Un meddah din Tulcea, „micul Istanbul“

Un meddah din Tulcea, „micul Istanbul“
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Al doilea roman din seria „Misterele Dunării” (după „Pierdut în Tulcea”, apărut în anul 2013), „Aventuri în Tulcea”, semnat de Nicolae C. Ariton (care îi încântă de atâţia ani pe cei interesaţi cu blogul aflat pe adresa www.mistereledunarii.wordpress.com), îl are în prim-plan tot pe Aristotel Platon Cantemir, personaj insolit, unul dintre cele mai interesante descoperite în ultimul timp la acest tip de literatură, pe care scriitorul îl categorisește ca fiind un „scotocitor”, adică un fel de detectiv care este obligat de către cadiul Tulcei (sunt în timpul administraţiei turce a Dobrogei, mai exact între zilele de 20 și 23 august 1872) să rezolve tainele unor crime (deși, mai întâi, i se dă o altă sarcină, aparent mai ușoară!) cărora le cad victime niște greci, trei anonimi, cel de-al patrulea fiind (mai) cunoscut de către pasionaţii de istorie, și prin lucrările lui Tudose Tatu (menţionat la notele de subsol, p.169, cu volumul „Feniksul hoţoman de Gurile Dunării”, Ed. Sinteze, Galaţi, 2016), fiind vorba despre Aristide Christoveri, un grec înrolat în armata ţaristă, care a luptat împotriva englezilor ce doreau să controleze, la începutul Războiului Crimeii, gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră, mai exact Canalul Sulina!

Din postfaţă mai aflăm ceva amănunte: după lupta de la Sulina, unde îl împușcă pe unul dintre ofiţerii englezi, a participat și la luptele din timpul asediului Sevastopolului, „făcând parte din Legiunea Greacă, formată din o mie două sute de voluntari. După încheierea războiului, Christoveri a rămas în cadrul Legiunii până în anul 1859, când aceasta a fost desfiinţată, și a trecut, s-ar părea, ca ofiţer în armata ţaristă. A fost pensionat, după surse rusești, în anul 1864, cu gradul polkovnik (colonel). A urmat o perioadă tensionată între acesta și autorităţile ruse, care au tărăgănat la nesfârșit aprobarea ridicării la Sevastopol a unui monument în cinstea voluntarilor greci căzuţi în timpul luptelor din Războiul Crimeii. Planurile monumentului, realizate, s-ar părea, chiar de Aristide, s-au păstrat și acesta a fost construit în anul 2014. Nu știm precis când și unde s-a stins din viaţă.” (p.199)

De fapt, se pornește de la rănirea prin împușcare a mezinului din geamia Tulcei, rănit chiar în minaret, când făcea chemarea de dimineaţă la rugăciune a credincioșilor musulmani, dar atenţia este imediat deviată către primii greci omorâţi, într-o gheţărie… Apoi mai apare unul, tras în ţeapă pe un barcaz cu grâne, în ultima noapte dată ca termen fiind descoperit și cadavrul lui Aristide (nota bene, pentru Aristide nu se știe, pe surse istorice, cum a murit sau unde!), dezbrăcat, uns cu miere și… ucis de ţânţari! Aceasta după ce băuse până târziu, cu Cantemir, metaxa, făcând să pară suspect, chiar detectivul nostru amintind de Sherlock Holmes sau de vreunul dintre personajele lui George Arion!

De la un moment dat, începi să te întrebi: cine ce are cu niște greci trecuţi de a doua tinereţe, care abia se mai descurcau cu traiul de pe o zi pe alta, umblând mai mult prin cârciumi decât prin port, să mai caute de lucru?

Intriga rezultată, asupra căreia nu vom insista, pentru a nu strica din farmecul literaturii de acest gen, este mai mult decât interesantă, ajungându-se până la implicarea a doi copii găsiţi în orașul Kustendje (Constanţa): „cei doi băieţi, în vârstă de aproximativ patru ani și, respectiv, zece luni, au fost găsiţi într-o barcă deschisă, cu cadavrele părinţilor lor, dar toate detaliile cu privire la numele, nașterea și identitatea lor au rămas necunoscute.” (p.195)

Aceștia sunt găsiţi în primăvara lui 1854, înainte de evenimentele menţionate referitoare la lupta din Sulina și, într-un fel, sunt cheia dezlegării misterului, pe care o poţi crede că ai găsit-o de câteva ori, deoarece scriitorul, atent la trucurile obișnuite, știe să te conducă spre concluzii sau bănuieli care îţi vor fi infirmate, personajele implicate fiind memorabile, un pitic precum cel din „Game of Thrones” ori un Nas de Argint, ca să nu mai spunem și de un astrolog al sultanului exilat tocmai la marginea Imperiului… Apropo de aceasta, veţi afla, printre altele, cât de importantă era astrologia la curtea marelui sultan!

Este un roman de aventuri, dar și roman de atmosferă, scriitorul recreând cu măiestrie (de meddah!) o lume a Orientului… românesc, galeria personajelor turcești fiind mai mult decât memorabilă, făcând concurenţă, precum personajele lui Caragiale cel Bătrân, stării civile! Cadiul Bulent Bey, mai sus amintit, piticul Belgin Dervin, bufon al sultanului, căzut în dizgraţie, zapciul Kasim (simpatizant al lui Cantemir, în care vede băiatul pe care nu l-a avut, căsătorit fiind cu o moldoveancă de prin părţile Sucevei), cafegii diverși, dintre care Murad este demn de Cartea Recordurilor, ca să nu mai spunem și de anonimul fost ienicer, cu care începe cartea, personaj secundar pe care îl vom asocia însă cu o casă-personaj! care va fi asociat cu personajul… orașului Tulcea, despre care găsim pagini întregi de descrieri care ne fac să ne îndrăgostim iremediabil de istoria noului Aegyssus!

Foarte bun cunoscător al istoriei, Nicolae C. Ariton reușește să o strecoare în literatură fără stridenţe estetice, având un bun simţ al măsurii, lăsând rareori, conștient, aţa albă a cusăturii meddahului să se vadă. O reţetă de ciorbă turcească de pește este atât de bine „povestită” încât devine un ingredient de neuitat într-o poveste îmbinată de policier și thriller: apă de Dunăre, ciuperci, morcovi, mazăre, cartofi, făină, ouă, piper, lămâie, pătrunjel și fileuri de șalău și știucă. „Bucătarul așeză vasul la fiert și începu să taie mărunt cartofi și morcovi, după care ciuperci, aruncându-le pe toate în oală de la distanţă, ca la circ.

Focul iute de stuf, alimentat cu simţ de răspundere de unul dintre cantaragiii tineri, dădu destul de repede apa în clocot, motiv pentru bucătar să adauge o bucată voluminoasă de unt, scoasă cu grijă dintr-un pergament gros. Nu după mult timp, adăugă boabele de mazăre, piperul și sarea. Când tot acest amestec vesel dădu în clocot, adăugă în ciorbă bucăţile de fileu de pește alb. (...) Într-un vas mai mic, bucătarul amestecă făina cu gălbenușul de ouă, peste care stoarse câteva lămâi proaspăt aduse de la Constantinopol, combinând totul cu mare atenţie.” (p.100)

Dintre scenele pitorești, mai menţionăm sosirea piroscafului în port, agitaţia din piaţa de pește, trasul cu armele în nori pentru a-i îndepărta de sfânta Lună (din garnizoană), cele petrecute prin Konak (sediul administraţiei turcești), prin hanuri…

Și dacă tot am folosit cuvântul „meddah”, acesta apare de vreo trei-patru ori și în roman, înţelesul precis al cuvântului fiind, în limba turcă, „cineva care spune povești”, „meddahii” fiind niște precursori ai stand-up-ului contemporan, „niște artiști adevăraţi care fac să amuţească o cafenea întreagă când vorbesc” (p.117), „criminalul” recunoscând și el, către final: „Lichidarea celor patru greci am ticluit-o cu foarte multă grijă, ca un adevărat meddah, pentru care am făcut o adevărată pasiune. Pregătirile premergătoare au fost cele mai importante, deoarece trebuia să-i conving pe otomanii de la Constantinopol că sunt pe urmele unui complot împotriva Marelui Vizir…” ș.a.m.d.

Citit 1415 ori Ultima modificare Duminică, 11 Decembrie 2022 07:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.