„...eu sunt poezia/ libertatea și marea...”

„...eu sunt poezia/ libertatea și marea...”
Cartea Albă a Prieteniei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Paul Blaj, "Opera Poetică", Ed. Napoca Star, Cluj, 2020

*

De ceva vreme, poetul Paul Blaj (de fapt, toată familia Blaj!) a trecut… Carpații, lăsând în amintirile gălățenilor și tecucenilor clipe, fapte, prietenie și poezie de neuitat! O recentă antologie ne aduce aminte că deseori cartea este… omul, îl poate (re)apropia firesc de celălalt, Paul Blaj dăruind, de fapt, o Carte Albă a Prieteniei, nu numai dintre oameni care se întregesc, se simt ca frații, ci și una a legăturilor strânse dintre om-poezie-sacru-Dumnezeu… Desigur, există niște Cărți Albe ale Comisiei Europene (tot are Paul și o carte intitulată "Belgia, drogherii și avarii în ploaie"!), dar va fi evident că este cu totul și cu totul altceva (chiar dacă și politica poate avea și… poezia și poeții săi!), mai ales pentru cine nu a cunoscut până acum, creația unuia dintre cei mai interesanți și talentați poeți care s-au lansat de pe aceste meleaguri ale Dunării de Jos (deși cărțile sale, dacă nu mă înșel, aproape în totalitate, au apărut la Cluj, la o editură de care mă leagă și pe mine amintiri frumoase, Napoca Star!), Tecuciul revendicându-l, aproape normal.

Desigur, sunt aproape 700 de pagini, reunind practic toate cărțile deja apărute, din multe puncte de vedere putând fi considerat și un fel de bildungsroman… liric, care prezintă formarea… caracterului liric al naratorului, care, în poezie, în linii generale este purtătorul… eului liric ș.a.m.d. Cert este că poezia lui Paul Blaj reprezintă una dintre cele mai autentice și originale sinteze creatoare, exemplară pentru lirica de după anul 2000, religiosul și arta pop, tradiția și inovația, globalizarea și… rezistența, deși nu vorbim despre "Starwars" sau "Dune", reunindu-se pentru o poezie căreia îi vom zice paulblajină, așa cum Paul își revendică dreptul de a boteza un poem precum cel de mai jos, de unde am luat și fragmentul pentru titlul semnalului de carte: așadar, titlul - "la acest poem îi voi zice annet", și iată versurile: "ești frumoasă ca un joc între mânji ești out of my league/ când dormi și maieul tău miroase a mentă/ eu rotesc un elastic galben cu arătătorul și sunt fericit și/ dimineața e caldă de aceea cred că ploaia e numele/ cel mai fain dat apei/ e bine când suntem amândoi tineri când iubirile mari nu/ au vânătăi sau când locuim în metropole imortalizate de turiști japonezi/ atunci ne amestecăm în joacă impresiile la micul dejun și/ privirile ne cad cu zgomot lemnos de pe unul pe altul/ apoi vine amiaza ca o tipă ce zbiară 10 minute pe youtube/ aplicațiile ei din iphone dar tu știi că eu sunt poezia/ libertatea și marea că nimeni nu vine la mine decât prin/ zâmbet și zici/ uite un titlu de genul: nu știam că urma să mor peste un an/ îți lipsește” (p.608 - chiar din volumul cu "Belgia…", 2017, ultimul volum de autor apărut).

Pe coperta 4 a ales un "autoportret pe o roșcovă", o ars poetica: "îmi place să cred despre mine/ că sunt fiul risipitor/ în drum lejer spre casă,/ privind degajat în jurul meu/ povestind ce vede/ după cum îmi place să cred/ că adam plângea în hohote/ în timp ce muşca şi mânca din fruct/ mai îmi place să cred/ că fratele meu mă aşteaptă/ eu nu ştiu cum să cer iertare" (un portret din 2010, din volumul "Poetul Miazănoapte").

Numai din aceste două texte se pot extrage atâtea tensiuni, sentimente, povești, legături, frumuseți… Prefațatorul cărții, scriitorul și editorul Dinu Virgil, își începe și sfârșește textul cu următoarea sintagmă: "Paul Blaj s-a născut pentru poezie." Ceea ce ne trimite la cel puțin câteva povești de iubire: cea a părinților lui Paul Blaj, portretele pe care ni le lasă de poet fiind antologice, destăinuind și o relație fiu-mamă și tată rareori întâlnită, la care se adaugă și povestea de afecțiune, trăire dintre om și poezie. Mai scrie Dinu Virgil: "părinții, oameni rari, îi rămân, după Dumnezeu, busolele și stâlpii existenței sale efemere, sunt primele imagini întipărite în ființă, rădăcini pentru aripi. De aceea, se întoarce către ei, cu gândurile cercuri-cercuri, recunoscător etern, împlinitor deplin al poruncii divine din centrul Decalogului. Mama, cea în a cărei viață există cel puțin două (n.a.g.s. o a doua altă viață), îi lasă moștenire actul de a da fără a pierde. Tata, încărunțit acum, devine lumină blândă prin înțelepciunea tâmplelor albe. Apoi, mai în ancestral, bunicul (vorbind lung cu Dumnezeu) și bunica (ochi scăldați de bunătate)..."

Am fost privilegiat să cunosc frumoasa și bogata prietenie dintre tată și fiu, despre care ai gândi că numai o proză ar putea să o prezinte în întreaga complexitate, ținând cont și de importanța pe care o are Tatăl în creștinism; dar Harul este misterios (nu insist aici asupra Tatălui din psalmii de la început), mă opresc la omul Petru: "aș fi vrut să te știu/ de la capăt aș fi vrut cu mult mai demult/ să îți aud glasul/ și să îți spun: tată,/ ce am să pot să-ți dau din mine/ cât bucuria de-a te ști al meu mereu/ și bine?" (p.58 - poemul "Cât bucuria") Așadar, un tată-bucurie, cu care fiul poate dialoga poetic astfel (în poemul "amânarea gheţarilor de sub pleoape": "mişc lent spre tine capul încoronat cu refluxuri,/ fără să te întreb îţi răsar în pomeţi,/ te surprind precum soarele dezlănţuit./ dacă te strig nămolos pe numele tău: tată!/ îmi răspund albatroşii ascuţit şi înfiorător/ de amintitor,/ când marea ne privea neputincioasă în trupul ei/ suptă la ţărm de copii gălăgioşi/ şi oameni cu senzaţii pe care noi le numim a fi,/ iată că îmi termin mişcarea capului şi/ te descopăr uimit într-un castel medieval, nobiliar,/ de nisip sfios./ nu dorm, tată, nu dorm,/ să nu surpe cineva inevitabilul." (p.352)

Dintr-un interviu realizat de Tase Dănăilă, inserat ca un fel de exordiu la "Poemele înnorate", ar rezulta, firesc, că nu ar exista între tată și fiu "un consens literar", tatăl, și el scriitor, alegând alte căi filologice, la fel de bogate, chiar dacă diferite. Umorul special, pe care nu poți să nu-l pui balsam la răni abstracte, îi poate dicta și astfel de texte: "la ora de onestitate" - "am moștenit de la tata o meticulozitate acută și/ de la mama o naivitate fermecătoare/ poate de aceea am fost iubit sincer fără menajamente/ nu a trebuit să dau din coate/ pentru că mi-au picat multe de-a moaca/ uneori - mărturisesc - visam să devin perfect/ acuma tu ce crezi Doamne?/ eu zic că treburile astea m-au făcut mai înțelept/ decât trebuia să fiu fiindcă - sincer - când privesc în urmă parcă/ toți mi-au legat șireturile unul de altul și așteaptă/ să vadă ce se întâmplă" Este un început de dialog care îmi aduce aminte de măreția dialogurilor lui Forrest Gump cu Minunata sa viață, dar suntem departe, departe de personajul filmului american: "în baia salonului de spital din Belgia tata mă ajuta să mă rad/ nu te grăbi avem tot timpul îmi spunea era toamnă și soarele/ se lipea de geam apoi se închega în el ca dovleacul într-o plăcintă/ era primul ras după 3 săptămâni mâna îmi tremura nu te grăbi/ tata îmi insufla încredere mă concentram la simetria ciocului/ și mă gândeam oare ce glas Ți-ai alege pentru mine Doamne/ să mă saluți la ieșire discret să îmi pui în buzunar o adresă/ unde îmi voi scrie ultimele poeme ele vor sări în fața trenului/ încercând să-l sperie dar Doamne adu-ți aminte și de tata/ Tu ai cele mai elegante maniere fă o seară să fim în brooklyn/ Într-un dinner room vechi iar ella fitzgerald să cânte din Rai" (p.639)

Bref, oprindu-ne, practic, doar la o fațetă a magnificei opere a lui Paul Blaj, surprindem și un poem intitulat "deznodământ: caut o carte care să mă facă mai viu decât sunt", care are un vers: "e nevoie de multă lectură ca să poți mușca din ceva liber", cuvinte care ne pot conduce către mai multe concluzii: glumind, una ar fi că Adam nu a mușcat liber (fără vreo aluzie la liberul arbitru) sau mărul nu era liber, alta ar fi că după o astfel de carte cititorul s-ar putea simți, într-adevăr, mai liber… Pardon, mai viu!

Citit 856 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.