Amintiri din vremurile boeme ale Galațiului

Amintiri din vremurile boeme ale Galațiului
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Profesorul de jurnalism și directorul Direcției pentru Cultură, Cătălin Negoiță, a susținut, la Muzeul de Istorie, un proiect ce promovează istoria orașului, pentru a ne aduce aminte de vremurile boeme ale Galațiului.

La eveniment au fost prezenți atât studenți din anul I și II, cât și gălăţeni amatori de cultură, al căror entuziasm a fost pus în scenă prin întrebări pline de curiozitate.

Poveștile de pe strada Domnească i-au trezit în suflet organizatorului evenimentului un sentiment de apartenență la orașul Galați, din care face parte. Acesta a afirmat cu patimă: "E locul în care mă simt ca acasă."

Strada Domnească, înainte de perioada comunistă, reprezenta locul în care oamenii bogați din oraș, umblați prin țări străine, reveneau acasă și le comandau arhitecților case după placul inimii lor, dar și după modelele preluate din afară.

De asemenea, vizitele domnitorilor Mihail Sturdza, Grigore Ghica și Al.I. Cuza la hanul lui Ventura făceau din orașul nostru unul a cărui cultură era înțelept promovată. Pe locul viran ca o piață din fața hanului aveau loc petreceri populare și se jucau dansuri naționale, iar în vremuri de ocupație veneau aici oști străine, nemțești, turcești sau rusești. De altfel, hanul lui Ventura era construit după model turcesc.

Prezentarea făcută orașului de muzeograful Valentin Bodea a îmbinat iubirea de istorie cu un sentiment de nostalgie pentru valorile pierdute. Acesta consideră însă că mai e timp de trezire a localnicilor, urmând lozinca "Important e ce faci, nu cum o faci!", făcând astfel apel la ideea că orice mic aport la menținerea vie a istoriei locale contează.

Să nu uităm că "în perioada interbelică, Galațiul a fost cel mai occidentalizat oraș din România, după București", a mai adăugat Cătălin Negoiță.

 

Citit 924 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2023 11:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.