Stagiune aniversară la Teatrul Muzical

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această seară, Teatrul Muzical „Nae Leonard” deschide, cu opera „La Rondine”, stagiunea lirică 2010 / 2011. În luna mai a anului viitor, instituţia celebrează 55 de ani de la înfiinţare, motiv pentru care a anunţat că organizează o stagiune aniversară.

„Asta înseamnă că fiecare spectacol al teatrului îl dorim un eveniment. Dar, cel mai probabil, vom aniversa aşa cum se cuvine cei 55 de ani în cadrul Festivalului “Leonard” de anul viitor”, ne-a declarat consultantul artistic al instituţiei, Laura Sava.

Aceasta a mai precizat că artiştii gălăţeni au în pregătire două premiere, una cu un spectacol pentru copii, realizat după „Amintiri din copilărie” şi o alta, de revistă.

Până la sfârşitul lunii septembrie, gălăţenii pot vedea însă următoarele producţii, din stagiunile trecute:

- Sâmbătă, 18 septembrie, ora 19,00 - opera „La Rondine”, de Giacomo Puccini.

- Duminică, 19 septembrie, ora 19,00 - spectacolul de divertisment  "Pierduţi în dragoste”.

- Vineri, 24 septembrie, ora 19,00 (în sala teatrului) şi sâmbătă, 25 decembrie (în sala Societăţii „Lira”, Brăila) – concert simfonic (W. A. Mozart şi L. Van Beethoven).

- Duminică, 26 septembrie, ora 19,00, opera „La Bohème”, de Giacomo Puccini.

- Joi, 30 septembrie, ora 17,00 - comedia muzicală „Se întorc românii acasă”.

Biletul întreg la un spectacol este 21,2 lei, cu excepţia celui de intrare la concertul simfonic, al cărui preţ este de numai 10,6 lei.

Citit 547 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.