Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean Galați, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est (Galați-Brăila), Societatea Scriitorilor „C. Negri” Galați și Revista „Porto-Franco”, organizează joi, 24 martie 2022, la ora 16,00, în Sala „Mihai Eminescu”, evenimentul „Sărbătoarea Poeziei la Galați – 2022”. Un recital liric, prezentări de carte și lansarea celui mai nou număr al Revistei „Porto-Franco” (nr. 309) vor face parte din program, după cum am aflat de la Florina Diaconeasa, şef Serviciu Relaţii cu publicul la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”. Vor recita: Florina Zaharia, Gülten Abdula Nazare, Luminița Potîrniche, Marilena Apostu, Carmen Andrei, Mioara Baciu, Violeta Craiu, Dumitru Marian, Viorel Dinescu, Sterian Vicol, Iulian Grigoriu, Săndel Stamate, Adi G. Secară, cu participarea extraordinară a Cenaclului „Noduri & Semne”. Momente artistice deosebite vor fi susținute de Evelina Mehedinți, artistă a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” și de actorul Lică Dănilă. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Sărbătoarea Poeziei la Galaţi - 2022, eveniment la Biblioteca „V.A. Urechia” Scris de Anca Spânu
Anca Spânu
Articole recente - Anca Spânu
„Noaptea Muzeelor”, la Tecuci „Léa”, noul roman al scriitorului gălăţean Andrei Velea. Lansare de carte, la Librăria „Humanitas” Elevă a Școlii Nr. 28 din Galați, triumf internațional în Thailanda Artă, emoţie şi recunoştinţă, pe scena Teatrului „Leonard”. 70 de ani de excelență muzicală la Galaţi Clasa a VII-a A de la Colegiul „Cuza”, la „Viaţa liberă”
Mai multe din această categorie:

