Știm că istoria se repetă uneori, chiar dacă la multe secole distanță, precum moda, care revine o dată la câteva decenii, cu opțiuni stilistice câteodată la fel de nepotrivite ca și la prima lor apariție. În ceea ce-i privește pe ucraineni, din motive complet nedorite, aceștia revin în Moldova, unde Ștefan cel Mare i-a adus primul, după bătălia din Codrii Cosminului.
Trebuie să lămurim de la bun început că, dacă cifrele combatanților sunt aproximative, aceasta se datorează surselor diferite care nu au participat efectiv la ostilități și au venit din regiuni diferite ale Europei de-atunci.
Șiretlic medieval păgubos
La 1494, în încercarea de a recupera Chilia și Cetatea Albă, Ștefan al III-lea Mușatin (supranumit cel Mare) s-a întâlnit, în conferința de la Levoca, cu regele Ioan Albert al Poloniei, regele Ladislau al II-lea al Ungariei și electorul Johann Cicero din puternicul margrafiat Brandenburg, cu care s-a înțeles să poarte o campanie militară comună împotriva Porții Otomane. Lui Ioan Albert i s-a aprins însă o altă idee: să cucerească și să anexeze Moldova. Lucru de care spionii lui Ștefan au aflat însă și l-au înștiințat pe Domn.
În primăvara lui 1497, regele polon, ca să-și justifice planurile, a răspândit vestea că regele moldav se aliase cu turcii și venea cu oaste asupra Poloniei. El a dat ordin să se strângă armata. Șleahta pospolită (oastea nobililor poloni), mercenari călare, oșteni mazovieni, războinici lituanieni s-au adunat la Liov (Lvov, astăzi Ucraina). Li s-au adăugat câteva mii de care cu provizii pentru oameni și animale, mii de servitori. Sursele situează mobilizarea între 40.000 și 80.000 de suflete pornite la luptă, în toamna acelui an. Printre care 5-10.000 de nobili în armură de luptă completă, floarea cavalerilor din Est.
Invadarea eșuată a Moldovei
Armata de strânsură a trecut prin foc și sabie toată Bucovina Mare de atunci, înaintând către cetatea Sucevei, în care se fortificase Domnul Moldovei, jefuind totul în cale.
Asediul a durat doar patru săptămâni și s-a sfârșit cât se poate de prost: molimele au început să facă victime printre atacatori. Mai mult, oștirea moldavă, la cererea lui Vodă, s-a masat treptat în jurul cetății, purtând cu inamicii un dur război de gherilă, tăind toate căile de aprovizionare, atacând prin surprindere și retrăgându-se rapid. La înfrângere s-au adăugat frigurile de care suferea amarnic suveranul comandant.
În cele din urmă, Ioan Albert a fost nevoit să ceară un armistițiu intermediat de voievodul Transilvaniei, și-a ridicat tabăra și, întrucât era clar că nu dorise să plece contra turcilor ori în ajutorul lui Ștefan, a purces înapoi către Polonia.
Dezastrul militar din Codrii Cosminului
Despre retragere, sursele contemporane dau două variante. Că prima condiție cerută de Ștefan fusese aceea de a se urma același traseu ca la venire, ca să nu mai fie prădate alte regiuni; a doua variantă, că moldovenii i-au fi „împins” pe leși către Codrii Cosminului, unde le-ar fi pregătit... surprize-surprize.
Cert este că, pe drumul către casă, armata invadatoare a fost permanent hărțuită și decimată de călăreții moldavi și cei 1.500-2.000 de tătari călare, ademeniți de Ștefan cu promisiunea că îi va lăsa să ia de la dușmanii poloni tot ce pot căra. În total, Domnul dispunea de circa 20.000 de oameni.
Între timp, în pădurea de lângă satul Cosmin (cca. 100 km Nord de Suceava), pe o vale îngustă, se prepara o ambuscadă îngrozitoare. Geniul militar al lui Ștefan avea să-și spună din nou cuvântul, în ultima sa bătălie. O parte a pedeștrilor – în general țărani înarmați cu ce aveau prin gospodării – a luat-o înaintea armatei suveranului și a tăiat pe jumătate nenumărați copaci.
Avangarda polonă era alcătuită, bineînțeles, din oastea călare, cruciații vremii. Când au ajuns în mijlocul văii din codru, zeci de copaci s-au prăbușit asupra lor, fărâmițând călărimea în grupuri mici. Oștenii lui Ștefan s-au prăvălit asupra lor cu ghioage și topoare. Înzăuați în armuri grele de peste 30 kg, fără putința de a trage spadele din teci, fără loc de manevră, fără posibilitatea de a se re-grupa ori de a se deplasa înainte sau înapoi, călăreții au fost degrabă doborâți din șei și zdrobiți de țărani. Soldații de meserie au făcut măcel cu sabia în mână printre cavaleri.
Cei 5.000 de călări, care ar fi zdrobit în câmp deschis întreaga oaste a lui Ștefan, au fost aproape toți uciși.
Restul armatei nu a fost în stare să organizeze un contraatac, ci s-a îndreptat în viteză către Polonia. Câteva mii de călăreți moldoveni i-au atacat în permanență din toate părțile, făcându-le retragerea și mai grea, și mai păguboasă: a fost recapturată întreaga pradă de război, au fost luați prizonieri. Fuga polonilor a continuat fără odihnă până la Liov.
Pentru a-și crea o zonă-tampon, în anul următor, Ștefan a întreprins o campanie rapidă spre Nord, în care a cucerit și anexat Pocuția, astăzi regiune în Ucraina.
Așa au ajuns ucrainenii în Moldova
La retragerea din Pocuția, armata lui Ștefan a luat un număr impresionant de prizonieri din populația civilă, bărbați, femei și copii. Unele surse citează cifra de circa de 100.000 de persoane, altele urcă numărul la 150.000 de țărani poloni și ruteni (strămoșii ucrainenilor). Cert este că, pe la 1775, în Moldova trăiau cam 10.000 de polonezi și ruteni.
Domnia lui Vodă Ștefan a fost marcată de nu mai puțin decât 22 de războaie și nenumărate incursiuni ungurești, muntenești, tătărăști ori turcești, în timpul cărora a Moldova a fost pustiită de zeci de mii de bărbați uciși în luptă, copii și femei luați robi.
Populația țării ajunsese la 1,5- 2 milioane de locuitori. Nu mai avea cine să are câmpurile, să nască urmași, să lupte pentru Țară și Domn. Ca să nu mai vorbim că „încasările la bugetul de stat” deveniseră insuficiente pentru Vodă, Curte sau Armată.
La porunca lui Ștefan, mii de familii de prizonieri au fost așezate și împroprietărite, în mod special în Nordul Moldovei vremurilor.
