Tot în cadrul serilor Eikon la Galați – eveniment organizat de cenaclul Noduri și Semne cu concursul Bibliotecii ”V.A. Urechia” și a cafenelei Paris Cafe – a fost lansat și romanul ”Uimitorul Jack / Jack A. Wesome”, de Iulian Mardar. Conceput și scris ca o traducere din limba engleză a unui manuscris găsit în China, a cărui autoare este, în aparență, o americancă, romanul combină umorul românesc cu cel de sorginte americană (cu rădăcini în sitcom-uri și stand-up comedy), de multe ori căzând într-un absurd lipsit de stridențe. Redăm, mai jos, un fragment din roman.
Capitolul III – În care Jack încearcă și reușește. Sau nu.
Jack se trezi, ca de obicei, urlând de durere. Făcea asta de vreo trei ani, de când Mike se gândise, într-o zi, să-i pună o capcană de șoareci pe pernă, pe unde acesta se rostogolea jos din pat. De atunci, în fiecare dimineață, Jack își prindea urechea într-o capcană de șoareci. Nu era mereu aceeași pentru că fratele său atribuise fiecărei zile o altă capcană. Cu Mike ieșit din decor, tatăl lui continua tradiția, pe de o parte pentru că îi ducea dorul lui Mike, și pe de altă parte pentru că devenise dependent de urletul acela matinal care era, pentru toată casa, semnalul de începere a unei noi zile.
- Bună, mamă, zise așezându-se la masă, cu fața înviorată de apa rece de la robinet, cu ochii plini de speranță și cu urechea dreaptă vărgată cu dungi de diferite nuanțe, de la vânăt-recent la negru-de-săptămâna-trecută.
- Bună, iubire! Iar capcană de șoareci pe pernă? îl întrebă mama, punându-i micul dejun în față.
- Îhî, făcu el, mușcând cu poftă din felia de pâine cu unt de arahide.
Doamna Wesome se așeză lângă el. Îl mângâie pe cap și-i zise cu o voce caldă, așa cum numai mamele au:
- O face pentru că te iubește. Știi asta, nu?
Jack dădu din cap că da.
- Uite, nu am voie să-ți spun, pentru că ar trebui să fie o surpriză, dar ți-a cumpărat un cadou grozav de ziua ta.
- Serios?! Pot să-l văd? Te rog, mami, te rog, te rog, te rog, te rog, te rog! Pot să-l văd?
Maică-sa privi conspirativ în jur, deși cu ei nu mai era nimeni. Domnul Wesome pleca la serviciu foarte devreme, cu toate că era ieșit la pensie de câțiva ani. Fusese pompier din prima zi după absolvirea liceului și până în ultima sa zi la lucru. În secția unde lucrase era o adevărată legendă, și de aceea mulți se îndoiau de existența lui.
- Bine, ți-l arăt, dar să nu mă dai de gol. Când o să-l încerci prima dată, de ziua ta, să pari surprins. De acord?
- De acord!
Vinerea aceasta, cenaclul ”Noduri și Semne” revine în forță cu Anca Șerban-Gaiu în prim-plan, în holul VL, de la ora 18,00.
