Cea mai recentă carte a lui Gabriel Gherbăluță, lansată cu ocazia serilor Eikon la Galați, este o confirmare a maturității poetice atinse acum mai multe volume. Vă lăsăm să vă convingeți de acest lucru în compania unora dintre textele care constituie volumul intitulat Poeme pentru Lara:
”al unsprezecelea
e un tunel viața asta, Lara, / un tunel al naibii de strâmt / cu pereți lipiți de noi / luându-ne bruma de aer / necesară respirației // de fapt noi nu mai respirăm / suntem pietre dintr-un lapidariu uriaș / o populație de pietre / din care facem și noi parte // e un tunel viața asta / și la capetele lui / noi.
douăzeci și unu
uneori lui iartă / îi dispar literele / rămâne un loc gol și atât de mic / încât nu încape niciun sughiț / nici măcar un tremurat / al mărului lui Adam // ai avut vreodată / senzația că ți s-a pus ”iartă” / de-a curmezișul traheii / și că toate cuvintele / îți vor muri sufocate? // voi scrie cuvântul / cu cerneală simpatică / nimeni nu va avea de reproșat nimic.
douăzeci și șase
pentru că nu te pot urî pe tine / urăsc parisul / cu notre dame / tour eiffel sacre coeur / jacques brel și piaf / îl urăsc pe cohen / new york / l.a., londra / și clătitele / urăsc peste gârla aia afurisită / și vama și vămile / urăsc câinii și pisicile / luna septembrie și marea / asta pentru că / nu te pot urî pe tine // nu-i așa că nu ai crezut, Lara?
douăzeci și șapte
sunt un copac / viața mea e un copac / ale cărui crengi / s-au transformat în drumuri / din păcate nu duc nicăieri / pleacă și se întorc / în locul de unde pornesc // am și frunze / dar despre frunzele mele / îți voi povesti / în poemul douăzeci și opt.
douăzeci și opt
îți scriu pe frunze acum / copacul care sunt / nu mai are nevoie de ele / sunt un auxiliar inutil / cum aripile pentru moara de cânt / care nu va zbura niciodată / îți scriu pe frunze / și tu nu știi / vei călca pe ele / cu aceeași nepăsare trufașă / cu care calci pe suflet // și pentru că frunzele au dispărut / voi scrie pe fața nopții / poate așa mă vei citi.
treizeci și șapte (efectul fluviului asupra cuvântului)
ca să simți că ești danubian / trebuie să fi mirosit măcar o dată / vinetele pe care natașa / le cocea pe puntea ruginită / a șlepului // să fi visat copil fiind / că ai descoperit intrarea / la tunelul / despre care se spune / că trece peste Dunăre // să fi sărit măcar o dată în apă / de pe puntea libertății / sau să îți fi făcut botezul de adolescent / trecând măcar o dată fluviul înot // ca să te numești poet al fluviului / trebuie să înveți cuvântul / să îi spună mamă dunării.”
Vinerea aceasta, în holul VL, de la ora 18,00, va citi Anca Șerban.
