Concedieri artistice

Concedieri artistice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cele trei teatre din Galaţi vor renunţa, împreună, la peste 70 de oameni în următoare perioadă * Rămânem şi fără Festivalul de Comedie *

Vremuri grele pentru actorii şi regizorii gălăţeni. Reducerile de personal din cadrul Primăriei Galaţi vor afecta şi teatrele aflate în subordine, astfel că se aşteaptă câteva zeci de concedieri în următoarea perioadă. Deocamdată însă, Primăria nu face altceva decât să tatoneze, informând doar verbal instituţiile implicate în legătură cu restrângerea organigramelor.

Şi cu mai puţin personal, şi fără Festival

În hora concedierilor vor intra probabil toate cele trei teatre din Galaţi. Este vorba despre Teatru Dramatic „Fani Tardini”, Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Teatrul Guilliver, care, din câte se pare, vor pune pe liber, împreună, peste 70 de persoane.

Până acum, reprezentanţii primăriei i-au pus în gardă pe directorii celor trei instituţii că urmează să se umble la schema de personal, însă nu s-a făcut nicio informare scrisă şi, cu atât mai puţin, vreo detaliere a modului în care se vor face concedierile.

„Nu am primit nimic scris, doar am fost informaţi verbal că va trebui să reducem schema cu 15 la sută. Pentru noi asta înseamnă să încheiem colaborarea cu 12 oameni din colectiv. Nu ştim însă care vor fi criteriile pentru că nu am primit nicio informare oficială, aşa că, deocamdată, nu putem spune cine şi cum va pleca. Eu sper totuşi că nu se va ajunge aici”, a declarat directorul Teatrului Dramatic, Vlad Vasiliu.

Acesta spune, totuşi, că reducerea de personal nu e singura problemă în această perioadă. Din cauza crizei financiare salariile au fost reduse cu 25 la sută, iar cheltuielile materiale va trebui să fie micşorate cu 20 de procente.

„Lista reducerilor e mare: minus 25 la sută la salarii, minus 15 la sută angajaţi, minus 20 la sută cheltuieli. În plus, ceea ce e foarte trist, ni s-a transmis că anul acesta nu vom mai face Festivalul de Comedie şi nici nu vom mai primi autocarul promis. Eu sper totuşi să nu fie aşa, să mai negociem. Festivalul l-am pregătit deja, am făcut invitaţii către teatre, nu ştiu ce va fi”, a mai spus directorul Vlad Vasiliu.

„Mai rentabil de atât nu se poate”

Şi la Teatrul Gulliver situaţia este destul de neclară. Directorul Stelian Stancu spune că nici el nu a primit vreo informare scrisă, dar a fost înştiinţat verbal că vor urma reduceri de personal.

„Da, am fost informaţi, însă nu ni s-a oferit nicio altă precizare. Nu ni s-a spus câţi şi cum vor fi concediaţi oamenii. Oricum, eu spun că teatrul nostru se află la limită în ce priveşte activitatea. E o instituţie care mai rentabilizată de atât nu se poate. Avem 33 de oameni şi cu mai puţini nu văd cum am putea funcţiona”.

„Eu nu cred că se va aplica o grilă şi se va tăia un anumit procent. Sper să mai discutăm şi să vedem dacă e nevoie să facem şi noi concedieri. Deocamdată aşteptăm o informare oficială. Ştiţi cum e… «de-o fi una, de-o fi alta…»”, a declarat directorul Stelian Stancu.

Doar la Teatru Muzical „Nae Leonard” lucrurile par a fi ceva mai limpezi. Cel puţin aşa susţine directorul Florin Melinte, care ne-a declarat că nu a fost informat cu privire la o eventuală reducere a schemei.

„Deocamdată nu am fost informaţi nici măcar verbal, însă dacă se aplică organigrama pe care am propus-o eu, cu scăderea de la 248 de angajaţi la 184, practic am avea un procent de peste 20 la sută de concedieri. Oricum, noi am încercat să rentabilizăm activitatea încă dinainte de aceste discuţii, aşa că nu vor fi probleme”, a explicat directorul Florin Melinte.

Citit 1029 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.