Icoana Maicii de la Adam, în Galaţi pe 5 şi 6 august

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Joi va fi primită la Biserica „Sf. Ioan şi Sf. Daniil Sihastru” *

Astăzi, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, Icoana Maicii Domnului de la Adam va intra în Protopopiatul Galaţi, la Şiviţa, pentru ca mâine să ajungă în municipiul Galaţi.

Sfânta icoană este cunoscută pentru darurile minunate pe care le revarsă asupra creştinilor, asupra rugătorilor, dar şi asupra locurilor. Potoleşte arşiţa păcatului  cu rouă de lacrimi, înlătură necazurile prin bucurii, ne acoperă grijile mai mari sau mici sub acoperământul ei de Mamă a Vieţii şi a Luminii. 

„Pe 5 august fiind sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, Sfântul Odor va merge să binecuvinteze creştinii din această parohie. Din acest motiv, la Catedrala Galaţilor va fi pe 6 august, de Schimbarea la Faţă, în jurul orei 17”, ne-a spus părintele Eugen Buruiană, protoiereul de Galaţi.

Joi seară, procesiune de la Biserica „Mavromol” la „Precista”

În 5 august, după ce Maica Domnului de la Adam va mângâia inimile rugătorilor de la Biserica „Sf. Daniil Sihastru” şi „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” va porni înspre aşezările Cişmele şi Smârdan. În jurul orei 17 va îmbrăţişa şi va acoperi grijile, bucuriile şi necazurile credincioşilor din Parohia „Mavromol” şi din Valea Oraşului din Galaţi.

„De la această biserică, în jurul orei 19, sfântul odor va porni în tradiţionalul pelerinaj înspre vechea Grădină a Maicii «Precista», de pe malul bătrânului fluviu. În vechea mănăstire, vom rămâne în rugăciune şi priveghere pe parcursul întregii nopţi, pentru ca în dimineaţa zilei de 6 august, Născătoarea de Dumnezeu să binecuvinteze creştinii din parohia Vovidenia”, a continuat părintele Eugen Buruiană.

În jurul prânzului, va bucura credincioşii de la Biserica Greacă cu hramul Schimbarea la Faţă, unde zi de hram fiind va sluji Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos. La ora 14, Maica va binecuvânta creştinii din Parohia „Sf. Cruce”.

Pe 6 august, la Catedrală

În 6 august, în jurul orei 17, Icoana Maicii Domnului de la Adam va primi în rugăciune creştini care îşi vor îndrepta paşii înspre Catedrala Galaţilor, unde ne va însoţi la rugăciunea de seară. Va ajunge apoi şi în Parohia „Sfânta Ana”, într-un fel Acasă, la Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Sfintei Fecioare Maria.

Din 7 august, Icoana Făcătoarea de Minuni de la Adam va păşi prin satele din Protopopiatul Covurlui, apoi va continua cu cele din Protopopiatul Tecuci, pentru ca în seara zilei de 14 august să poposească în Dealul „Apărătura” de la Mănăstirea Adam, acolo unde veghează de veacuri la unitatea credinţei noastre. Tot atunci Maica de la Adam va primi acasă mii de pelerini, fiindcă în acea zi va sluji însuşi Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos.

În acest Post al Adormirii Maicii Domnului, Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos ne cheamă la mai multă dragoste între noi şi Dumnezeu şi la mai multă bunăvoire între noi, oamenii.  Daţi curs invitaţiei Arhiereul locului şi porniţi şi în aceste zile în pelerinaj alături de Maica Domnului de la Adam.  Doamne ajută!

Citit 706 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.