Scriitorii sunt, fără să vrea, cronicarii timpurilor în care trăiesc, chiar și atunci când scriu despre trecut. Iosif Roca nu face excepție, iar dovada acestui fapt este fragmentul de roman pe care ni l-a împărtășit vinerea trecută, intitulat "Serafina".
Deși scriitura este echilibrată, aparent calculată și distantă, tonul este unul de tristețe profundă, o tristețe așa cum doar un om care își iubește cu adevărat neamul poate să o simtă. Ceilalți, cei cărora nu le pasă, își pun pe tricouri și pancarte dragostea falsă pentru țară, în timp ce duc mai departe blestemul unui neam aparent blagoslovit: "Crăciunul libertății neamului, simbol al renașterii adevărate, aduce moartea în direct, prin televizorul în culori sau în alb-negru. Viața și moartea oglindite prin ecranul rece, după placul lui Moș Gerilă, care își vede drepturile amenințate. Face ce știe el mai bine: minte cu nerușinare, arată cu degetul spre șarpele închipuit, ia multe vieți nevinovate, țipă și scuipă venin. Vrea cu orice preț să-şi păstreze supremația în fața veşnicului Moș Crăciun."
Evocarea unui trecut pe care l-a trăit în direct și autorul acestor rânduri este de o concizie admirabilă, stabilind în doar câteva paragrafe direcția pe care avea să o urmeze întreaga societate românească în următorii ani de după ceea ce numim îndeobște Revoluția din 1989, cu tulburările ei, cu nedreptățile ei, cu anticriștii ei, în mijlocul cărora Serafina, personajul central, pare a fi o stâncă înălțându-se drept în calea furtunii, hotărâtă să rămână acolo unde divinitatea a hotărât că trebuie să fie: ”Port în mine speranțele părinților și trebuie să rămân fidelă și dreaptă pe calea mea.”
"Fragmentul este încadrat de două pasaje care se referă la sărbătoarea Nașterii Domnului, echivalată cu Moș Crăciunul copilăriei noastre. Primul pasaj este o incursiune semianalitică în paralelismul Moș Crăciun - Moș Gerilă. Al doilea pasaj îl văd ca o referire la revenirea lui Moș Crăciun ca o renaștere a spiritului nostru. Serafina este simbolul țăranului român care a trebuit să treacă prin două drame, una a venirii comuniștilor și a doua a retrocedării care s-a făcut injust și cu multe înșelăciuni. Sunt curios să văd cum evoluează" (Ion Avram).
"E o confruntare între profan și sacru. Serafina este un nume cu puternice rezonanțe creștine. Textul începe cu o aparentă demitizare a sărbătorii Crăciunului. Prezentarea Serafinei este bine făcută. Scheletele din dulapurile noastre duc spre profan, iar comoara, oricare ar fi ea, e mereu însoțită de lăcomie" (Gabriel Gherbăluță).
Săptămâna viitoare vom reda un fragment mai amplu din romanul "Serafina".
