cam pompos!) și deoarece "finalitatea contează" (p.21)... Și pentru că sufletul fiecăruia trebuie să fie ca o grădină!

O carte care merită "La mulți ani!", ca și autorul ei, dragul nostru Dan Plăeșu!

Citit 1036 ori Ultima modificare Vineri, 22 Octombrie 2021 01:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.