Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie

Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

An de an, pe 20 iulie îl prăznuim pe Sfântul Prooroc Ilie. Îi spunem Tezviteanul, fiindcă s-a născut la Tisve, în familia preotului Sovac din Galaad, dincolo de Iordan.

Cercetătorii apreciază că a trăit cu aproximativ opt sute de ani înaintea Mântuitorului, pe vremea Vechii Legi. Precum îi este numele, Ilie (se traduce prin „Domnul este adevăratul Dumnezeu”), în vremuri de mare rătăcire când oamenii se închinau la idoli, Proorocul Ilie chema oamenii la Unul Dumnezeu.

Din acest motiv, a intrat în conflict cu regele evreilor Ahab, căsătorit cu prinţesa feniciană Isabela din Sidon. Prinţesa se închina idolului Baal, zeul fenicienilor, şi îi îndemna şi pe evrei să-şi  părăsească credinţa. Proorocul nu s-a lăsat influenţat de vreo mărire pământească şi a îndrăznit chiar să-l mustre pe rege pentru că şi-a lăsat credinţa. 

Cunoscând că păcatul ne afundă în necazuri, proorocul a prevăzut o secetă interminabilă care s-a adeverit... „Dumnezeu e viu, Dumnezeul lui Israel în faţa căruia stau astăzi. Nu va fi în aceşti ani nici rouă, nici ploaie, decât prin cuvântul şi prin gura mea!”, a spus Proorocul Ilie.

Tradiţia spune că a trăit o perioadă în zona râului Kerrith, dincolo de Iordan. Iar cei care ajung la vechea Mănăstire Hozeva găsesc acolo un loc special, despre care se ştie că a fost locul de rugăciune al Sfântului Ilie. La Mănăstirea Hozeva, noi - românii -  avem Moaştele Sfântului  Ioan Iacob (de la Neamţ) sau Hozevitul.

Revenind la viaţa Sfântului Prooroc Ilie, ştim că a fost nevoit să plece din calea prigonitorilor săi, găsind siguranţă în casa unei văduve (din Fenicia) sărace.

Aici a reuşit să-l scoale din morţi pe fiul acesteia şi tot în această casă, Dumnezeu cel adevărat îl ajută să înmulţească bruma de pâine pe care femeia o avea. A făcut multe minuni şi prorociri.

A despărţit Iordanul, lovindu-l cu cojocul, trecând apa ca pe uscat. A stat înaintea lui Hristos la Schimbarea la Faţă de pe Muntele Taboor şi se spune că  a fost ridicat la Ceruri într-un car de foc, lăsând mantaua sa ucenicului său, Elisei.

Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii Creştine spun că „Sfântul Proroc Ilie” va fi Înaintemergătorul  la cea de-a doua venire a lui Hristos, cu slavă”.

Le dorim sănătate tuturor celor care-l au ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie. Numai bucurii, credinţă nestrămutată în Dumnezeul viu şi adevărat  al  lui Ilie!

Citit 598 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.