Nu de puține ori suntem surprinși când descoperim faptul că o persoană pe care o cunoaștem ca fiind un scriitor, un actor, un muzician talentat are și un alt talent, unul neașteptat. Ne așteptăm ca un prozator să încerce, la un moment dat, să scrie și poezie, dar să afli despre un scriitor că e și un pilot de Formula 1 talentat, e surprinzător, iar în cazul nostru și nerealist, deoarece nu avem circuit de Formula 1. Dar avem expoziții de pictură. Două dintre colegele noastre, Daniela Lăcrămioara Capotă și Carmen Cristina Neacșu, împreună cu o prietenă, Lucia Dan, și-au expus lucrările grafice săptămâna trecută, vineri, la Paris Cafe, acolo unde s-au ținut multe dintre ședințele noastre de cenaclu.
Bunul gust, echilibrul cromatic, poezia și ludicul au fost, după părerea cronicarului, care are tangențe cu pictura doar în sensul că a cumpărat, de-a lungul timpului, niște tablouri, punctele forte ale acestei expoziții. Iar autoarele, de o modestie și o decență caracteristice artiștilor autentici. Nu au vrut să vorbească exhaustiv despre arta expusă. Doar câteva cuvinte, mai mult o introducere timidă într-un univers în plină expansiune. ”Am început să lucrez târziu, mai întâi în creion”, a mărturisit Lucia Dan. ”Era mai sigur așa, pentru că nu aveam tehnică. La culoare am ajuns mult mai târziu. Culoarea nu îți dă voie să greșești. Este o expoziție de început.”
”Totul a început de la un tablou pe care l-am primit la vârsta de 30 de ani. Acel tablou a deschis în mine un nou drum, iar acum sunt un om care pictează”, ne-a spus Carmen Cristina Neacșu, simplu, elegant.
Daniela Lăcrămioara Capotă și-a așternut confesiunile pe hârtie și le-a dat glas acolo. Cuvinte pline de emoție despre propria-i artă, dar și despre arta prietenelor sale: ”La început au fost tușul și penița, care au o unicitate în sensul că urma lăsată de peniță pe hârtie nu este constantă, și tocmai această fluctuație a ei creează singularitatea lucrării... Carmen își așează brațele în formă de cuib în jurul nostru, atunci când ne împărtășește lumea ei (...). Nu cunosc un om care să își păstreze atât de frumos copilăria în suflet, și nu ca pe o frunză într-un ierbar, ci ca pe un cireș mereu înflorit... Lusi (Lucia, n.r.) iubește culoarea într-un fel aparte, o întindere perfectă fără denivelări, formele și desenele ei sunt perfecte și luminoase, pentru că Lusi pictează cu sufletul (...)”.
Cornel Gingărașu, grafician și fotograf care nu mai are nevoie de prezentare, a surprins în câteva cuvinte esența expoziției: ”Avem, pe de o parte, un minimalism care aduce o rază de soare, iar pe de altă parte pe Carmen, care este mai romantică”.
Azi, la sediul VL, de la ora 18,00, citeşte Ioan Gh. Tofan.
