Un scriitor de excepție, la 80 de ani și mai multe cuvinte...

Un scriitor de excepție, la 80 de ani și mai multe cuvinte...
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Din perspectiva destinului cultural, nu a fost deloc întâmplător faptul că Dan Plăeșu a debutat cu o carte intitulată "Colecționarul de excepții", la o editură de prestigiu național, evident, de excepție, Junimea, din capitala culturală a Moldovei eterne!
Gălățean cu mai toată ființa sa, Dan Plăeșu este și un om de excepție, onorând cu prietenia sa atât ființele care merită, cât și cărțile ori faptele care contează: atât ca scriitor (membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994), mediatizator al creațiilor colegilor de breaslă, dar și ca membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, în aceste domenii, evident, pensionarea fiind o excepție!
Născut în ziua de 25 octombrie 1941 (în Galați, tot ca excepție, sic!), s-a legat prin toate firele posibile de istoria Galațiului (cu excepția câtorva ani în care s-a implicat și în istoria jurnalistică a orașului frate-soră Ibrail-Brăila), exercitându-și și vocația de "descălecător", prin fondarea și co-fondarea, de pildă, a Cenaclului Galați al Uniunii Scriitorilor din România (1986), a Filialei acestei instituții în Galați-Brăila (2006), a Cenaclului literar de umor "Verva" (1977)... A fost director al Teatrului Dramatic Galați. A colaborat, la nivel central, la revistele „Flacăra”, „Urzica”, almanahul „Perpetuum comic”, la Radio București și Radio Iași, semnând și în alte reviste prestigioase, precum „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Contemporanul”... „Viața nouă”, apoi „Viața liberă”, cotidianele Galațiului, revistele culturale ale orașului nostru nu pot fi menționate fără colaborarea domniei sale.
În condițiile actuale, merită să fie (re, în unele cazuri) descoperit de generațiile noi, și din alte unghiuri de vedere: de pildă, ca un satiric swiftian al ultimilor ani ai regimului comunist (este de ajuns să fie citită cartea de debut, ca să se înțeleagă că analiza socio-politică era permisă și atunci; dacă vreți, în maniera lui Toma Caragiu, a filmului „Operațiunea Monstrul”), ca un autor de amintiri din „copilărie pusă în scenă” de transformările care au marcat istoria Galațiului după Al Doilea Război Mondial (în cea mai nouă carte, „Garsoniera lu’ Ăl Bătrân”)...
În aproape altă ordine de idei, de la strungarul și „Efectul Mișu” la „Reîntâlnirea cu actorul Mișu”, șarmul lui Dan Plăeșu va fi mereu plăcut surprinzător!
Meditând asupra majorității cărților sale, care „surprind” două epoci diferite (comic, dar și serios-naturalist, prozaic, fabulistic, dar și dramaturgic: Bătrânul și Marea sa... dramaturgie mai visează împreună la alte puneri în scenă, pe lângă cele deja aplaudate la scenă deschisă!), sesizezi numitorul comun, dar și diferențele specifice: inspirația supremă a fost comunitatea, condiția umană, ridicolă de la izgonirea din Rai; dacă vreți, „victoria omului asupra lui însuși” (din „Roșu și negru contra verde și gri”, în „Colecționarul...”), în condițiile în care, deși, s-au rărit lupii, omul a rămas tot lup pentru „celălalt” om; dar pentru că s-au dezvoltat etologia și științele... politicii corecte, de fapt, scriitorul a fost atent la continua Evoluție a creației numite OM: excepțiile nu prea există,... de multe ce sunt, omul a rămas maimuță pentru om! Ceea ce, pentru orice scriitor, este motiv de bucurie, inspirație și continuă creație, re-creație! Și nu „motiv de Hopa-Mitică”, precum în altă schiță din „Colecționarul...”!
Scriitorului și Omului Dan Plăeșu, creațiilor sale de excepție, La mulți ani! (Adi Secară)

Omul de lângă noi, bătrân și tânăr, deopotrivă

Pe Dan Plăeșu l-am cunoscut când aveam vreo 15-16 ani. Eram, cred, cel mai tânăr colaborator al ziarului județean ("Viața nouă", pe atunci), unde am trimis câteva articole pentru pagina de Cultură. La un timp, a venit poștașul și mi-a adus un plic subțire, de dimensiuni mici. L-am deschis și am găsit invitația de a mă prezenta la sediul redacției, secția Cultură. Am ajuns în jurul orelor 10,00, am intrat în redacție și am întrebat de numele domniei sale. M-a invitat în birou, s-a uitat lung la mine și, cu un zâmbet neîncrezător parcă, m-a întrebat în ce clasă sunt. "Sunt în clasa a VII-a și am primit plicul acesta la mine, acolo, la Zărnești!". "Deci, tu ești ăla de la care primesc corespondențe... Mă așteptam să ai cel puțin 40-50 de ani!" (voi continua relatarea în Amintiri cu scriitori).
Am ținut aproape și l-am urmărit cu tot ceea ce scrie și l-am remarcat ca pe un scriitor luminat, de mare cultură și perspicacitate, un bun cunoscător al teoriei și practicii literare, dar și un distins pedagog care a îndrumat creația multor autori tineri, i-a sprijinit încă de la debut. Pentru mine a rămas un mare prieten. Printre cei care i-au cerut sfaturi se numără poeți, prozatori și chiar redactori de revistă. El însuși s-a dovedit a fi un inspirat scriitor de romane, de lucrări dramatice, piese de teatru etc. Dintre cărțile publicate de-a lungul timpului, amintesc: Colecționarul de excepții (fantezii satirice), 1983; Veghea (roman), 1985; Lucrare de control la istorie (roman), 1989; Gând de arici liber (fabule), 1985; Muntele personal (comedii), 2005; Vinovatele meandre (roman), 2011; Adevărul despre Adam (proză scurtă), 2013; „Garsoniera lu' Ăl Bătrân” (șapte proze ciudate), 2021 și altele.
Îl întâlnim și cu piese de teatru jucate pe scene profesioniste, la Galați, Brăila sau București: Semnat indescifrabil: Mitică, 1979; Pământul după ora zece și cinci, 1981; La început a fost peștele, 1982; Puncte cardinale, 1981 etc.
În reviste și antologii a publicat piese de teatru. Destul de multe și valoroase, foarte bine apreciate de critica de specialitate. Câteva titluri: Sfârșitul lumii începe azi, 2002; Măscărici în alb-negru și oranj, 2006; Garsoniera lui Dumnezeu, 2011; Telenovele cu milionari, 2012 și altele.
Diversitatea domeniilor abordate cu talent și multă pricepere (poezii, fabule, proze, romane, piese de teatru, scenete, cronici literare și dramatice, reportaje și altele) a făcut ca întreaga sa activitate literară să fie încununată cu multe premii literare: la Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, Vaslui, 1980; Concursul Național de Literatură Umoristică, Asociația Umoriștilor Români, 1994; Ordinul Ziariștilor, clasa I, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști, 2001; Premiul pentru proză al Filialei Sud-Est a USR pentru romanul „Vinovatele meandre”, 2012 și altele.
Printre altele, a fost directorul Teatrului Dramatic din Galați, în perioada 1971-1972, președinte al Cenaclului literar de umor „Verva” (1977). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Dan Plăeșu nu este o fire dominantă sau egocentrică, îi place să-i asculte pe ceilalți, dacă nu se întind la vorbă și nu pun stăpânire pe microfon. Se ferește de palavragii, de utopiști, de autori îngâmfați, de ambuscați, de cei cu poziții partizane, ca și de impostori și de violenți. Pe ariviști îi declară nuli și le întoarce spatele. Își iubește patria și meleagurile natale.
La 80 de ani, este bătrân și tânăr, deopotrivă.
La mulți ani, maestre! (Viorel Dinescu)

La mulți ani, maestre, în Clubul octogenarilor!

Când am venit din amfiteatrele Facultății de Filosofie din București la Galați, sperând aici precum Julien Sorel la Paris, am întrebat despre scriitorii orașului. Primul nume pe care l-am auzit a fost Dan Plăeșu. L-am găsit în coșmelia sa dintr-o clădire veche, situată în coasta stângă a Palatului Administrativ, la etaj. O scară de lemn scârțâitoare și abruptă m-a călăuzit spre imperiul său, amirosind a cafea, a cărți, cerneală tipografică proaspătă și a tinerețe. Era corespondentul de presă al Bucureștilor și se întâmpla cu vreo 45 de ani în urmă...
După atâta vreme, pensionari cu planuri încă îndrăznețe acum, ne mai întâlnim pe la "Spicul", reședința maestrului, prin parcurile de acolo sau la o cafea lungă la terasele întinse sub umbra bătrânilor arbori, la doi pași de magnolii. Dan Plăeșu e același ca în timpurile dintâi. Ager, mereu conectat la "știrea zilei", echilibrat, când optimist, când gata să cedeze un pic de teritoriu și contrariului, cu un umor elegant și, mai mult decât toate acestea, de fapt, tocmai datorită lor, cu o desagă invizibilă plină de povești bulversante, dar și nemuritoare despre Galațiul ultimilor șapte-opt decenii, despre orașul în care s-a născut ca fiu de meșter-marinar (pe bulevardul Coșbuc, pe când era el marginea orașului și plin de căsuțe modeste, muncitorești) și pe care nu l-a părăsit niciodată, în afara anilor de studenție, petrecuți cu folos la Înalta Școală a lui Călinescu.
Un ziarist de un rar profesionalism și un scriitor multivalent, cu cărți de valoare în poezie (fabulă), proză (scurtă, satirică, romane), dar și cu câteva reușite piese de teatru care s-au jucat pe aici și prin țară, unele premiate, dar nu îndeajuns de bine cunoscute, eu fiind convins că Dan Plăeșu e unul dintre cei mai buni dramaturgi români ai vremii, în  comedie, situat pe lângă Teodor Mazilu și Ion Băieșu. Modestia de care suferă cronic nu i-a dat ghes să se bată, să revendice mai cu sârg lumea teatrului, pe care o iubește foarte mult (printre altele, Dan Plăeșu a condus câțiva ani, în tinerețe, Teatrul Dramatic, pe scena căruia comedia sa "Semnat indescifrabil: Mitică" a făcut săli pline și aplauze entuziaste).
Cine a vrut să învețe de la Dan Plăeșu a avut multe de însușit. Eu am făcut-o cu vârf și îndesat, învățăminte de preț am luat și în jurnalistică, în primul rând, dar mai ales în arta literaturii satirice, pe care amândoi am abordat-o. Mă luase pe lângă dumnealui, ucenic, mă căra cu Dacia 1100 pe la concursurile literare din țară, la Festivalul-Concurs "Constantin Tănase" de la Vaslui, de pildă, pe scena căruia amândoi am primit coronițele cu laurii victoriei. I-am fost alături și când a pus temeliile trainice ale celebrului cenaclu de umor "Verva" din Galați, trimis în ființă într-o toamnă rece, cu nea și sobe fumegând, pe undeva pe la Liești, cu redacția revistei "Urzica" prezentă prin iluștri reprezentanți și cu scriitori cu har din îndepărtata Capitală.
Am fost și colegi de redacție, am fost și coparticipanți de seamă pe la mai toate cenaclurile, saloanele și festivalurile literare de pe aceste meleaguri, iar noi toți cei care îl apreciem și îl iubim vom fi, cât vom putea mai mult, alături de domnul Dan Plăeșu, acum când a intrat tiptil în Clubul octogenarilor de la Dunăre.
La mulți ani, maestre! (Ion Manea)

Citit 1238 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Octombrie 2021 00:02

2 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.